Citate de Baruch Spinoza

Nu rade, nu plange, nu uri, intelege.

Dorința este însăși esența omului. Baruch Spinoza (1632-1677), Etica Adam și Eva, alungați din paradis pentru încălcarea legii divine, condamnă umanitatea să poarte povara păcatului originar. Ei pecetluiesc natura blestemată a dorinței, un rău cu o mie de fațete și ispite insidioase de care omul ar trebui să se ferească pentru a nu-și pierde sufletul. Dar aceasta nu este una dintre acuzațiile false ale culturii noastre? Conform lui Baruch Spinoza, „dorința este însăși esența omului”, definită ca pofta conștientă de sine, care determină ființa umană să acționeze și să tindă spre perseverență în propria existență. Această dorință (conatus) reprezintă forța vitală activă, nu doar o simplă lipsă prin care omul se raportează la lume. Scriind că dorința constituie esența - cu alte cuvinte, însăși identitatea - omului, Spinoza îl plasează în cadrul Naturii. Ca toate ființele vii, ființele umane sunt înzestrate cu o poftă de viață, o tendință de a acționa și de a persevera în existența lor. În mod fundamental, dorința este, așadar, inocentă, dincolo de orice judecată sau condamnare. Totuși, ceea ce se numește „instinct” la animale este dorință pentru oameni, deoarece oamenii sunt conștienți de ea și o exprimă la o scară mai largă decât simpla reproducere sau supraviețuire: dorința de creație artistică, iubire sau bunătate față de ceilalți... Spinoza definește dorința ca pofta (appetitus) însoțită de conștiința ei. Dorința este manifestarea conatusului, adică efortul fiecărui lucru de a persista în ființa sa. Dorința este esența activă a omului, ceea ce înseamnă că omul nu este un spectator pasiv, ci o ființă definită prin acțiunile și afecțiunile (emoțiile) care îi guvernează existența. Prin urmare, pentru Spinoza, a fi om înseamnă a fi un subiect al dorinței, o ființă care urmărește activ ceea ce consideră că îi sporește puterea de a exista. Pe scurt, dacă oamenii pretind că renunță la dorință, ar echivala nu doar cu negarea propriei naturi, ci și cu privarea de energia care este singura ce le poate alimenta bucuria. Cu toate acestea, Spinoza nu legitimează fiecare dorință sau capriciu și nici nu pledează pentru savurarea frenetică a divertismentului, așa cum o încurajează societatea noastră de consum. Reevaluarea dorinței se înscrie în perspectiva unei Etici al cărei scop este de a învăța să cunoaștem și să stăpânim această vitalitate în vederea unei existențe binecuvântate, adică una împlinită moral. Dacă dorința este rațiunea noastră de a fi, fericirea ar putea consta în atingerea satisfacției. Doar dacă, așa cum sugerează filosoful englez Thomas Hobbes, ea rezidă mai mult în urmărirea decât în ​​obținerea ei: „Fericirea este o înaintare continuă a dorinței, de la un obiect la altul, obținerea primului fiind totuși doar calea care duce către al doilea.” © CCC

Ratiunea se compune din adevaruri pe care trebuie sa le rostesti si adevaruri care trebuie sa fie trecute sub tacere.

Rațiunea, facultate echilibrată, merge cu pași încrezători, dar sentimentul, facultate aproape divină, zboară și plutește în imensitate pe aripile iubirii. (Ore de filozofie) © CCC

Cand doi oameni au pareri diferite despre acelasi lucru, este sigur ca cel putin unul se insala si se pare chiar ca nici unul nu are cunostintele necesare, caci daca rationamentul unuia ar fi cert si evident, ar putea sa-l expuna celuilalt, astfel incat si intelectul acestuia sa se convinga in cele din urma.

O dorinta care se naste din ratiune nu poate fi excesiva.

A demonstra că ceva este raţional nu dovedeste întotdeauna ca este si rezonabil.

Démontrer qu'une chose est rationnelle ne prouve pas toujours qu'elle soit raisonnable.

Fiecare are atata dreptate cata putere are.

Numai din inteligență n-a ieșit vreodată ceva inteligent, numai din rațiune n-a ieșit vreodată ceva raţional. (Hyperion, 1793-1799)

Cei mai multi oameni nu se cunosc pe ei insisi.

Timpul nu este o calitate a lucrurilor, ci numai un mod de a gandi.

Daca vrei sa-ti supui totul, supune-te ratiunii. Daca te va stapani ratiunea, vei stapani pe multi.

Inteleptul stie ca evenimentele sunt prilejuite uneori de intamplare, iar alteori de noi insine... El mai stie ca ceea ce vine de la noi este liber de tirania judecatii exterioare, putand fi insotit de elogii sau de blam… Numai intr-o mica masura se conduce inteleptul dupa datele intamplarii. Faptele mari si esentiale sunt produse si dirijate acum, si in viitor, in tot timpul vietii, de catre ratiune.

Rațiunea îi este dată omului pentru a-și putea da seama că nu-i servește la nimic. (Cerul n-are favoriți)

Omului nimic nu-i este mai folositor decat omul.

Ura creste prin ura reciproca si, dimpotriva, poate fi nimicita prin iubire…, ura invinsa cu totul de iubire se schimba in iubire si, in acest caz, iubirea este mai mare decat daca ura nu ar fi precedat-o.

Inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște. (Cugetări) Blaise Pascal Inima, la Pascal, reprezintă intuiția ce permite sesizarea evidențelor ce nu au nevoie să fie demonstrate. Prin urmare, nu este vorba de pasiunea amoroasă. Oamenii dispun de două facultăți pentru a cunoaște: inima, ce recurge la intuiții imediate și rațiunea, prin intermediul deducției. Astfel, inima urmează o abordare pe care “rațiunea nu o cunoaște”. Pascal “se joacă” aici cu cele două sensuri ale cuvântului "rațiune" (primul: motiv, justificare; al doilea: gândire logică). © CCC

Noi nu ne dorim un lucru pentru ca il consideram bun, ci il consideram bun pentru ca il dorim.

Oamenii sunt stapani pe limba lor si pe dorintele lor mai putin decat pe orice.

Ratiunea este metoda lenta si intortocheata prin care cei care nu stiu adevarul il descopera.