Citate de Denis Diderot

Contrariile se lecuiesc prin contrarii: adevar valabil pentru lucrurile sufletesti ca si pentru cele trupesti.

Tot ce este obisnuit e simplu, dar tot ce e simplu nu e obisnuit. Simplitatea e una din principalele insusiri ale frumusetii: ea este esentiala sublimului.

...faptul ca religia a trait atatea secole se explica doar prin minciunile cu care a leganat sufletele speriate ale oamenilor, atenuand prin fagaduieli teama lor in fata mortii, amortindu-le instinctul de cercetare, prin afirmatii gratuite si greu de verificat... Sentimentul religios nu-si gaseste echivalentul in spiritele cu adevarat moderne.

Sectarismul ii face pe oameni sa uite cu desavarsire adevarul simplu si evident ca omul este om.

Mica religie de care m-am agăţat: ceea ce contează cel mai mult este continuitatea vieţii şi îmbunătăţirea ei de la o generaţie la alta. © CCC

Pentru oamenii carora pamantul nu le mai ofera nimic, s-a inventat cerul.

Elocinta este arta de a ornamenta logica.

Tot ce a mai rămas din catolicism, în Franţa, este sunetul clopotelor. © CCC

Sensibilitatea extrema da nastere actorilor mediocri; sensibilitatea mediocra da nastere multitudinii de actori slabi; iar lipsa absoluta a sensibilitatii formeaza actorii sublimi. (Paradoxul actorului de comedie) © CCC

Cum se mai poate crede in acest batran Dumnezeu pe care il fauriseram pe de-a-ntregul dupa chipul si asemanarea noastra intr-o vreme in care universul se reducea la pamant, in jurul caruia totul se invartea.

Exista mai multi oameni cu bun-simt decat oameni inteligenti, vreau sa spun cu adevarat inteligenti; inteligenta nu e decat arta de a invesmanta ratiunea.

Cu cat omul care sufera se vaita mai putin, cu atat ma misca mai mult.

A pretinde ca zeii au vrut sa faureasca lumea, cu toate minunatiile ei, pentru oameni, ce lucru lipsit de ratiune. Caci ce beneficiu ar fi putut spera din partea recunostintei noastre, niste fiinte care se bucura de o eterna beatitudine, pentru a intreprinde cel mai mic lucru in favoarea noastra.

Intoleranta exista de cand lumea. Nu cunosc religie care sa nu-si fi avut fanaticii ei. Sufletul omenesc e facut sa adore. Totul ni se pare infinit de bun in ceea ce iubim, si ne maniem strasnic, cand ni se arata defectele idolilor nostri. Cu mare greutate oamenii izbutesc sa puna un pic de spirit critic in cercetarea convingerilor si a izvoarelor credintei lor. De altfel, e si drept ca daca ne-am uita cu lupa la principii n-am mai crede niciodata.

Am un fond luteran puternic, iar părinții mei mi-au insuflat principii puternice. © CCC

Din copilărie, lumea supranaturală a fost evidentă pentru mine, la fel ca și prezența divină. Religia catolică în care am fost crescută se potrivea perfect cu riturile ei sacre, frumusețea, muzica și simțul adorației care au dispărut oarecum de atunci... Dar, urmând studii superioare de literatură clasică până la licență, am putut de asemenea, să descopăr și să explorez bogata filozofie a Greciei antice, precum și multe mituri fondatoare ale tradiției occidentale. Astăzi, mă simt atât neoplatoniciană, cât și creștină: de aceea îmi sunt dragi oameni precum Pico della Mirandola și Simone Weil. Dragostea mea pentru Hristos (dincolo de diferitele Biserici) și fidelitatea mea față de El sunt ireversibile, dar căutarea adevărului și mântuirea sufletului nu vin numai din religie, ele se bazează și pe o cunoaștere interioară, o asceză personală, o meditație răbdătoare, așa cum au predat filozofii greci, de la Pitagora la Plotin, prin Socrate și Platon. Iată, deci, ceea ce îmi ghidează și îmi hrănește existența: căutarea esențialului, aspirația la o cunoaștere superioară care să atingă realitățile cerești, dorința mistică de „viață perfectă” sau „viață divină”. Orice altceva este accidental sau secundar. © CCC

Nu trebuie sa uitam ca mirarea sau, ca sa intrebuintam un cuvant mai expresiv, minunarea - izvorand din impresionabilitatea momentana a intelegerii - a constituit temelia religiozitatii primitive a omului.

Singura scuza a lui Dumnezeu este ca nu exista.

…Speranta intr-o viata viitoare? Daca cineva poate crede ca va vedea, cand nu mai are ochi; ca va auzi, cand nu va mai avea urechi; ca va gandi, cand nu va mai avea cap; ca va iubi, cand nu va mai avea inima; ca va simti, fara sa mai aiba simturi, ca va exista, cand nu va mai fi nicaieri; ca va mai putea fi ceva fara dimensiuni si fara spatiu, daca cineva poate crede toate acestea, eu nu am nimic impotriva.

Nemurirea poate fi inteleasa ca un fel de viata pe care o dobandim in memoria oamenilor; acest sentiment care ne impinge cateodata la actiunile cele mai mari este semnul cel mai sigur al pretului pe care il punem pe stima semenilor nostri. Noi ascultam in noi insine elogiul pe care ni-l vor face intr-o zi, si ne jertfim. Ne sacrificam viata, incetam de a exista in mod real pentru a trai in amintirea lor. Daca nemurirea considerata sub acest as­pect este o himera, ea este himera sufletelor mari… Suntem puternic legati de consideratia oamenilor cu care traim; fara sa vrem, vanitatea noastra scoate din neant pe cei ce nu exista inca si noi auzim mai mult sau mai putin bine judecata pe care o fac asupra noastra si ne temem de ea mai mult sau mai putin.