In clipa cand intra activ in viata, tinerii cauta mai degraba in oamenii celebri din trecut si in numele la moda pretexte pentru propriile pasiuni sau sisteme, vehicule pentru incarcatura lor de idei sau pentru inflacararile lor; fie ca le adopta si le exalta, fie ca le resping si le blameaza, de-a curmezisul acestora se afirma ei insisi; isi saluta propria idee si si-o preconizeaza, iar ideea contrara este contestata si aspru judecata. A vedea lucrurile asa cum sunt si pe oameni asa cum au fost, asta presupune o inteligenta dezinteresata si, ca urmare, ma tem, o raceala.
Cata vreme n-a ajuns la automatismul batranetii, firea omului se modifica neincetat.
Varsta noastra se masoara dupa intensitatea vietii.
Copilaria nu dispare niciodata din noi; ea constituie izvorul permanent din care decurg toate meandrele vietii noastre.
Nici o viata omeneasca nu implica o experienta care sa se poata substitui in intregime, pentru a instrui si a calauzi o alta viata, experiente proprii ale acesteia… lectia faptelor, care contrazice mostenirea parintilor, ii face pe adolescenti sa-si precizeze dragostea si ura, sa revizuiasca traditionala scara de valori, sa stabileasca o ierarhie a telurilor si a tipurilor de umanitate ce le vor inspira de acum inainte comportarea.
Copilaria e o traire de vis edenic, de dulce confuzie intre real si imaginar... joc si capricii, tristete si bucurie, naivitate si precocitati stingheritoare, pitorescul limbajului, absenta de protocol ipocrit, instincte sadite vartos, dar in germen, si mai ales nevoia de imaginatie integrala si nebanuite resurse de omenie... treapta de nelipsit in ordinea candorii universale... Copilaria exprima candoarea omului in starea incipienta, cand egoismul produs de societate inca n-a rasarit.