Citate de Baruch Spinoza

Lui Dumnezeu ajunge sa i se faca lehamite de marile imperii, dar niciodata de maruntele flori.

Iubirea este bucuria însoțită de ideea unei cauze exterioare. (Etica) Baruch Spinoza “Iubirea nu este nimic altceva decat o bucurie care insoteste ideea unei cauze exterioare, iar ura, nimic altceva decat o tristete care insoteste ideea unei cauze exterioare.” Cu alte cuvinte, a iubi inseamna a experimenta bucuria la ideea existenței altuia. Această definiție a iubirii frapeaza prin simplitatea sa luminoasa, dar și printr-o simplitate singulara, în comparație cu complexitatea experienței iubirii, ce imbină plăcerea și durerea, plenitudinea si esecul. Oare pentru Spinoza orice iubire era scutita de suferinta și el a ignorat nefericirea de a iubi prin faptul că iubirea se defineste ca bucurie ce poate fi si sursă de nefericire? Dar, daca nu ar fi bucurie, nimeni nu s-ar atasa atat de mult de ea, alergand spre propria suferinta. Prin urmare, fara iubire, nu exista nici nefericire, dar nici mântuire. Definitia conform careia iubirea este considerata o forma de bucurie, o bucurie însoțită de ideea unei cauze exterioare, explică esenţa iubirii. Iubirea este bucurie, adica alterarea puterii de a acționa, care este în prim-plan în fața obiectului. Este doar percepția noastră asupra acestui obiect care ne face să credem că el este cauza iubirii. Definiția tradițională conform careia iubirea este voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit nu exprimă esenţa iubirii, ci proprietatea sa. Astfel, această proprietate constă în voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit, neintelegand prin voinţă un consimţământ sau o deliberare sau o decizie liberă şi nici dorinţa de a se alătura lucrului iubit, când el lipseşte, sau de a-l avea mereu prezent, când el este de faţa. Iubirea poate fi conceputa fără una sau alta din aceste dorinţe. Prin voinţă se înţelege mulţumirea/satisfactia celui care iubeşte, datorita prezenţei lucrului iubit, prin care bucuria aceluia care iubeşte este întărită sau cel puţin, alimentată. Alte afecte sunt derivate succesiv și explicate în același mod. Astfel, contrariul iubirii, în următoarea definiție, “Ura este tristețea însoțită de ideea unei cauze exterioare”.

Dacă Dumnezeu ar exista, ar fi o bibliotecă. (Evenimentul de joi - 9 aprilie 1998) ​© CCC

Sunt felurite vasele, dar izvorul este neschimbat. Și din tine, [Doamne], se umplu toate, după cât pot cuprinde ele.

Oamenii nu știu ce poate face Numele lui Dumnezeu. Doar cei care îl repetă mereu îi cunosc puterea. Ne poate purifica mintea complet... Numele ne poate duce la vârful experienței spirituale. © CCC

Inceputul tuturor științelor este uimirea că lucrurile sunt ceea ce sunt. (Metafizica) "...caci oamenii când au început sa filosofeze au fost mânati de mirare, mai întâi fata de problemele mai la îndemâna, apoi progresând încetul cu încetul, fata de problemele mai mari". Aristotel Cu alte cuvinte, filosofia este în primul rând o interogare pentru ca nimic nu progreseaza de la sine. Filosoful este uimit in sensul ca se indoieste de tot. Trebuie amintit faptul ca in timpul lui Aristotel filosofia se confunda cu stiinta.

Omul este în mod natural un animal politic. (Politica) Aristotel Politic înseamnă aici "care aparține polis-ului", adica, în limba greacă, orasului-stat (cetatii). Aristotel vrea sa spuna că omul este un animal care trăiește într-o societate organizată politic, guvernată de legi și că aceasta il definește, il deosebeste de animale.

Tehnica ne face stăpânii și posesorii naturii. (Discurs asupra metodei) René Descartes Descartes vedea in tehnică implementarea puterii omului capabil sa utilizeze natura conform propriilor sale scopuri. Apariția tehno-științelor și a amenințărilor asupra mediului înconjurător cauzate de dezvoltarea tehnicii determina nuantarea afirmației carteziene.

O dorinta care se naste din ratiune nu poate fi excesiva.

Nu mori pentru ca esti bolnav, mori pentru ca esti viu. (Eseuri) Michel de Montaigne Moartea este o consecință a vieții. De aceea, Montaigne considera că înțelepciunea inseamna acceptarea mortii și, prin urmare, ca a filosofa inseamna a învăța sa mori, ceea ce nu este nimic altceva decat a învăța să trăiești.

Libertatea este dreptul de a face ceea ce permit legile. (Despre spiritul legilor) Charles L. de Montesquieu Dacă tuturor cetatenilor unui stat li s-ar permite să facă tot ce le place, ar aparea foarte repede conflictele. Cel mai puternic s-ar prevala de forta sa, iar cel mai slab ar deveni sclavul sau. Astfel, absența constrângerii nu ar conduce catre libertatea cetatenilor. Libertatea nu poate exista decat unde există legi ce confera tuturor atat drepturi, cat si obligații, condiții necesare pentru respectarea drepturilor fiecarui cetatean.

Omul este doar o trestie, cea mai firava din natura, dar e o trestie ganditoare. (Cugetari) Blaise Pascal “Omul este doar o trestie, cea mai firava din natura, dar e o trestie ganditoare. Pentru a-l zdrobi, nu e nevoie ca intregul univers sa se inarmeze: un abur, o picatura de apa ajunge sa-l ucida. Dar chiar daca universul l-ar zdrobi, omul inca ar fi mai presus decat ceea ce il ucide, pentru ca el stie ca moare si ce avantaj are universul asupra lui, dar universul nu stie nimic. Asadar, toata demnitatea noastra isi are temeiul in gandire. De aceasta trebuie sa tinem noi, iar nu de intinderea si durata carora nu le-am putea face fata. Sa ne straduim deci sa gandim curat: iata principiul moralei.” Se regaseste în această fraza tema pascaliana a conditiei modeste a omului, fragil ca o trestie pentru ca este muritor (fragilitatea mentinerii lui in mijlocul atator imprejurari ostile), și a măreției omului pentru ca dispune de ratiune. Intreaga demnitate umana constă în gândire. Gândirea şi conştiinţa de sine, iată măreţia omului capabil să cuprindă lumea întreagă cu înţelegerea sa: “Demnitatea nu trebuie sa mi-o caut nicidecum prin intindere, ci prin buna randuiala a gandirii mele. Stapanind pamanturi, nu voi avea nici un avantaj. In intindere, universul ma cuprinde si ma inghite ca pe o nimica toata; prin gandire, eu il cuprind.” © CCC

Dacă nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt, toată fața pământului ar fi fost schimbata. (Cugetari) Blaise Pascal Pascal pledează aici în favoarea ideii unei istorii guvernate de hazard, în care cauze neînsemnate pot schimba dramatic cursul evenimentelor. Astfel, Pascal afirmă că celebra regină a Egiptului, Cleopatra (69-30 î.e.n.), renumită pentru frumusețea ei, al cărei nas grecesc, „la modă” la romani, i-ar fi sedus pe generalii Iulius Cezar și Marc Antoniu, a provocat o perturbare a istoriei umanității prin acest detaliu al fizionomiei sale... Cleopatra a fost lăudată pentru frumusețea sa și, în special, pentru nasul său, despre care se spunea că era admirabil. Dacă nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt, admiratorii ei nu ar fi luptat atât de mult pentru ea și astfel soarta Imperiului Roman ar fi fost diferită. Prin urmare, se poate spune că simplele detalii, aparent banale, au adesea o importanță remarcabilă prin repercusiunile lor. Dacă austerul Pascal este interesat de acest lucru, în Cugetările sale (1670), este pentru a demonstra două principii: primul, cauzele mici pot produce efecte mari, și, conform principiului dominoului, un eveniment poate duce la o serie de reacții în lanț care vor genera consecințe imprevizibile. Matematicianul evocă, înainte de vreme, un fel de efect fluture, această teorie stipulând că bătaia aripilor unui fluture poate provoca un uragan la celălalt capăt al planetei (adică cel mai mic eveniment poate avea repercusiuni foarte importante). Dragostea: „Cauza acesteia este un nu știu ce, dar efectele sale sunt îngrozitoare.” (Cugetări). Pascal a citit în scrierile lui Plutarh despre faptul că războiul din Egipt, din anul 48 î.Hr., nu era necesar, dar Iulius Cezar l-a declanșat din dragoste pentru Cleopatra. Însă, în timp ce generalul egiptean Achillas era pe punctul de a captura corăbiile romane, Cezar a preferat să le dea foc; focul, întețit de vânturile de sud-est, s-a răspândit cu o asemenea violență, încât a devorat depozitele de grâu din vecinătatea arsenalului naval și, de acolo, s-a răspândit la faimoasa bibliotecă din Alexandria: astfel, cele 400 000 de volume ale bibliotecii Ptolemeilor au fost reduse la cenușă prin efectul înspăimântător al acestei iubiri. Peste mai puțin de două luni, Cezar străbătea Nilul pe un thalamègos (gondola egipteană), în compania unei înflăcărate Cleopatre, de 21 de ani, până dincolo de prima cataractă, la granița cu Etiopia... In completare, un alt citat, edificator in acest sens, al lui Blaise Pascal: “Cromwell ar fi devastat toată creștinătatea, familia regală ar fi fost pierduta și a lui ar fi ajuns puternica, Roma însăși ar fi tremurat din cauza lui, fără un mic bob de nisip, care a început în uretra lui. Dar acest mic graunte de pietriș, care altfel nu ar fi insemnat mare lucru, a fost de ajuns si iata-l mort, familia lui decazuta si regele restabilit." [Pe 3 septembrie 1658, Oliver Cromwell a fost victima unei septicemii din cauza unei infecții a tractului urinar, facilitata de malarie. Cromwell se pare ca a suferit de malarie și de "piatră", un termen comun utilizat pentru infecțiile urinare/renale. In 1658, a fost cuprins de o criza febrila brusca din cauza malariei, urmată de o criza renala. Dupa spusele unui medic venetian, care a analizat stadiul final al bolii lui Cromwell, ceea ce a condus la declinul rapid al starii sale de sanatate si ulterior la decesul sau, a fost o gresita abordare a medicilor sai personali.] © CCC

Hoc est signum Dei! Acesta este semnul lui Dumnezeu!

Corpul este mormantul sufletului. (Cratylos) A filosofa inseamna a învăța sensibilul sa moara. (Phaidon) Platon Teoria reminiscentei afirma faptul că incarnandu-se în corp, sufletul uită cunoașterea ideilor dobândite într-o altă lume. Prin urmare, eliberandu-se de corp, sufletul poate regăsi cunoașterea deplină. Acest dispreț clasic fata de corp va fi interpretat de Nietzsche ca fiind o sfidare a vieții. Mai mult, filosofia reprezinta accederea catre inteligibil și, prin urmare, refuzul sensibilului.

***

Cratylos (sec. V î. e.n.): filosof grec, discipol al lui Heraclit. A absolutizat viziunea acestuia asupra curgerii universale, negand orice stabilitate și determinare a lucrurilor. Teoria reminiscentei a lui Platon: teorie platoniciană potrivit căreia omul recunoaşte ideile datorită faptului că sufletul său le-ar fi contemplat într-o existenţă anterioară; reamintirea ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat într-o existenţă anterioară.

Geniul este farul. Dumnezeu este steaua. (Lucruri vazute) © CCC

Tristetea este trecerea omului de la o mai mare la o mai mica desavarsire.

Nu ne scăldam de două ori în același râu. Heraclit din Efes Heraclit enunta o concepție despre lume conform careia lumea este in veșnică devenire, in veșnică schimbare și, pentru a-si face înțeleasa ideea, recurge la imaginea râului în continuă schimbare.

Omul este bun de la natură, dar societatea este aceea care il corupe. (Discurs asupra originii și fundamentelor inegalitatii dintre oameni) Jean-Jacques Rousseau Acest citat a dat nastere multor interpretări, deoarece a fost scos din contextul său. Acesta se afla într-o notă de subsol de pe pagina celui de-al doilea Discurs, in care Rousseau precizeaza că omul in stare naturala este in realitate inocent, adica nu știe ce este bine și ce este rău. Dacă se comportă bine, nu este o calitate a sa, deoarece o face fără să știe. Cu toate acestea, pentru noi, cei care știm ce este morala, observand cum se comporta omul in stare naturala, putem spune că "omul este bun de la natură”. Starea naturala se refera la o conditie ideala, in care oamenii, “nici buni, nici rai”, sunt uniti de sentimente, nevoi si interese, dispusi sa initieze, in mod spontan, raporturi reciproce pozitive. In “Discurs asupra originii inegalitatii dintre oameni” (1755), “Contractul social” (1762) s.a., Rousseau dezvolta conceptiile sale privind influenta nociva a civilizatiei asupra omului, originea societatii, inegalitatea dintre oameni. Rousseau a dezvoltat o conceptie dinamica despre om si societate, incepand de la starea originara a naturii omului, asa cum a fost creat de Dumnezeu, pentru a explica geneza coruptiei actuale si inegalitatea dintre oameni. In starea naturala, omul este un animal robust ce se distinge de restul animalelor prin libertatea sa: nu este supus intinctului, poate accepta sau refuza, este perfectibil si independent. Traieste in singuratate absoluta si depinde doar de el insusi. Schimbarile climatice si dificultatea de a-si procura hrana il determina sa-si dezvolte capacitatile rationale si sa treaca din izolare in starea sociala. In aceasta etapa, diferentele dintre capacitatile indivizilor devin din ce in ce mai evidente, si astfel apar primele comparatii si evaluari. Descoperirea metalurgiei, reusind sa prelucreze metalele pentru a-si confectiona unelele necesare, si practicarea agriculturii au condus la inegalitatea sociala. Cautarea de bogatii si instituirea proprietatii private au condus apoi la razboiul tuturor contra tuturor (bellum omnium contra omnes). - In stare naturala, omul e lup fata de om, conform lui Thomas Hobbes Pentru depasirea unei continue stari de razboi, au ales instituirea contractului social (contractualism) care s-a dovedit a fi inechitabil. Desi proclama unirea tuturor intr-o putere suprema care, guvenand dupa legi intelepte, sa-i protejeze pe cei slabi, garantand fiecaruia dreptul la proprietate privata, contractul sustine de fapt inegalitatea si opresiunea sociala.  Astfel, a fost perpetuata inegalitatea sociala, ducand la aparitia actualei societati corupte. Libertatea naturala din starea naturala a fost pierduta, fiind inlocuita de sclavia omului in starea sociala corupta. Omul devine astfel in evolutia sa un animal inteligent, social si sociabil, capabil de munca, creator de bunuri proprii de consum (prin imitarea si modelarea naturii) si, nu in ultimul rand, egocentrist. Criticand societatea contemporana si idealizand “starea naturala”, in care oamenii ar fi fost liberi si egali, Rousseau sustine ca omul este “bun de la natura” , dar ca societatea il corupe. El vede originea inegalitatii sociale in aparitia proprietatii private, care a dus la formarea statului si, mai tarziu, la despotism. Intrucat inegalitatea incalca asa-numitul contract social incheiat intre oameni in perioada trecerii de la starea naturala la cea “civila”, ea trebuie inlaturata. Rezolvarea acestei situatii consta in eliberarea omului de coruptia vietii sociale, readucandu-l la starea de fiinta libera, intr-o societate fara coruptie si oprimare, adica intr-o societate de oameni liberi. Intreaga doctrina a lui Rousseau este rezumată de acest principiu: "Omul, bun, liber și fericit în starea naturală, a devenit rău, sclav și nefericit din cauza societății." Astfel, natura a făcut omul fericit, dar societatea l-a făcut nefericit. Filozofia lui Jean-Jacques Rousseau reprezinta un imens edificiu despre morala și politica. De la Emile si pana la Contractul social, Rousseau prezintă viziunea sa asupra umanității, așa cum ar trebui să fie și nu așa cum este. Rousseau avea o aversiune profundă pentru om așa cum este el. Filozofia lui este în esență reactiva, opunandu-se societății și modernitatii. In Discursul asupra originii  inegalității dintre oameni, Rousseau dezvoltă o metaforă extinsă despre starea naturala, starea precivilizației. El descrie această perioadă a umanității ca fiind cea mai fericita. In starea naturală, conform lui Rousseau, omul este autosuficient și isi cultivă liber lotul său de pămînt. Fiind lipsit de inteligenta, robust și inocent, omul natural nu știe nici de bine, nici de rău, și trăiește în prezent, fără grija zilei de mâine. Contrar lui Hobbes, care a descris starea naturala ca o stare de război, Rousseau a făcut din starea precivilizaționala o epoca a pacii și a sustinut mitul bunului sălbatic, pur, fata de omul civilizat si pervertit. Prima epocă a omenirii a fost un paradis pământesc, un fel de Grădină a Edenului sau Arcadia, dar fiecare epocă care a urmat i-a adus necazuri și suferințe din ce în ce mai mari omului. În această Epocă de Aur, omul trăia într-o stare de inocență primară, în armonie cu semenii săi și cu animalele. Era lipsit de unelte sau mijloace de a cultiva pământul, iar nevoile sale simple erau asigurate de natură. Se hrănea cu fructe de pădure, ghindă și mierea care picura din stejar. Rousseau a descris modul în care această stare naturală idilica a fost distrusa de proprietatea privata. Intr-o zi, spune Rousseau, cineva si-a sustinut dreptul asupra unui teren arabil; astfel, a aparut proprietatea privata și odată cu ea prăbușirea omenirii. Apariția proprietății a generat inegalități și o noua concurenta între oameni. S-a instituit societatea civilă, lipsindu-l de inocenta originara. Analiza dialectica facuta de Rousseau aparitiei si dezvoltarii inegalitatii sociale a fost apreciata de Engels ca fiind geniala. Rousseau privea ca legitima insurectia poporului impotriva despotismului. El era un adept al ideii suveranitatii poporului si preconiza, ca ideal de stat, republica patriarhala, in care cetatenii pot aproba in mod direct legile. Critica rousseaueana a civilizatiei si teoria contractualista au avut, in conditiile epocii, un rol progresist. Hobbes, spre exemplu, considera natura umana ca fundamental egoista si rea, considerând ca asocierea oamenilor nu se realizeaza decât datorita interesului. Teama oamenilor unora fata de altii determina crearea societatii si instaurarea pactului social prin renuntarea voluntara la dorintele si drepturile individuale. Locke insa considera natura umana ca fiind fundamental sociala, iar societatea, continuarea si intarirea legaturilor preexistente din starea naturala. Jean-Jacques Rousseau este o figură aparte în lumea filosofilor din epoca Luminilor. Colaborator al "Enciclopediei", alaturi de Diderot și d'Alembert, el nu va înceta să se deosebeasca, ulterior, de proiectul colegilor săi. Biografia sa il prezintă ca pe un om dintr-o bucata, un caracter integru, un spirit combativ, chiar polemic. Contrar Enciclopedistilor, Rousseau era convins de corupția societății timpului său. În ochii sai, rafinamentul culturii și progresul științific erau mai mult semnul distinctiv al degenerescentei umane decât promisiunea unui viitor luminos. De amintit faptul ca pentru Hobbes și majoritatea teoreticienilor politici, instaurarea societatii pune capat razboiului tuturor impotriva tuturor. Rousseau s-a opus acestei  conceptii: liderii nu au autoritate asupra oamenilor decat pentru faptul ca dețin puterea, iar puterea nu este niciodata echivalentul dreptatii. Rezultă de aici că societatea îndeparteaza libertatea oamenilor impunandu-le o ierarhie pe care nu au ales-o. “Omul s-a nascut liber, dar pretutindeni este în lanțuri”, scria Rousseau în "Contractul social". Autorul încearcă să descopere rădăcinile acestei pervertiri a omului de către societate în "Discurs asupra originii și fundamentelor inegalitatii dintre oameni." Rousseau arată în acest text - care se doreste o reflecție filosofică și nu o investigație arheologică sau etnologica  - că omul este bun prin natura sa, dar este corupt de către societate. Omul natural trăiește singur, fără gândire sau limbaj. Perfect liber, este condus de instinctul de conservare și se mulțumeste cu ceea ce îi permite să supraviețuiască. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a inzestrat cu capacitatea de a se perfectiona, adică să se adapteze mediului său. Dar iata ca aceste condiții de viata se schimba și omul întâlneste alți oameni și este forțat, pentru a  supraviețui, să se alieze cu ei. Apare, prin urmare, necesitatea de a comunica și de a fi recunoscut, ceea ce a impus crearea limbajului, a agriculturii și a industriei, a artelor, a moralei... Din păcate, această epocă de aur - în care omul este aproape de natura sa fiind in acelasi timp si cultivat - nu durează. Artificiul ia locul naturii sale si se instaleaza inegalitățile dintre oameni: limbajul devine minciuna, realitatea devine aparenta, raționamentul devine sofistică, comparația devine invidie, gelozie, amorul-propriu ia locul iubirii de sine și compasiunii, iar cei bogați îi asupresc pe cei săraci. Și toate acestea sunt justificate de pretinsa voie a lui Dumnezeu sau a falsei nevoi de a lupta împotriva răutatii omului. De aici necesitatea de a regândi Contractul social. Caci Rousseau nu era naiv: el știa că o revenire la starea naturală este imposibilă. Dar el dorea să reconstruiască societatea pe baza liberei asocieri a tuturor oamenilor si nu pe teama de violență și ierarhie, așa cum gandea Hobbes. Acest lucru implică, de asemenea, regandirea educației copiilor, care ar trebui să-i faca sa se simta liberi, sănătosi, echilibrati și apti sa devina cetățeni care se respectă pe ei înșiși și care sunt respectati de ceilalti. © CCC

Dumnezeu este mort? Nu, pentru a avea dreptul de a muri, trebuie să fi trăit. (Dumnezeu este mort?) © CCC