Citate de Nicolae Titulescu

Am uitat verticala, ne-am întins pe orizontala profitului, ne-am năclăit în mocirla materiei. Spiritul nu mai este în noi. Suntem numai o poftă a trupului… Sau a banului… De aceea românul spune că “banul e ochiul dracului”. E o veche zicală și e adevărată. Te dezumanizează. Sunt atât de îndurerată de spectacolul contemporan, încât greu mă pot despătimi, privind cu indiferență împrejur. Mă uit la oameni cu dragoste, dar văd mulţi oameni lipsiţi de milă, cei care au maşini de miliarde şi pe care le schimba frecvent, dar nu ar da un leu săracilor… Sau pentru refacerea unei biblioteci, a unei case memoriale, a unei biserici… Iar asta înseamnă să-ţi pierzi sufletul, a pierde iubirea pentru aproapele tău, pentru tot ceea ce este creaţie, spirit. Peste tot auzi manele… nişte orori. Apoi lipsa de cuviinţă; noi eram un popor cuviincios, iar acest cuvânt a dispărut din vocabularul nostru. Există în noi acest impuls de vulgarizare, de înjosire. Suntem cufundați în mlaştina materiei. Avem ce merităm, din toate punctele de vedere.

Fortele vii ale unui neam pot fi stanjenite o vreme; cand le vine insa ceasul, inmuguresc si infloresc cu putere irezistibila.

Ideile nu mor odata cu aceia care le intrupeaza…Aceia care mor pentru o idee sunt eroi al caror testament consta in simplul cuvint: “continuati”.

Nici un popor nu e atat de decazut incat sa nu merite sa te jertfesti pentru el, daca ii apartii.

Pentru ca un popor care abia se naste sa poata gusta maximele sanatoase ale politicii si sa urmeze regulile fundamentale ale ratiunii de stat, ar trebui ca efectul sa poata deveni cauza, ca spiritul social, care trebuie sa fie opera institutiei, sa prezideze la crearea insasi a acestei institutii; si ca oamenii sa fie, inainte de a exista legi, ceea ce trebuie sa fie datorita legilor.

Nu insusiri intelectuale sau virtuti speciale determina locul pe care-l ocupa diferitele popoare in mersul culturii umane, ci dezvoltarea economica respectiva.

Nationalitatea trebuie sa fie simtita cu inima si nu vorbita numai cu gura. Ceea ce se simte si se respecta adanc se pronunta arareori.

Poporul român este o enigmă și un miracol istoric. (Invaziile barbare și popularea Europei, 1937) “O enigmă și un miracol istoric: poporul român” este titlul unei secțiuni, ce conține două capitole, a lucrării istoricului francez Ferdinand Lot, Invaziile barbare și popularea Europei, 1937. Acest titlu a devenit titlul unei cărți a lui Gheorghe I. Brătianu care a fost discipolul lui Ferdinand Lot. În această carte, Gh. Brătianu, în spiritul obiectivității științifice, examinează originile poporului român și susține continuitatea daco-romană pe teritoriul actual al României de la cucerirea Daciei de către Traian și până în epoca contemporană. Referitor la problema originilor poporului român, care a stat timp de două sute de ani în centrul unei vaste controverse la scară europeană, Gh. Brătianu declara: "Dacă există o cheie a enigmelor și o explicație a miracolelor, nu le putem găsi, cel puțin în domeniul studiilor istorice, în dezlănțuirea patimilor și a dușmăniilor naționale”. © CCC

Vai de poporul lipsit de incredere in sine insusi! Nu-i este dat sa savarseasca fapte mari!

Vrem sa fim prietenii tuturor natiunilor, fara exceptie, dar in treburile noastre nu primim ca stapan decat pe noi insine.

Partidul meu se numeste Romania.

Popoarele cele mai civilizate sunt la fel de aproape de barbarie ca si fierul cel mai lustruit, de rugina.

Destinele glorioase ale popoarelor nu depind nici de forta lor numerica, nici de intinderea teritoriala a tarilor, ci de chipul in care se pricep si slujesc civilizatia.

Realizez, o data mai mult, ca cel mai puternic resort al activitatii este inima. Cine spune contrariul, nu cunoaste natura omeneasca.

Nu exista dificultate derivand din relatiile intre oameni, care sa poata rezista unirii si cooperarii internationale.

Adevărul e unul pentru toţi, dar fiecare popor îşi are minciuna sa, pe care o numeşte ideal.

Idealul este in sine o realitate in devenire.

Cand porunceste constiinta, oamenii onesti procedeaza intotdeauna in acelasi sens.

Cand sustine dreptul la existenta si la libera dezvoltare a fiecarui popor, sentimentul national e un simbol de actiune, nu numai perfect legitim, dar si de o incontestabila etica. El poate deveni chiar sublim, atunci cand, ca in razboaie, duce la sacrificiile supreme. Cand insa, proclamand superioritatea indiscutabila a unor anumite natiuni si inferioritatea iremediabila a celorlalte, lupta ca sa asigure celor dintai putinta de a dispune, dupa bunul lor plac, de cele din urma, nationalismul inceteaza de a mai fi un sentiment respectabil, fiindca nesocoteste justetea si ameninta pacea.

Dreptul evolueaza paralel cu nevoile sociale.