Citate de Khalil Gibran

Ger târziu de primăvară,

Ger uitat de iarna sură

Prin zăvoiul zgribulit,

Cu omătul netopit.

 

Pe sub tufe de răsură,

A adus cu el aseară

Vânt din munte,

Ploi mărunte,

Grindină cât un grăunte

Şi trei fagi, aşa-ntr-o doară.

 

A trecut pe ulicioară

Şi s-a dus

Pe deal în sus,

Şi pe geamuri mi-a lăsat

Fir de ferigă presat,

Flori de zahăr, stele reci

Şi căsuţe de culbeci.

 

Şi-n lumina dimineţii,

Geamurile mele par

File dintr-un vechi ierbar,

Unde-ar fi presat băieţii

Ierburi nalte şi-nfoiate,

Albe flori înfrigurate,

Adormite-n fund de lacuri

Din răscrucea altor veacuri.

(Primăvară în glumă)

Pământul râde în flori. © CCC

Septembrie: era cel mai frumos dintre cuvinte, pe care îl simțise mereu evocând flori de portocal, rândunele și regrete. © CCC

Primavara da foc naturii cu trandafiri. (traducere CCC - Copyright ©2012)

Toamna: ce mare pictor impresionist!

Fetele sunt trandafirii din cununa vietii. Trandafirii si fetele dau stralucire primaverii. (traducere CCC - Copyright ©2013)

Şiruri negre de cocoare, Ploi călduţe şi uşoare, Fir de ghiocel plăpând, Cântec îngânat de gând, Sărbătoare…   Zumzet viu prin zarzări. Oare Cântă florile la soare? Că pe crengi de floare pline, Nu ştii: flori sunt, ori albine? Pentru cine?   Pentru tine, primăvară, Care-aduci belşug în ţară, Care vii, Peste câmpii, Cu bănuţi de păpădii Şi cu cântec de copii! (Pentru tine, Primăvară)

Frunzele uscate pregatesc tizana toamnei. © CCC

Sub zăpadă, pe câmpie, A sunat un clopoţel, Nimeni nu l-a auzit, Doar un gingaş ghiocel.   Ghiocei, mai mulţi deodată, Din somn dulce se trezesc, Pâlcuri, pâlcuri, prin troiene Ies în grabă… şi-înfloresc.   Iepuraşi şi vrăbiuţe Sar, aleargă să îi vadă: Ce frumoase floricele Răsărite pe zăpadă.   Sunt de gheaţă? Nu-s de gheaţă… Chiar sunt flori adevărate, Gingaşe, plăpânde, albe Şi nespus de… ne-nfricate.   Soarele pe cer zâmbeşte, Se opreşte-n loc uimit: De atâta frumuseţe Şi zăpada s-a topit.

Din somnul orb de noapte-ntunecoasă De unde-au stat departe de frumos Se reîntorc livezile acasă În rochii înflorite până jos   E primăvară, iarăşi primăvară! Pe fiecare margini de făgaş Îşi scot strămoşii degetele-afară, De ghiocei, de crini, de toporaşi   Se simte iarăşi mirosul câmpiei Din nou aruncă soarele pojar La cântecul înalt al ciocârliei Ies roadele cu capetele-afar'   Aruncă ziua peste tot cu vrăbii În codri cucii iară-au năvălit Se bat cu gâtul păsările-n săbii Şi glasurile-şi dau la ascuţit. (Primăvara)

Iubirea… Te seceră ca pe grâu Te treieră până la goliciune Îți vântură pleava Te macină până la purificare. (Despre iubire)

Optimistul vede trandafirul, nu ghimpii sai; pesimistul vede numai ghimpii, uitand de trandafir.

Ce dar să-ți fac acum că-i primăvară? Din nori îți cos o rochie ușoară, Din ghiocei îți fac o cingătoare, La gât îți pun șirag de lăcrămioare.   Te-ncalț cu pantofiori de toporași, Să fii cea mai frumoasă din oraș. Vrei și brățări? Ba încă și cercei? Îți fac un set complet din brebenei.   Și gata! Nu mai am, știi bine C-am cheltuit vreo trei poieni cu tine! Mai vrei și pace, bucurii și sănătate? Din astea n-am, la Dumnezeu sunt toate.   Și-atunci cu dragoste-oi îngenunchea, Rugându-mă la El să ți le dea!

Cand ai ajuns la capatul a ceea ce ar trebui sa stii, esti la inceputul a ceea ce ar trebui sa simti.

Acum se bucura din plin de zilele minunate, de liniștea din jur, de aerul curat, de ciripitul rândunelelor care se adunau în stoluri pe sârmele de telegraf, pregătindu-se să-și ia zborul spre țările calde, precum și de briza sărată și călduță ce sufla domol dinspre mare. (Brățara de granate)

In roua lucrurilor marunte, inima isi gaseste dimineata si se reimprospateaza. © CCC

Copiii voştri nu sunt copiii voştri. Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea însăşi îndrăgostită. Ei vin prin voi dar nu din voi Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri. Puteţi să le daţi dragostea, nu însă şi gândurile voastre, Fiindcă ei au gândurile lor. Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul, Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei de mâine, pe care voi nu o puteţi vizita nici chiar în vis. Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi să-i faceţi asemenea vouă, Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici zăboveşte în ziua de ieri. Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi Pe drumul nesfârşirii. Arcaşul vede ţinta şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca săgeţile-i să poată zbura iute şi departe. Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului, să vă aducă bucurie, Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare, tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic.

Suave astenii de primăvară și cugetarea-ntr-un impas difuz și verb rotund ca un sigil în ceară abia ghicit și dulce la auz.   Prin vârstă iarăși iezere alpine privind, spre cer, orbite de lumini - Poetul vă previne: vremea vine până și-n cer să fim printre vecini.   Venim cu sentimentul primăverii acut, în toți, uitând că ore bat. Genealogic arbori, merii, perii ne smulg din vârsta timpului uscat.   Acum pe umeri ridicăm lumina și ducem orele, distrați pe mâini. Albi de nesomn suntem precum hermina și străvezii de parc-am fi fântâni, și străvezii de parc-am fi fântâni. (Sentimentul primăverii)

Frumusetea este eternitatea care se priveste lung in oglinda.

Era o asemenea zi de primăvară ce insuflă unui bărbat un dor inefabil, o dulceață dureroasă, o nostalgie care îl face să stea nemișcat, să se uite la frunze sau la iarbă, și să întindă brațele pentru a îmbrățișa nici el nu știe ce. (Forsyte Saga) © CCC