Din copilărie, lumea supranaturală a fost evidentă pentru mine, la fel ca și prezența divină. Religia catolică în care am fost crescută se potrivea perfect cu riturile ei sacre, frumusețea, muzica și simțul adorației care au dispărut oarecum de atunci... Dar, urmând studii superioare de literatură clasică până la licență, am putut de asemenea, să descopăr și să explorez bogata filozofie a Greciei antice, precum și multe mituri fondatoare ale tradiției occidentale. Astăzi, mă simt atât neoplatoniciană, cât și creștină: de aceea îmi sunt dragi oameni precum Pico della Mirandola și Simone Weil. Dragostea mea pentru Hristos (dincolo de diferitele Biserici) și fidelitatea mea față de El sunt ireversibile, dar căutarea adevărului și mântuirea sufletului nu vin numai din religie, ele se bazează și pe o cunoaștere interioară, o asceză personală, o meditație răbdătoare, așa cum au predat filozofii greci, de la Pitagora la Plotin, prin Socrate și Platon.
Iată, deci, ceea ce îmi ghidează și îmi hrănește existența: căutarea esențialului, aspirația la o cunoaștere superioară care să atingă realitățile cerești, dorința mistică de „viață perfectă” sau „viață divină”. Orice altceva este accidental sau secundar.
© CCC
Biblia nu știe nimic despre fizică, iar fizica nu știe nimic despre Dumnezeu.
© CCC
Pe masura ce un suflet se afunda in habotnicie, pierde simtul, gustul, nevoia, dragostea de realitate.
Patima n-asculta de sfatul chibzuintei.
Vazand in ce chip este infatisata FIINTA SUPREMA, firea ei suparacioasa, asprimea razbunarilor ei, facand o comparatie care sa ne arate numeric raportul dintre cei pe care ii lasa sa piara si cei pe care se indura sa-i ajute, sufletul cel mai drept ar fi ispitit sa doreasca sa nu existe o astfel de fiinta. Am fi destul de linistiti in lumea asta, daca am fi siguri ca nu avem de ce sa ne temem pe cealalta; pe nimeni nu l-a speriat gandul ca nu exista Dumnezeu, ci gandul ca e asa cum este infatisat.
"Religia e un lucru sfant"... De ce acest prestigiu, aceasta imunitate? Un credincios e un barbat sau o femeie care crede in ceea ce spune un preot, si nu vrea sa creada ceea ce spune Renan sau Victor Hugo. Ce este oare sacru in asta? Ce diferenta e intre acest credincios si cutare prost care ar prefera literatura de foileton celei a marilor nostri poeti?
Rugăciunea este in religie ceea ce este gândirea în filosofie. A se ruga inseamna a crea religia.
(Fragmente)
© CCC
Mica religie de care m-am agăţat: ceea ce contează cel mai mult este continuitatea vieţii şi îmbunătăţirea ei de la o generaţie la alta.
© CCC
Ni se spune ca Dumnezeu il pune pe rug pe cel rau, care nu poate nimic impotriva lui, intr-un foc ce va dura vesnic; si cu greu s-ar permite unui tata sa dea o moarte trecatoare unai fiu care ar compromite viata, cinstea si averea sa…Nu exista un tata bun care ar vrea sa semene cu tatal nostru din ceruri.
Avem suficientă religie pentru a ne urî unii pe alţii, dar nu destulă pentru a ne iubi.
Știința și religia nu guvernează același domeniu. Prima învață, a doua predică. Îndoiala este forța motrice a uneia, iar cealaltă are credința drept fundament.
(Cea mai frumoasă poveste din lume)
© CCC
Sectarismul ii face pe oameni sa uite cu desavarsire adevarul simplu si evident ca omul este om.
A pretinde ca zeii au vrut sa faureasca lumea, cu toate minunatiile ei, pentru oameni, ce lucru lipsit de ratiune. Caci ce beneficiu ar fi putut spera din partea recunostintei noastre, niste fiinte care se bucura de o eterna beatitudine, pentru a intreprinde cel mai mic lucru in favoarea noastra.
Religiile s-au nascut toate din curiozitatea omului fata de univers, nucleul initial e intotdeauna acelasi, adica e constituit de primele si marile explicatii pe care omul le-a putut da fenomenelor naturale; ... ceea ce intelegem sub termenul de religie este una din etapele cercetarii omenesti, etapa afirmatiei deiste, o simpla clipa a efortului stiintific... Omul a ramas victima ipotezelor mistice pe care le schitase pentru a-si explica lumea.
Doctrina chiar conteaza. Dar oricui trebuie sa i se reaminteasca mereu faptul ca a propovadui doctrina nu inseamna a fi corect fata de Domnul.
© CCC
Religia, ca sursa de consolare, este un obstacol in calea adevaratei credinte si, in acest sens, ateismul este o purificare.
(Caiete II)
© CCC
Intoleranta exista de cand lumea. Nu cunosc religie care sa nu-si fi avut fanaticii ei. Sufletul omenesc e facut sa adore. Totul ni se pare infinit de bun in ceea ce iubim, si ne maniem strasnic, cand ni se arata defectele idolilor nostri. Cu mare greutate oamenii izbutesc sa puna un pic de spirit critic in cercetarea convingerilor si a izvoarelor credintei lor. De altfel, e si drept ca daca ne-am uita cu lupa la principii n-am mai crede niciodata.
Daca ateismul s-ar raspandi, ar deveni o religie la fel de intolerabila ca si cele antice.
© CCC
E timpul sa-i facem sclavi pe acesti dumnezei pe care incepusem a-i adora; e timpul de a pune in locul domniei lui Dumnezeu domnia, oamenilor.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.