Cum te iubesc? Să-ncerc o-nşiruire.
Adânc şi larg şi-nalt, atât cât poate
Atinge al meu suflet când străbate
Spre graţie, spre tot, spre nesfârşire.
Şi te iubesc cu zilnică iubire,
În paşnic fel, în zori, pe scăpătate -
Şi slobod, cum te lupţi pentru dreptate,
Curat, aşa cum fugi de linguşire.
Şi te iubesc cu patimă avută
În vechi dureri şi cu credinţa care
Părea, cu sfinţi copilareşti, pierdută.
Şi te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare,
Cu viaţa mea! - şi Domnul de-mi ajută
Te voi iubi în moarte şi mai tare.
(Sonetul 43, Sonnet XLIII, Cum te iubesc?)
traducere Maria Banuş
Femeie,
ce mare porti in inima si cine esti?
Mai canta-mi inc-o data dorul tau,
sa te ascult,
si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea - vesnicii.
(Dorul)
Şi cu asta se deşteaptă în suflet un dor după adevărata locuinţă a sufletului. Platon a numit dorul acesta Eros - şi asta înseamnă Iubire. Sufletul simte deci un "dor de iubire" după propria lui origine. Şi din acel moment, el trăieşte experienţa trupului şi a tuturor celor supuse simţurilor ca fiind nedesăvârşită şi neesenţială. Pe aripile iubirii, sufletul ar vrea să zboare "acasă" în lumea ideilor. Ar vrea să fie eliberat din temniţa trupului.
(Lumea Sofiei)