Tu tot mai trăieşti, bătrână mamă?
Ţie cu supunere mă-nchin!
Mica-ţi casă, seara de aramă,
Lumineze-o paşnic şi senin.
Mi se scrie că eşti tulburată,
Că ţi-i dor de mine ne-ncetat,
Că ades baţi drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat.
În albastre seri ţi se năzare -
Gând pustiu, ce lacrimei dă val -
Că la crîşmă, într-o-ncăierare,
Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.
Mamă, nu-i nimic! Delirul fură
Gândul tău, ducându-l spre prăpăd;
Nu-s beţiv chiar în aşa măsură,
Ca pierind, să nu te mai revăd.
Ca-n trecut mi-i inima duioasă,
Am un vis, un vis pe care-l storc:
Să mă smulg din dorul ce m-apasă
Şi la noi acasă să mă-ntorc.
Eu voi reveni pe când răsfaţă,
Pomii-n floare, satul meu tăcut.
Dar să nu mă scoli de dimineaţă,
Cum opt ani în urmă ai făcut.
Nu trezi deşertăciunea crudă,
Nici regretul că mă risipesc.
Prea devreme, pierdere şi trudă,
Mi-a fost dat trăind să pătimesc.
Să mă rog tu nu-mi mai da poveţe!
Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost.
Numai tu-mi eşti reazem la tristeţe,
Numai tu dai vieţii mele rost.
Fie-ţi deci neliniştea uitată,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
Nu mai bate drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat.
(Scrisoare mamei)
(Traducere George Lesnea)
Să fii veşnic tânăr nu înseamnă să ai 20 de ani, înseamnă să fii optimist, să te simţi bine, să ai un ideal în viaţă pentru care să lupţi şi pe care să îl cucereşti.
Suntem atat de inflacarati, atat de nesocotiti in tinerete. Ne aruncam in viata cu atata insufletire. Inteligenta, oricat de aleasa, nu va putea inlocui niciodata timpul.
Tanar, te lipsesti foarte usor de spirit in frumusetea care iti place si de bun-simt in talentele pe care le admiri.
© CCC
Pastrati in inima voastra un colt de verdeata si tinerete, un colt unde n-ati recoltat nimic, unde puteti intotdeauna sa semanati o planta noua, oarecare… A ramane tanar mult timp, a ramane copil chiar, prin spontaneitatea si dragostea inimii; a pastra - nu in manifestarile tale exterioare, ci in adancul fiintei tale chiar - ceva usor, vesel, inaripat, acesta e cel mai bun mijloc de a stapani peste viata ta, caci ce forta mai mare este decat tineretea?
Pe mesteacăn, iată,
Sub fereastra mea
Cade argintată,
Mantie de nea.
De pe ramuri grele
Cu omăt pufos,
Tivuri cu dantele
Ciucuri albi au scos.
Blând pe promoroacă
Tihna stele-a nins,
Şi-n mesteacăn joacă
Aurul aprins.
Zările coboară,
Împrejur cuminţi
Şi pe ramuri iară,
Risipesc arginţi.
(Mesteacănul)
Daca oamenii mai varstnici ar voi sa procedeze pedagogic, ei n-ar trebui nici sa interzica, nici sa ponegreasca in ochii unui tanar ceea ce acestuia ii face placere, oricum ar fi acest ceva, atat timp cat n-au cu ce sa il inlocuiasca.
Tinerilor! Am sa va spun un adevar care s-ar putea sa nu va placa, deoarece va asteptati la ceva nou. Acest adevar e ca omul nu imbatraneste. E vorba de inima, bineinteles; asta se stia, cel putin in dragoste. Ei bine, si in ce priveste spiritul, e acelasi lucru. El ramane vesnic tanar. Nu intelegi viata mai bine la patruzeci de ani decat la douazeci, dar acum o stii si o marturisesti! Asta inseamna tinerete.
Cine-n astă dimineață-și deschisese
Rochia-i purpurie către soare,
Pe neașteptate, pierzându-și în amurg
Faldurile rochiei purpurii,
Și culoarea asemănătoare feței tale.
Vai! vezi cum în puțin spațiu,
Iubito, ea își are locul.
Vai! Vai, frumuseții sale lăsate să piară!
O, într-adevăr, mamă vitregă e Natura,
Când asemenea floare durează
Doar de dimineață până seara!
Deci, crede-mă, iubito,
Cât timp ți-s anii încă-n floare
În frageda-ți tinerețe,
Culege, culege-ți anii tineri:
Ca și acestei flori, bătrânețea
Îți va ofili frumusețea.
(Ode, Pentru Casandra, Iubito, hai să vedem dacă trandafirul…)
© Copyright CCC
All right reserved
Iubesc ținutul acela,
Iubesc mult de tot patria aceea,
Deşi stăruie în ea rugina sălcie a tristeții.
(Spovedania unui huligan)
Tineretul stie ce nu vrea inainte de a sti ce vrea.
(Dificultatea de a fi)
© CCC
Eu am rămas acelaşi,
Cu inima, eu am rămas acelaşi.
Ca albăstrelele în orz înfloresc pe faţa mea
ochii.
Ţesînd din poeme pînze de aur,
Aş vrea să vă spun ceva duios.
(Spovedania unui huligan)
Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberată.
Veştejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tânăr niciodată.
N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum,
Inimă răcită prea devreme.
S-o pornesc din nou desculţ la drum
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.
Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii.
O, pierdutul prospeţimei har
Cu vioiul clocot al simţirii!
În dorinţi încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineaţă.
Toţi suntem vremelnici pentru veci
Rar ning fagii frunzele deşarte…
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.
(Nu regret, nu mă jelesc, nu strig)
(Traducere George Lesnea)
Adesea se intampla sa privim inapoi cu un fel de autoinvidie tragica la operele noastre din tinerete, in care am pus cu darnicie toata pasiunea si ingeniozitatea.
Daca tineretea este un defect, e unul de care ne vindecam prea repede.
Stralucita e acea tinerete la care ai ajuns prin maturitate.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.