Citate despre Logica

De cand sinceritatea neconditionata este privita ca o rara virtute, si-a gasit si brutalitatea o masca virtuoasa si un pretext moral.

Realitatea e ruina unui basm.

Incepi sa mori atunci cand pe nici un plan de activitate nu te mai poti depasi.

Cand vrei sa vezi foarte clar un lucru, nu-l lumina prea tare, nu-i lua de pe fata toate umbrele.

Limba este intaiul mare poem al unui popor.

Cum pretindem de la vointa, din care izvorasc faptele, un caracter, asa pretindem si de la inteligenta, din care izvorasc gandurile, un caracter. Uneori, intalnim spirite foarte inteligente, dar fara caracter intelectual.

Ce este cuvantul, orice cuvant. Nimic decat o rana a tacerii.

Dupa ce apune soarele, orice licurici crede ca el ii e loctiitorul...

Intr-un cuvant rasuna nu numai sensul sau, rasuna in el intregul univers, precum intr-o scoica marea.

Oamenii in varsta fac prea multe obiectii, se sfatuiesc prea indelung, se aventureaza prea putin si se caiesc prea repede.

Unii isi analizeaza cu atata staruinta slabiciunile, incat ajung sa le dea alt nume...

Inclinatia noastra de a crede in destin este intarita de orgoliul de a nu ne crede cu totul ignorati de restul universului.

Nu numai o mare durere iti poate tulbura o fericire, ci si alta fericire.

Cine crede-n zbor e stapan peste zare.

Frumoaso, ţi-s ochii-aşa de negri încât seara când stau culcat cu capu-n poala ta îmi pare că ochii tăi, adânci, sunt izvorul din care tainic curge noaptea peste văi şi peste munţi şi peste seşuri acoperind pământul c-o mare de-ntuneric. Aşa-s de negri ochii tăi, lumina mea. (Izvorul Nopții)

Ca numesti pe cineva patimas nu depinde de marimea, intensitatea, puterea patimii sale, ci de rolul ce-l are patima sa in echilibrul fortelor sale sufletesti. Imi pot inchipui foarte bine un om slab, coplesit de cea mai spalacita patima, de alta parte un om cu suflet adanc si larg, stapanit de cea mai puternica patima, fara de a-ti face vreodata impresia unui patimas.

Când hoinărind, alăturea, noi mână-n mână ne găsim cu ochii la aceeaşi stea - mai e nevoie de destin? (Strofe de-a lungul anilor)

Iubeşti - când ulciorul de-aramă se umple pe rând, de la sine aproape, de flori şi de toamnă, de foc, de-anotimpul din vine. Iubeşti - când suavă icoana ce-ţi faci în durere prin veac o ţii înrămată ca-n rana străvechiului verde copac. Iubeşti - când sub timpuri prin sumbre vâltori, unde nu ajung sorii, te-avânţi să culegi printre umbre bălaiul surâs al comorii. Iubeşti - când simţiri se deşteaptă că-n lume doar inima este, că-n drumuri la capăt te-aşteaptă nu moartea, ci altă poveste. Iubeşti - când întreaga făptură, cu schimbul, odihnă, furtună îţi este-n aceeaşi măsură şi lavă pătrunsă de lună. (Iubire)

“Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti." Ciudat: in aceasta porunca a moralei altruiste, egoismul este propus ca exemplu de urmat, ca model, ca masura.

Atatia pomi, pe care vanturi napraznice nu-i pot frange, se rup sub greutatea propriului lor rod…