Citate de Blaise Pascal

A iubi nu este altceva decât a vrea binele cuiva şi tot ce credem că-i este bine şi a ne sili după putinţă să facem ca să capete binele ce-i voim, şi aceasta spre a se folosi el, iar nu noi. Iar amic este şi se zice cel care iubeşte şi este iubit. (Pasiunile (Iubirea))

Dragostea nu este un dat, pur si simplu. Trebuie sa arati ca esti aleasa, iar a fi aleasa inseamna ca cineva trebuie sa faca ceva pentru a-si obtine aleasa.

De ce aş fi eu alesul inimii tale odată ce am ales calea acestei lumi deşarte prin destin?

Dragostea este intalnirea dintre doi miopi pe care timpul ii va face prezbiti. © CCC

Dragostea nu e un sentiment, ci o artă. (Isabella de Bavaria)

Iubiti ceea ce niciodata nu veti vedea de doua ori.

Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. (Cugetari) Blaise Pascal Se regăsește în această frază tema pascaliană a condiției modeste a omului, fragil ca o trestie pentru că este muritor (fragilitatea menținerii lui în mijlocul atâtor împrejurări ostile) și a măreției omului pentru că dispune de rațiune. “Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. Pentru a-l zdrobi, nu e nevoie ca întregul univers să se înarmeze: un abur, o picătură de apă ajunge să-l ucidă. Dar chiar dacă universul l-ar zdrobi, omul încă ar fi mai presus decât ceea ce îl ucide, pentru că el știe că moare și ce avantaj are universul asupra lui, dar universul nu știe nimic. Așadar, toată demnitatea noastră își are temeiul în gândire. De aceasta trebuie să ținem noi, iar nu de întinderea și durata cărora nu le-am putea face față. Să ne străduim deci să gândim curat: iată principiul moralei.” Ce poate fi mai vulnerabil decât un om? Locuitor efemer al unei planete pierdute într-un colț al universului, existența sa nu este decât un scurt moment între naștere și moarte. Puterea sa este neglijabilă: o lovitură greșită, o simplă adiere otravită, este suficientă pentru a-l ucide. Chiar și rațiunea care este mândria sa nu-l poate salva: nu știe nici de unde vine, nici unde se duce și cade din incertitudine în eroare, fără un punct fix care să-l sprijine. Și totuși, nu este oare tocmai această clarviziune, această conștientizare a propriei sale stări mizerabile, cea care îl ridică imediat deasupra restului Creației? Căci, chiar dacă „universul l-ar zdrobi”, observă Pascal, „omul ar fi totuși mai nobil decât ceea ce îl ucide, pentru că el știe că moare, iar universul nu știe nimic despre avantajul pe care îl are asupra lui.” Conștiința inversează astfel ordinea valorilor: pentru că este înzestrat cu gândire, omul este investit cu o grandoare paradoxală, născută din înțelegerea propriei insignifianțe. De ce să căutăm demnitatea umană într-o contradicție? Ideea devine mai clară dacă ne referim la religia creștină, pe care o apără Pascal. Măreția omului provine din originea sa divină, iar mizeria sa din păcatul originar. A ne îndrepta către prima ar fi o sursă de mândrie, iar a ne întrista pentru cea de-a doua ar fi un motiv de disperare. Dar iubirea lui Iisus Hristos, întruchiparea sublimă a lui Dumnezeu în mizeria umană, ne permite să ne recunoaștem pe noi înșine și să dorim să fim ca El. Întreaga demnitate umană constă în gândire. Gândirea şi conştiinţa de sine, iată măreţia omului capabil să cuprindă lumea întreagă cu înţelegerea sa: “Demnitatea nu trebuie sa mi-o caut nicidecum prin întindere, ci prin buna rânduială a gândirii mele. Stăpânind pământuri, nu voi avea nici un avantaj. În întindere, universul mă cuprinde și mă înghite ca pe o nimica toată; prin gândire, eu îl cuprind.” La două secole după Pascal, filosoful german Friedrich Nietzsche va ironiza și el mândria umană. Dar, căutând măreția umană, odată ce pretențiile acesteia sunt înlăturate, ajunge la o concluzie complet diferită: “Zici „Eu" şi te făleşti cu-acest cuvânt. Însă există ceva şi mai mare — în care tu nu vrei să crezi: e corpul tău şi raţiunea lui cea mare: iar ea nu spune Eu, însă se poartă ca un Eu.” © CCC

Dragostea e asemenea febrei; pe amandoua nu le putem stapani nici nu putem limita durata sau intensitatea lor.

Alături de mine vei rămâne cerul iubirii inimii mele.

Care ţărm nu îşi iubeşte valurile şi care iubire nu-şi are îngerii inimii sale?

Cat tine dragostea, se mentine prin ea insasi si uneori prin lucrurile care par menite s-o stinga, prin capricii, prin departare, prin gelozie. Prietenia, dimpotriva, are nevoie de ajutor. Ea piere din lipsa de atentie, de incredere si de bunavointa. (Caracterele - Despre inima)

Ai dreptate, cuvintele lipsesc, inima e plină, vorbele sunt goale, cum putem spune că iubim? Cum să-ţi exprimi iubirea ? Cum aş putea să-i spun asta unei femei ca tine? Cu ce cuvinte să descriu acest amestec de tandreţe, respect, apreciere, admiraţie, devotament şi adoraţie pe care un suflet ca al tău îl naşte într-o inimă ca a mea? Renunţ. Limbajul omenesc nu este făcut pentru a exprima infinitul şi mă mulțumesc doar să îţi spun că te iubesc! (Scrisoare către Léonie d’Aunet) © CCC

O dragoste înşelată nu se mai cheamă dragoste.

Această iubire absurdă pe care i-o port rămâne pentru mine un mister de nepătruns. (Amantul) © CCC

Omul nu este nici inger, nici animal, iar nenorocirea face ca cine vrea sa zareasca ingerul, vede animalul.

Dragostea - iluzia este sa o intalnesti, cand de fapt ea se invata.

O mare iubire exista doar la umbra unui mare vis. © CCC

Ai intrat, întâmplător, într-o viață de care nu eram mândru și din acea zi ceva a început să se schimbe. Am respirat mai bine, am urât mai puține lucruri, am admirat liber ceea ce merita să fie admirat. Înainte de tine, în afara de tine, nu am aderat la nimic. Această forță, de care râdeai uneori, nu a fost niciodată altceva decât o forță solitară, o forță a refuzului. Cu tine am acceptat mai multe lucruri. Am învățat să trăiesc. Acesta este, fără îndoială, motivul pentru care dragostea mea a fost întotdeauna amestecată cu o imensă recunoștință. (Din corespondența lui Albert Camus către iubita sa, Maria Casarès) Timp de cincisprezece ani, Albert Camus și Maria Casarès au făcut schimb de scrisori în care transpare toată intensitatea dragostei lor. Între sfâșierea despărțirilor și impulsurile creative, această corespondență evidențiază intimitatea a doi monștri sacri la apogeul artei lor. © CCC

Dragostea este o mare al carei tarm este femeia. © CCC

Si intr-o iubire poti sa ajungi la capatul lumii.