Citate de Heinrich Heine

Eu nu aş spune că femeile nu au caracter, doar că ele au în fiecare zi un caracter diferit.

In muzica e ceva care ne minuneaza; as putea spune chiar ca este o minune. Muzica se afla intre idee si intruchipare; ca mijlocitoare nebuloasa ea se plaseaza intre spirit si materie; e inrudita cu amandoua si totusi difera de ele; e spirit, dar un spirit care are nevoie de masura timpului; e materie, dar o materie care se poate lipsi de spatiu.

Prin specificul firii lor, oamenii sunt doctrinari. Ei stiu intotdeauna sa gaseasca o doctrina care sa justifice toate resemnarile sau dorintele lor.

Acela care iubeste pentru prima oara, chiar daca este fara de noroc, este un zeu, dar cel care pentru a doua oara iubeste fara noroc, este un prost.

Nu exista decat o singura intelepciune, si aceasta are anumite limite; exista insa o mie de prostii fara mar­gini.

Sunt mai mulţi proşti decât oameni pe lume

Legile nu sunt libertatea insasi, ci doar granitele ei.

Pentru a putea fi iubit din toata inima trebuie sa suferi. Mila este ultimul mir al iubirii, poate chiar iubirea insasi.

Prostii cred ca pentru a cuceri Capitoliul trebuie sa ataci intai gastele.

Orgoliul nu e decat o varietate a egoismului.

Pentru oamenii carora pamantul nu le mai ofera nimic, s-a inventat cerul.

Pentru a scrie o proză perfectă trebuie să fii, de asemenea, un maestru al formelor metrice.

…Muzica este poate ultimul cuvant al artei, dupa cum moartea este ultimul cuvant al vietii.

Să fim realiști. Putem cu adevărat visa la umanizarea umanității? (Banca timpului care trece. Meditații cosmice) © CCC

Care este cel mai de seama lucru in arta? Cel care este cel mai de seama si in celelalte manifestari ale vietii: mandra libertate a gandirii.

Eu nu ştiu ce poate să fie Că-mi sună mereu în urechi Cu veşnica-i melancolie Un basm din zilele vechi.   Se-ntunecă fără de veste, Lin apele Rinului curg, Şi cresc ale munţilor creste Măreţ strălucind în amurg.   Pe stâncă un chip de femeie S-arată din negură blând, Brăţara-i de aur scânteie, Ea-şi piaptănă părul cântând.   Ea-şi piaptănă părul şi cântă Un cântec de vrajă al ei; Te farmecă şi te-nspăimântă Cântarea frumoasei femei!   Pescarul, nebun, se repede Cu luntrea lui mică şi, dus, Nici valuri, nici stâncă nu vede, El caută numai în sus.   Vâltoarea-l izbeşte de coasta Stâncoasă, şi moare-necat: Loreley a făcut-o aceasta Cu viersul ei fermecat. (Lorelei) (Traducere de Șt. O. Iosif)

...Se pare ca a trecut acea perioada mondiala a istoriei universale, in care actiunile individuale ieseau in evidenta; eroii timpurilor mai noi sunt insesi popoarele, partidele, masele; tragedia moderna se deosebeste de cea antica prin aceea ca astazi corurile sunt acelea care actioneaza si joaca rolurile principale, pe cand zeii, eroii si tiranii, care erau pe vremuri personaje active, sunt redusi la rolul unor reprezentanti mediocri ai vointei partidelor si actiunii popoarelor.

Imperativul practic va fi acesta: poarta-te astfel incat sa consideri omenirea, atat in persoana ta, cat si in persoana altuia, intotdeauna ca scop, si niciodata ca mijloc.

Exista oameni care cred ca cunosc bine pasarea, pentru ca au vazut oul din care a iesit.

Dragostea este o poveste străveche, dar care este totdeauna nouă.