Citate de Lucian Blaga

Sunt clipe in viata in care timpul si spatiul sunt mai profunde si sentimentul existentei imens marit.

Ar fi nespus de regretabil daca adevarul ar fi intotdeauna “la mijloc”. Aceasta l-ar preface in apanaj al mediocritatii.

Exista un principiu: sa judeci omul dupa fapta.

Dragostea de minciuna naste in mod cert minciuna. Dragostea de adevar nu naste neaparat adevarul.

Sunt oameni care, de teama sa nu abuzeze in vreun chip, prefera sa nu faptuiasca nimic. Despre acesti oameni se poate spune ca insasi simpla lor existenta este un abuz.

Intr-un cuvant rasuna nu numai sensul sau, rasuna in el intregul univers, precum intr-o scoica marea.

Noaptea e patria tuturor semintelor.

O dilema fara iesire: vegetalele sa le apreciezi pentru floare sau pentru rod?

“Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti." Ciudat: in aceasta porunca a moralei altruiste, egoismul este propus ca exemplu de urmat, ca model, ca masura.

Societatea care se plange de parazitii ei se osandeste intrucatva si pe sine insasi; parazitii se incuiba numai unde este murdarie fizica sau morala.

A nu trai in zadar. A nu trai in zadar inseamna a sti sa dai vietii pamantesti aspectul unei captivitati ceresti.

O singura rugaciune am: “Doamne, sa nu ma lasi niciodata sa fiu multumit de mine insumi!”

Umbra e o reverenta pe care lumina o face intunericului.

Lumina ce-o simt navalindu-mi in piept cand te vad, oare nu e un strop din lumina creata in ziua dintai, din lumina aceea-nsetata adanc de viata?   Nimicul zacea-n agonie, cand singur plutea-n intuneric si dat-a un semn Nepatrunsul: "Sa fie lumina!"   O mare si-un vifor nebun de lumina facutu-s-a-n clipa: o sete era de pacate, de doruri, de-avanturi, de patimi,   o sete de lume si soare. Dar unde-a pierit orbitoarea lumina de-atunci - cine stie?   Lumina, ce-o simt navalindu-mi in piept cand te vad - minunato, e poate ca ultimul strop din lumina creata in ziua dintai. (Lumina)

Nu-l intrebati pe un poet ce ocupatie are. Il jigniti, intocmai cum jigniti soarele si luna, intrebandu-i ce confesiune au.

Cine crede-n zbor e stapan peste zare.

Absolutul este punctul indiferent al tuturor polurilor, dincolo de existenta si inexistenta, dincolo de real si ireal.

Sunt oameni a caror fata este medalia fiintei lor. Si sunt oameni a caror fata este reversul medaliei.

Inainte de caderea in pacat a celor dintai oameni, Paradisul era o simpla colonie a lui Dumnezeu. Prin caderea in pacat a cetatenilor sai, Paradisul a devenit pentru putin timp un stat autonom. E regretabil doar ca istoria acestui stat a fost atat de scurta.