Fetele, pe care le cunosc de cand erau mici…
Fetele, pe care le cunosc de cand erau mici, sunt acum domnisoare, sunt mari. Isi duc toate povara meschina a grijilor; pentru a placea, isi strivesc copilaria sub tocurile inalte. Vor parca sa stearga orice urme ale unui trecut naiv sub stratul de pudra cu care isi ung fata. Da… Isi strivesc copilaria in fundul sufletului. Nu stiu ele sa se simta mici cat mai e vreme, cat mai e posibil. In curand vor fi cu adevarat mari, atunci nu vor mai intelege nici rasul copilariei, nici cantecul ei, care curge pe cele mai subtirele si mai senine corzi ale vietii. Imi vine cateodata sa ma fac mititica, sa ma ghemui si sa strang la piept copilaria mea; abur subtirel si palid ce vrea sa plece pentru totdeauna.
(Însemnările mele)
Citate asemanatoare
-
Doamne, ce-am făcut din viaţa mea, din harurile cu care am venit pe lume şi pe care n-am ştiut să le apăr de mine însămi şi de înrîuririle nefaste. În 1989, Maria Banuș a avut, în sfîrşit, o bucurie – Premiul Herder. După revoluţie, în 1990, după nopţi nedormite, a scris cu amărăciune rândurile de mai sus, dezamăgită de faptul că era privită ca o poetă a perioadei comuniste, pentru că a scris poezii închinate luptei revoluționare a Partidului Comunist.Din copilărie, duminicile mele însemnau acest Cenaclu în care pătrundeam, mai întâi neautorizată şi cu paşi timizi, căutându-mi paradoxal, dar nu totdeauna fără succes, camarazi de joc printre toţi acei oameni care, la rândul lor, mi se păreau că se joacă de-a ceva la care mi-ar fi plăcut şi mie să particip, dar nimeni nu-mi explica regulile. (Jurnal esențial)Dar oamenii sunt răi și-i săruți ca să te aperi, florile sunt bune și nu-i nevoie să le săruți. (Însemnările mele)...îl iubesc pe Sorin atît de adînc, atît de cald, aş merge în foc pentru el. Pentru P. (Zaharia Stancu) nici o unghie nu mi-aş da. Dar dacă m-ar chema la el, m-aş duce. Norocul meu e că nu mă cheamă. (Însemnările mele, 1937) În 1936, poeta se căsătoreşte cu inginerul Sorin Ebner. Are ocazia de a ieşi în anii următori din mediul mic-burghez bucureştean, pe şantierele pe care le conduce soţul ei, la Braşov, Zărneşti, Mărgineanca, Petroşani etc., să facă cunoştinţă cu alte medii sociale.Stiu ca nu e nici o legatura intre opera si om, ca nu trebuie sa judec decat opera si nu legenda buna sau rea care se creeaza in jurul autorului. (Însemnările mele)Bunicul şi casa şi grădinile lui constituiau cea mai mare bucurie a copilăriei mele, iar acum amintirile mi le aduc în suflet ca pe o oază de linişte şi frumusete paradisiacă.Cât mă pot descoperi eu însumi înapoi, aproape dincolo de orizontul amintirii, mă văd un copilaș stând singur într‐o poiană cu flori sălbatice, la marginea unei gârle... Stau pe un mal cu flori și mă uit în zare. Simt și acum fericirea acelei singurătăți copilărești plină de o mare, de o nespusă, de o mistică așteptare. Așteptam de atunci ceva ce aștept și acum... Mă simțeam, mă credeam predestinat... ce așteptam? Îngeri, pe Dumnezeu, pe Sfântul Petre...? (Confesiunea unui scriitor și medic)
E în mirosul de praf cenuşiu, într-un colţ al podului.
E sub o masă cu trei picioare;
e-ntre lădiţa cu nisip pentru pisică
şi în butoiul dogit, plin de pene.
(Imagini pentru Crusoe, Umbrela de capră)Deşi m-am născut la Bucureşti, perioada copilăriei la moşia de la Pometeşti şi Adâncata a fost cea mai fericită. Eram copil de vreo şapte ani, dar nu voi uita niciodată grămezile de prune ce se strângeau sub fiece pom şi ce mergeau crescând, că băieţii şi fetele veneau mereu cu postăvile încărcate, şi părea că prunăria n-o să se sfârşească de cules, fiindcă da în anul acela roade îndoite. De sărbătorile Paştilor toată familia se aduna sub acelaşi scump cămin.Am fost binecuvantată cu o copilărie frumoasă ca-n poveşti, cu servitori, jucării, ieşiri la teatru şi cinematograf, păstrez şi acum imaginea mărgelelor preţioase ale mamei şi a fracului impecabil pe care îl purta tata când plecau la bal… Îmi amintesc că la 6 ani m-au dus părinţii prima dată la teatru, la Teatrul Naţional – o splendoare de teatru, o bijuterie care a ars în ultima zi a războiului -, cred că frumuseţea acelui spectacol, dar şi a celorlalte pe care le-am văzut mai apoi m-au motivat în alegerea mea. Cum ajungeam acasă improvizam scenete, pentru că aveam o imaginaţie de neoprit. Mi-am dorit să fiu şi eu acolo sus pe scenă.Acum le ai pe toate, ai pentru o clipa trecutul. Plangi, in afara sau in tine... tot ce tine de trecut, de un lucru care nu mai este, e duios, e de plans. Parfum pe care-l iubesti caci vine de demult, caci vine dintr-un suflet pe care l-ai uitat. Teii isi scutura, printre frunze, parfumul de lacrimi si racoare, ca notele induiosatoare care se strecoara prin ferestre spre strada. (Însemnările mele)Treci, cateodata, printr-o strada linistita, doborata de zaduful verii, ti-e gandul uscat ca pamantul pe care calci si, deodata, auzi de undeva un acord. Se canta intr-o casa. Te opresti si asculti. Sufletul ti se deschide larg, zambind fara sa vrea si primeste racoreala intamplatoare. Mergi inainte, de-acum poate sa fie cald, sa te latre cainii, sa arda pavajul, din unduioasa apa a muzicii a ramas o spuma subtire, fragila, o danteluta care-ti infasoara sufletul in parfumuri, ceva care aduce cu aerul sarat al marii, cu aerul dulce al gradinilor si cu cel iute al muntelui, cu mirosul tuturor florilor pomilor, cu mirosul primaverii. In viata, lunga sau scurta cum o fi ea, ai simtit pe rand toate acestea, fara sa stii ca le pastrezi in tine. (Însemnările mele)Copilăria este o maladie de care scapi pe măsura ce creşti....marea e o prezență vie și o prezență de vis. Mișcarea ei necontenită, valurile care se izbeau cu disperare de stânci și toate acele schimbări de culoare, de la verdele jadului la albastru de cobalt, nisipul, aur încins, diminețile triumfătoare de la Mamaia, Cazinoul și în centru statuia lui Ovidiu, iar la câțiva pași, pe strada Traian, dugheana bunicului, ticsită de ulcele de lut ars, opaițe, amfore, sticluțe irizate, figurine ciobite, descoperite în săpăturile străvechiului Tomis, totul era făcut să încânte, să neliniștească, să tulbure, să șlefuiască sufletul unui copil.E prima zi de vacanță! Ce cuvinte miraculoase pentru o elevă. Cu toate astea, nu mă bucur. Aşa sunt eu; aştept, aştept cu nerăbdare un lucru şi, după ce l-am căpătat, nu mai îmi face nici o plăcere. (Însemnările mele)Mirajul copilăriei - un clișeu vechi, pe care-l derulăm, destul de șters și uzat, dar care ne produce atâta încântare! O, de ce nu mai putem privi lumea cu ochii de atunci? (Fresce interioare)Noapte frumoasa, fara stele, cu luna. Imprejur alei intunecoase, umbre de copaci pe cerul mai luminos decat ei, umbre de oameni pe pamant, umbre negre miscatoare. Frunzele se zbat putin, florile de tei ploua pe oameni petale de parfum, mai speriate, mai blande, mai mirositoare, cu cat pomii se scutura mai mult. (Însemnările mele)Aşa sunt eu; aştept, aştept cu nerăbdare un lucru şi, după ce l-am căpătat, nu mai îmi face nici o plăcere. (Însemnările mele)Există o parte din tine care rămâne întotdeauna copil, indiferent cât de matur sau sofisticat devii.Da, copilaria e si ea copil. Printre lacrimi, a vazut un sufletel cu bratele intinse spre ea si a zambit din nou. Pe urma si-a sters ochii si a alergat spre el. L-a cuprins in brate si a ras... un suflet mic are nevoie de lumina si lumina e in rasul copilariei. Si din nou a zburdat c-un copil, si l-a mangaiat si l-a adormit in soapte usoare si l-a desteptat cu cantece tesute pe raze de soare. Copilul s-a facut mare... urechile lui n-au mai auzit vorbe de basm si, ca-n basm, cantecele prietenului nu mai erau lumina in sufletul lui. Viata ii acoperea si sufletul si urechile ca sa-l smulga mai usor. Copilaria a plans din nou. Dar copilaria e totdeauna mica si un copil, dupa ce plange, rade iar... (Însemnările mele)Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.