Citate de Lucian Blaga

Oare vitregia vietii nu constituie tocmai piatra de incercare a adevaratelor caractere?

Greselile unui om mare se deosebesc de greselile unui om de rand prin aceea ca de obicei se pot explica din insusirile lui bune.

Numai creatia rascumpara toate suferintele.

Lumea din preajma, lumea in totalitatea ei, e ca o veste cu totul improbabila, care totusi se confirma.

Adam si Eva s-au cunoscut in Paradis. Si-n paradis continua pana astazi sa se cunoasca unul pe celalalt... urmasul lui si urmasa ei.

A nu trai in zadar. A nu trai in zadar inseamna a sti sa dai vietii pamantesti aspectul unei captivitati ceresti.

Ne-om aminti cândva târziu de-această întâmplare simplă, de-această bancă unde stăm tâmplă fierbinte lângă tâmplă.   De pe stamine de alun, din plopii albi, se cerne jarul. Orice-nceput se vrea fecund, risipei se dedă Florarul.   Polenul cade peste noi, în preajmă galbene troiene alcătuieşte-n aur fin. Pe umeri cade-ne şi-n gene.   Ne cade-n gură când vorbim, şi-n ochi, când nu găsim cuvântul. Şi nu ştim ce păreri de rău ne tulbură, pieziş, avântul.   Ne-om aminti cândva târziu de-această întâmplare simplă, de-această bancă unde stăm tâmplă fierbinte lângă tâmplă.   Visând, întrezărim prin doruri - latente-n pulberi aurii – păduri ce ar putea să fie şi niciodată nu vor fi. (Risipei se dedă florarul)

Spiritele nelinistite si foarte impulsive fac adesea impresia unei soliditati, a unei linisti si stapaniri de sine uimitoare; fantani tasnitoare, care, privite mai de departe, apar ca niste columne solide de marmura.

Unii isi analizeaza cu atata staruinta slabiciunile, incat ajung sa le dea alt nume...

Sunt rauri care isi sapa albia prin munti de var; ele trec prin sanul muntilor si ies din nou la iveala la departari considerabile ca rauri mari. Cand cautam izvorul lucrurilor, patim cam ce patim cu raurile acestea; tot mergem pe albie in sus si credem ca acolo e izvorul raului unde-l vedem iesind din sanul muntelui…Dar izvorul e cu mult, cu mult mai departe.

Dupa ce apune soarele, orice licurici crede ca el ii e loctiitorul...

Se spune ca pasari calatoare, care trec noaptea in carduri peste orase, se zapacesc de lumina ce-o imprastie acestea in intuneric, si pana in zori tot dau ocol orasului, nestiind incotro s-apuce; instinctele noastre mari si mici sunt ca aceste pasari: lumina constiintei le zapaceste…

Unora le poate placea numai ce inteleg, altii pot intelege numai ce le place.

Nu esti mandru cand te gandesti ca zeii, obisnuiti cu lumina si vesnicia, daca s-ar cobori pe pamant n-ar putea suporta greul acestei vieti, in vreme ce tu invingi si nazuiesti spre culmi?

In istorie puterile irezistibile lucreaza in ascuns, ca vulcanii de pe fundul marii...

Orice aforism trebuie sa fie astfel formulat incat sa spuna mai mult decat spune.

Foarte multe sofisme nu se nasc din lipsa de logica, ci din prea multa logica - ca sa zicem asa - anume, atunci cand operam cu mai multa logica, cu mai multa analiza, cu mai multe subtilitati metodice decat pretinde simplicitatea elementara a obiectului pe care-l cercetam - cand cheltuim mai multa forta decat pretinde problema.

Nici un popor nu e atat de decazut incat sa nu merite sa te jertfesti pentru el, daca ii apartii.

Exista doua realitati, a caror imensa zdrobitoare greutate nu o simtim, dar fara de care nu putem trai: aerul si istoria

Prin insasi natura sa aforismul ezita intre formula si aluzie.