Citate despre Aripi

De n-ai regretat niciodata ca n-ai aripi pentru a nu pangari natura cu pasii cruzi ai omului, n-ai iubit niciodata acest pamant.

Nici o pasare nu are zbor prea inalt, daca nu zboara cu aripi proprii.

Într-un grăunte de nisip să vezi o lume, În fiecare floare de pe câmpuri, Paradisul. Să ții în palmă infinitul Și veșnicia într-o oră. (Căsătoria cerului și a iadului) © CCC

Privighetoare-a nopţii, ce aştri făcuţi plângeri ce flori făcute-acorduri, în inima ta cântă? Tu, pasăre-a plăcerii, din ce grădini cu îngeri sorbi apa cea curată ce-ţi moaie guşa sfântă? Ca vocea ta să fie-n triumf stăpână peste noaptea de mai, ce muzici se despletesc în spaţii naintea ta, din pieptul tău mic suind pe creste, imense ca o mare şi-un cer de incarnaţii? Oare atlazul lunii ţi-astupă fina urnă cu giuvaiere-azure, frumoase şi fidele? Un zeu îţi cântă-n suflet? Din ce adânc nocturnă eternitate ciocul tău ciuguleşte stele? (O privighetoare)

Prinderea acestor păsări în mijlocul vârtejului lor amețitor este distracția preferată a fiilor zdrențuiți ai Alhambrei care, cu ingeniozitatea infailibilă a marilor leneși, au inventat arta pescuitului pe cer. (Poveștile Alhambrei) © CCC

Harnica albina nu are timp pentru tristete. © CCC

Ceea ce acum este demonstrat era odata doar imaginat. (Casatoria cerului si a iadului) © CCC

Eu nu am cautat, in toata viata mea, decat esenta zborului! Zborul - ce fericire!

I-as da aripi unui copil, dar l-as lasa sa invete singur sa zboare.

Astea-s [pasarile] numai instinct ca pasărea aia care pe vreme de secetă bea apa care ţîşnea din ulcior cînd arunca ea înăuntru pietricele. (Ulise)

Calea excesului duce catre palatul intelepciunii. (Casatoria cerului si a iadului) © CCC

Dumnezeu, un rautacios care ne-a deschis spatiul fara sa ne dea aripi. (Jurnal) © CCC

Chiar si pentru simplul zbor al unui fluture e nevoie de cerul intreg. © CCC

Aripa o ai sau nu o ai.

Privighetoarea inteleapta canta fiecare cantec de doua ori.

Cine crede-n zbor e stapan peste zare.

Pasarea are cuibul ei, paianjenul, panza lui, si omul, prietenia. (Casatoria cerului si a iadului) © CCC

Zborul spre înălțimi susține fanteziile copilăriei noastre, ne stimulează capacitatea de a visa. © CCC

Albina zboară chiar și deasupra celei mai frumoase flori. Proverb rus © CCC

Și vine o altă vârstă, când ne punem problema cum să ajungem la îndepărtata stea, la Luceafărul nostru? Ca să ajungi la stea trebuie, ca orice grec antic, să treci prin Hades? În doctrina orfică a grecilor antici, Hadesul – similar iadului – este un pasaj infernal de trecere (e Infernul însuşi), pasaj prin care cei iniţiaţi, curăţaţi de păcate, vor depăşi toate capcanele şi vor trece dincolo, în Câmpiile Elizee: un fel de Rai al creştinilor, similar cu Universul initial al hinduşilor. Şi când va fi românul iniţiat? Zborul cosmic este desigur o uimitoare performanţă, deoarece supune voinţei noastre de înălţare nişte legi ale naturii; dar nu în sensul învingerii gravitaţiei este generat sublimul, ci în sens spiritual. Vrem să depăşim spiritul de greutate, să trecem peste forţa negativă ce ne atrage spre micime, spre lut. Una este zborul de ordin pur fizic, şi alta zborul spiritual, fapt recunoscut şi de Rilke în Sonetul către Orfeu (I, 23). Soluţia înălţării o găsim şi în “Amintire", în acea amintire a originii divine a omului şi obligaţiei sale de a se purifica (prin adăpare de la izvorul Mnemosynei - opusă Uitării sau Lethei care îi permite să se lase pradă plăcerii de moment).