Citate de Baruch Spinoza

Ura creste prin ura reciproca si, dimpotriva, poate fi nimicita prin iubire…, ura invinsa cu totul de iubire se schimba in iubire si, in acest caz, iubirea este mai mare decat daca ura nu ar fi precedat-o.

În om se strâng vorbe nerostite, gânduri cărora nici n-ai şti să le dai un nume, lacrimi neplânse la vremea lor, care deodată vin ca o apă umflată de ploaie, revărsată peste mal.

O dorinta care se naste din ratiune nu poate fi excesiva.

Daca ajungem sa uram fiinta iubita, astfel incat iubirea sa fie complet distrusa, vom simti pentru ea, din motive egale, o ura mai mare decat daca nu am fi iubit-o vreodata, si cu atat mai mare cu cat iubirea noastra a fost mai mare. (Etica) © CCC

Noi nu ne dorim un lucru pentru ca il consideram bun, ci il consideram bun pentru ca il dorim.

Natura oamenilor este de cele mai multe ori in asa fel alcatuita, incat ii compatimesc pe cei nenorociti si ii invidiaza pe cei fericiti.

Oh, cât de multă tristeţe poate fi cuprinsă într-un singur cuvânt! Suntem sclavi atâta timp cât rămânem ignoranţi. © CCC

Oamenii sunt stapani pe limba lor si pe dorintele lor mai putin decat pe orice.

Ințelepciunea nu este o meditație asupra mortii, ci asupra vietii. (Etica) "Inţelepciunea omului modern nu este o meditaţie asupra morţii, ci asupra vieţii" Baruch Spinoza Pentru că filosofia sa este o etică a adevăratei libertati și a împlinirii Dorinței ca bucurie autonomă și beatitudine (stare de fericire deplina), Spinoza a fost determinat să ia poziție împotriva moralei morții. Omul înțelept nu se gândește la moarte. In măsura în care are idei adecvate, nu se poate gândi decat la ceea ce este pozitiv în el și nu la neputințele sau eșecurile sale. Fiecare om caută ca ființa lui sa dainuie, iar moartea este contrară naturii sale. Omul liber nu se gândește decat sa trăiasca și să trăiască bine. Pentru că el trăiește sub unicul comandament al rațiunii, nu este condus de frica de moarte, ci isi urmeaza Binele, adica actioneaza, traieste, si isi conserve ființa conform fundamentului ce consta in a cauta ceea ce este cu adevărat util pentru sine. De aceea, el nu se gandeste la nimic mai puțin decât la moarte, iar înțelepciunea lui este o meditație asupra vieții pentru a obtine linistea sufleteasca. Etica (1677) lui Spinoza rămâne un tratat asupra fericirii omeneşti, respectiv, o analiză a sufletului omenesc, a afectelor şi a pasiunilor sale, a tuturor componentelor existenţei individuale, pe de o parte, iar pe de altă parte, o recomandare educaţională concretă de a  accepta că baza gândirii umane este însăşi prezenţa lui Dumnezeu, adică a înţelepciunii maxime. Spinoza rămâne în istoria eticii prin două contribuţii majore. Prima, stipularea primatului eticii faţă de morală, prin restrângerea  problemei răului numai la lumea omului, natura fiind  nevinovată. Prin trecerea de la judecata morală, care ne lasă pradă imaginaţiei lui “trebuie “, la înţelegerea legii şi a necesităţii care acţionează în lume; numai aşa pasiunile se vor converti în acţiuni, necesitatea se va transforma în libertate, tristeţea va deveni bucurie, iar neputinţa se va metamorfoza în forţă. A doua contribuţie, împletirea înţelepciunii cu bucuria, prin corelarea iubirii de sine cu stabilirea a cât mai multe prietenii. Pentru aceasta, cunoaşterea pe bază de opinie, care trebuie continuată în cunoaşterea rece a cauzelor (ştiinţa), iar de aici trebuie să ne ridicăm la cunoaşterea care fructifică şi iubirea a tot ce există, deoarece fiecare lucru individual se leagă de toate celelalte. In felul acesta, se micşorează şi distanţa dintre ideal şi real.

De atunci, trăim de parcă am fi furat soarele, luna și stelele de pe cer. Da, dragul meu domn, când te plimbi în munți și vezi Cetatea de departe printre copaci, o găsești foarte frumoasă. De câteva ori au venit străini să stea pe pod și să deseneze castelul. Dar multe alune frumoase au un miez negru, sfărâmat de viermi. Nimeni nu crede că ne sufocăm între aceste ziduri și ne copleșește tristețea. (Învierea) © CCC

Trăiesc un sentiment necunoscut; melancolia şi moliciunea lui mă obsedează şi ezit să-i dau numele frumos şi grav de tristeţe. E un sentiment atât de complet, de egoist, încât aproape că-mi e ruşine că tristeţea mi s-a părut întotdeauna onorabilă. Cunoşteam doar melancolia, regretul şi, mai rar, remuşcarea. Astăzi, ceva cade peste mine, ca o mătase, enervantă şi molatică, separându-mă de ceilalţi. (Bună ziua, tristețe)

Adio, tristeţe, Bună ziua, tristeţe. Eşti încrustată-n cutele tavanului. Eşti scrisă-n ochii dragostei mele.   Nu cu totul şi cu totul mizeria Pentru că buzele cele mai amare te dau în vileag Printr-un zâmbet.   Bună ziua, tristeţe, Dragostea trupurilor îmbietoare, Forţa iubirii A cărei îmbiere înmugureşte Ca un căpcăun fără trup. Dezamăgită frunte, Mâhnire, obraz frumos... (Cu greu desfigurată, vol. Viața imediată) (traducere Ion Caraion)

Dumnezeu se identifică cu natura. (Deus sive Natura) Baruch Spinoza Prin această formulă, pentru care a fost excomunicat din sinagoga, Spinoza afirmă ideea unei substanțe infinite. Dumnezeu se identifică cu natura și deci nu este un creator ontologic separat de lume. Spinoza se opune ideii unui Dumnezeu antropomorf, acționând conform scopurilor sale. S-a concluzionat (greșit) ateismul lui Spinoza, pentru ca, in realitate, acesta este panteist, identificand divinitatea cu întreaga natură.

***

Panteism: concepție filozofică monistă care identifică divinitatea cu întreaga natură.

Tristetea este un zid ridicat intre doua gradini. © CCC

Nu dorim ceva fiindca il socotim bun, ci dimpotriva, numim bun ceea ce dorim.

Tot ce e trist mi se pare suspect. © CCC

Harnica albina nu are timp pentru tristete. © CCC

Il numesc liber pe acela care este condus numai de ratiune.

Nu rade, nu plange, nu uri, intelege.

Trăiesc un sentiment necunoscut; melancolia şi moliciunea lui mă obsedează şi ezit să-i dau numele frumos şi grav de tristeţe. (Bună ziua, tristețe)