Cine are o idee adevărata știe, in același timp, ca are o idee adevărată și ca nu se poate îndoi de adevărul acelui lucru. (Etica)
Baruch Spinoza
“Dacă cineva ar spune că are o idee clară şi distinctă, adică adevărata, despre o substanţă, dar că totuşi se îndoieşte că această substanţă există, ar fi acelaşi lucru ca şi când ar spune că are o idee adevărată, dar se îndoieşte de adevărul ei.”
Adevărul se reveleaza în noi. E lipsit de sens să crezi ca cineva ar putea gandi eronat, deoarece a gandi astfel nu inseamna a gândi. Eroarea nu provine dintr-o miscare a gândirii noastre, ci din acțiunea lucrurilor exterioare asupra noastră. Orice idee adevărată contine in sine propria afirmatie și forta reală a acestei afirmatii depinde doar de claritatea ideii. Acesta este motivul pentru care Spinoza nu va opera cu îndoiala metodica (sistematică) in maniera lui Descartes. Fundamentul adevărului nu este o metodă, ci insasi capacitatea de a cunoaște.
Descartes considera ca doar ceea ce este clar si evident poate fi adevarat (Adevarat nu poate fi decat ceea ce a fost perceput logic si rational). La fel, pentru Spinoza, criteriul adevărului este claritatea şi distincţia ideilor. Justeţea unei idei clare şi distincte este evidentă şi fără a mai solicita raportarea ei la obiect.
Ideea adevărată trebuie să corespundă obiectului său, dar întrucat substanţa cugetătoare/obiectul cugetator/eul care gandeste (res cogitans) şi substanţa întinsă/materia/lumea exterioara (res extensa), conform dualismului lui Descartes, sunt pentru Spinoza una şi aceeaşi substanţă, înlănţuirea ideilor în substanţa cugetătoare este în mod necesar identică cu ordinea lucrurilor în substanţa întinsă.
Astfel, Spinoza anticipează cunoscutul principiu gnoseologic materialist, potrivit căruia între legile existenţei şi legităţile gîndirii există o identitate dialectică. Această identitate, fondată ontologic în teoria substanţei, asigură adecvarea deplină la obiect şi deci adevărul ideilor clare şi distincte, fără a mai fi necesar controlul lor empiric.
La urma urmei, știința este în esență internațională și, numai din lipsa de simt istoric, calitățile naționale i-au fost atribuite.
© CCC
Fiecare are atata dreptate cata putere are.
Nu cred în știința empirică. Cred doar în adevărul a priori.
© CCC
Oamenii sunt stapani pe limba lor si pe dorintele lor mai putin decat pe orice.
Religia se insinuează între fisurile zidului tehnologiei, precum iedera. Oricare ar fi stadiul științei, întrebarea privitoare la nașterea universului se va pune întotdeauna.
In știință, trebuie să fim interesați de lucruri, nu de persoane.
© CCC
Avantajul emotiilor e ca ne induce in eroare, iar avantajul stiintei este ca nu e emotionala.
În știință, trebuie să cauți idei. Dacă nu există idei, nu există știință. O cunoaștere a faptelor este valoroasă doar în măsura în care faptele ascund idei: faptele fără idei sunt doar spălarea creierului și a memoriei.
© CCC
Stiintele au doua extremitati care se ating. Prima este pura ignoranta in care se afla toti oamenii la nastere; cealalta, este aceea la care ajung mintile cele mai luminate, care, dupa ce au parcurs tot ceea ce oamenii pot sti, isi dau seama ca nu stiu nimic si se gasesc iar in starea de nestiinta initiala. Dar aceasta este o ignoranta savanta, care-si da seama de ea. Cei ce au iesit din ignoranta naturala si n-au putut ajunge la cealalta au oarecare spoiala din aceasta stiinta suficienta si fac pe invatatii. Acestia tulbura lumea si judeca lucrurile mai rau decat ceilalti. Poporul si invatatii alcatuiesc adevarata lume; ceilalti o dispretuiesc si sunt dispretuiti la randul lor.
Acum trebuie doar sa despicam atomul... Unde mi-este dalta?
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.