Intr-un stat, adică într-o societate în care există legi, libertatea nu poate consta decât în a putea face ceea ce trebuie să vrei şi nu în a fi constrâns să faci ceea ce nu trebuie să vrei.
„Libertatea politică nu constă defel în a face ceea ce vrei. Intr-un stat, adică într-o societate în care există legi, libertatea nu poate consta decât în a putea face ceea ce trebuie să vrei şi în a nu fi constrâns să faci ceea ce nu trebuie să vrei.”
Charles L. de Montesquieu
In citatul complet, Montesquieu se referă in mod explicit la libertatea politică, dar aprecierile lui sunt valabile în cazul oricărei forme de libertate. Intotdeauna excesul de libertate distruge libertatea: “Libertatea este dreptul de a face tot ceea ce îngăduie legile; şi dacă un cetăţean ar putea să facă ceea ce ele interzic, el nu ar mai avea libertate, pentru că şi ceilalţi ar putea să facă la fel .” Dacă legea limitează libertatea, ea este în acelaşi timp şi condiţia ei. In fond, libertatea este puterea de a se supune legii.
Legea care asigura libertatea individuala este cea care se conformează justiției și nu poate nici sa-i impiedice pe cetateni de la îndeplinirea indatoririlor lor, nici sa-i constranga să acționeze împotriva lor. Montesquieu dă o altă formulare acestui principiu: “Un lucru nu este drept pentru că este legiferat. Dar trebuie să fie legiferat pentru ca este drept.” (Cugetarile mele)
Romanii obișnuiau să spună: "Dura lex sed lex" (Legea e dura, dar e lege). Legea trebuie să se aplice, iar dacă pare prea dura (sau, mai general spus, inadecvata) trebuie să fie mai degrabă schimbata, decât eludată: "Uneori este necesar să se schimbe anumite legi, dar acest lucru se intampla rareori, iar atunci când se întâmplă, trebuie să fie modificate cu o mână tremurânda." (Montesquieu)
© CCC
Cu cat un stat e mai corupt, cu atat are mai multe legi.
O tara in care nimeni n-ar incalca legile n-ar avea nevoie de ele.
Pentru oamenii care cunosc numai trecutul si viitorul si nu pot trai o eternitate in orice clipa a prezentului, pentru asemenea oameni moartea trebuie sa fie groaznica! Cand nu mai au cele doua carje, spatiul si timpul, cad in neantul etern.
Fara un continut pozitiv nu poti sa trezesti nici o pasiune, nici prielnica, nici potrivnica. Iti trebuie foc ca sa-i aprinzi pe oameni, fie pentru ura, fie pentru dragoste.
Ceea ce face puterea legii e dreptatea pedepsei, mai degrabă decât asprimea ei.
(Spiritul legilor)
Nu exista ceva mai bun pentru un stat decat legi bine alcatuite.
Legile, desi sunt sau ar trebui sa fie conventii intre oameni liberi, nu au fost, cel mai adeseori, decat instrumentul pasiunilor catorva, ori s-au nascut dintr-o necesitate intamplatoare si trecatoare.
Pentru a scrie o proză perfectă trebuie să fii, de asemenea, un maestru al formelor metrice.
Eu nu aş spune că femeile nu au caracter, doar că ele au în fiecare zi un caracter diferit.
Acolo unde inceteaza vigoarea legilor si autoritatea aparatorilor ei nu poate exista nici libertate si nici siguranta pentru nimeni.
Legea e moarta cand triumfa sceleratii.
Intre cel puternic şi cel slab, intre cel bogat şi cel sarac, intre stapan si sclav se afla libertatea care oprima şi legea care elibereaza.
© CCC
Puteti fi siguri ca modestia oamenilor isi are intotdeauna cauzele ei.
In muzica e ceva care ne minuneaza; as putea spune chiar ca este o minune. Muzica se afla intre idee si intruchipare; ca mijlocitoare nebuloasa ea se plaseaza intre spirit si materie; e inrudita cu amandoua si totusi difera de ele; e spirit, dar un spirit care are nevoie de masura timpului; e materie, dar o materie care se poate lipsi de spatiu.
Fericite sunt acele putine natiuni care n-au asteptat ca lenta miscare a intamplarilor si vicisitudinile umane sa faca in asa fel ca dupa culmea relelor sa vina o indrumare spre bine, ci au grabit prin legi bune trecerea de la o stare la alta.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.