Poezia, in functia ei originara, de factor al culturii timpurii, se naste in joc si ca joc. Este un joc sacru, dar, in sacralitatea lui, acest joc ramane totusi fara incetare la hotarul veseliei, al glumei si al divertismentului. Despre o satisfacere constienta a nevoii de frumusete nu este inca, multa vreme, vorba. Aceasta nevoie zace inchisa necunoscuta, in trairea actului sacru, care devine cuvant in forma poetica si este resimtit ca opera miraculoasa, ca betie, ca extaz.
Voi juca pana la varsta de 90 de ani.
© CCC
Dacă ar trebui să-mi rezum în puţine cuvinte experienţa mea, aş spune că jocul m-a dus mereu tot mai departe, tot mai adânc în real. Şi filosofia mea s-ar reduce la o singură dogmă: Joacă-te!
Orice joc poate sa-l absoarba oricand pe jucator intru totul. Opozitia joc-seriozitate ramane tot timpul in suspensie. Inferioritatea jocului isi are limita in superioritatea seriozitatii. Jocul se preschimba in seriozitate, iar seriozitatea in joc. Jocul se poate inalta pe culmi de frumusete si sfintenie, unde lasa in urma seriozitatea.
(Homo ludens)
Dacă nu mai poți trișa cu prietenii, nu mai merită să joci cărți.
(Marius)
Cuvinte. Cuvinte. Ma joc cu cuvintele, in speranta ca o combinatie, chiar si o combinatie intamplatoare, va spune ceea ce doresc.
(Carnetul auriu)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.