Citate de Baruch Spinoza

De atunci, trăim de parcă am fi furat soarele, luna și stelele de pe cer. Da, dragul meu domn, când te plimbi în munți și vezi Cetatea de departe printre copaci, o găsești foarte frumoasă. De câteva ori au venit străini să stea pe pod și să deseneze castelul. Dar multe alune frumoase au un miez negru, sfărâmat de viermi. Nimeni nu crede că ne sufocăm între aceste ziduri și ne copleșește tristețea. (Învierea) © CCC

Harnica albina nu are timp pentru tristete. © CCC

Noi nu ne dorim un lucru pentru ca il consideram bun, ci il consideram bun pentru ca il dorim.

Omului nimic nu-i este mai folositor decat omul.

Binele suprem este stiinta sau cunoasterea adevarata a naturii.

Oamenii sunt stapani pe limba lor si pe dorintele lor mai putin decat pe orice.

Tristetea este un zid ridicat intre doua gradini. © CCC

Dumnezeu se identifică cu natura. (Deus sive Natura) Baruch Spinoza Prin această formulă, pentru care a fost excomunicat din sinagoga, Spinoza afirmă ideea unei substanțe infinite. Dumnezeu se identifică cu natura și deci nu este un creator ontologic separat de lume. Spinoza se opune ideii unui Dumnezeu antropomorf, acționând conform scopurilor sale. S-a concluzionat (greșit) ateismul lui Spinoza, pentru ca, in realitate, acesta este panteist, identificand divinitatea cu întreaga natură.

***

Panteism: concepție filozofică monistă care identifică divinitatea cu întreaga natură.

O dorinta care se naste din ratiune nu poate fi excesiva.

Daca ajungem sa uram fiinta iubita, astfel incat iubirea sa fie complet distrusa, vom simti pentru ea, din motive egale, o ura mai mare decat daca nu am fi iubit-o vreodata, si cu atat mai mare cu cat iubirea noastra a fost mai mare. (Etica) © CCC

Mai mult decât plictisită,

Tristă.

Mai mult decât tristă,

Nefericită.

Mai mult decât nefericită,

În suferință.

Mai mult decât în suferință,

Abandonată.

Mai mult decât abandonată,

Singură pe lume.

Mai mult decât singură pe lume,

Exilată.

Mai mult decât exilată,

Fără viață.

Mai mult decât fără viață,

Uitată.

(Calmantul (Le Calmant), în revista 391, n°4, Barcelona, 1917)

© CCC

Cine are o idee adevărata știe, in același timp, ca are o idee adevărată și ca nu se poate îndoi de adevărul acelui lucru. (Etica) Baruch Spinoza “Dacă cineva ar spune că are o idee clară şi distinctă, adică adevărata, despre o substanţă, dar că totuşi se îndoieşte că această substanţă există, ar fi acelaşi lucru ca şi când ar spune că are o idee adevărată, dar se îndoieşte de adevărul ei.” Adevărul se reveleaza în noi. E lipsit de sens să crezi ca cineva ar putea gandi eronat, deoarece a gandi astfel nu inseamna a gândi. Eroarea nu provine dintr-o miscare a gândirii noastre, ci din acțiunea lucrurilor exterioare asupra noastră. Orice idee adevărată contine in sine propria afirmatie și forta reală a acestei afirmatii depinde doar de claritatea ideii. Acesta este motivul pentru care Spinoza nu va opera cu îndoiala metodica (sistematică) in maniera lui Descartes. Fundamentul adevărului nu este o metodă, ci insasi capacitatea de a cunoaște. Descartes considera ca doar ceea ce este clar si evident poate fi adevarat (Adevarat nu poate fi decat ceea ce a fost perceput logic si rational). La fel, pentru Spinoza, criteriul adevărului este claritatea şi distincţia ideilor. Justeţea unei idei clare şi distincte este evidentă şi fără a mai solicita raportarea ei la obiect. Ideea adevărată trebuie să corespundă obiectului său, dar întrucat substanţa cugetătoare/obiectul cugetator/eul care gandeste (res cogitans) şi substanţa întinsă/materia/lumea exterioara (res extensa), conform dualismului lui Descartes, sunt pentru Spinoza una şi aceeaşi substanţă, înlănţuirea ideilor în substanţa cugetătoare este în mod necesar identică cu ordinea lucrurilor în substanţa întinsă. Astfel, Spinoza anticipează cunoscutul principiu gnoseologic materialist, potrivit căruia între legile existenţei şi legităţile gîndirii există o identitate dialectică. Această identitate, fondată ontologic în teoria substanţei, asigură adecvarea deplină la obiect şi deci adevărul ideilor clare şi distincte, fără a mai fi necesar controlul lor empiric.

Nu rade, nu plange, nu uri, intelege.

În om se strâng vorbe nerostite, gânduri cărora nici n-ai şti să le dai un nume, lacrimi neplânse la vremea lor, care deodată vin ca o apă umflată de ploaie, revărsată peste mal.

Cele mai multe certuri provin din faptul ca oamenii nu-si exprima bine propriile ganduri si le interpreteaza gresit pe ale altora.

Trăiesc un sentiment necunoscut; melancolia şi moliciunea lui mă obsedează şi ezit să-i dau numele frumos şi grav de tristeţe. E un sentiment atât de complet, de egoist, încât aproape că-mi e ruşine că tristeţea mi s-a părut întotdeauna onorabilă. Cunoşteam doar melancolia, regretul şi, mai rar, remuşcarea. Astăzi, ceva cade peste mine, ca o mătase, enervantă şi molatică, separându-mă de ceilalţi. (Bună ziua, tristețe)

Adio, tristeţe, Bună ziua, tristeţe. Eşti încrustată-n cutele tavanului. Eşti scrisă-n ochii dragostei mele.   Nu cu totul şi cu totul mizeria Pentru că buzele cele mai amare te dau în vileag Printr-un zâmbet.   Bună ziua, tristeţe, Dragostea trupurilor îmbietoare, Forţa iubirii A cărei îmbiere înmugureşte Ca un căpcăun fără trup. Dezamăgită frunte, Mâhnire, obraz frumos... (Cu greu desfigurată, vol. Viața imediată) (traducere Ion Caraion)

Tot ce e trist mi se pare suspect. © CCC

Cei mai multi oameni nu se cunosc pe ei insisi.

Desconsiderarea de sine are o falsa aparenta de moralitate si religie. Si, desi desconsiderarea de sine se opune vanitatii, acela care se va desconsidera pe sine este foarte aproape de vanitate.