Citate despre Poveste

În toate maximele, precizia trebuie să fie sacrificată în folosul conciziei.

În scrierea dumneavoastră sunt multe lucruri bune şi originale, dar ceea ce este bun nu este original, iar ceea ce este original nu este bun.

Mă-ntreb ce-ar putea să însemne Mâhnirea din sufletul meu. E-o veche poveste, pesemne, Ce-mi stăruie-n minte mereu. E clipa când se înserează, Iar Rinul curge domol. Mai arde o ultimă rază Pe creștetul muntelui gol. Mai mândră-ntre mândre fecioare, Cu părul de aur, stă sus. Cosița și-o piaptănă-n zare De aur scăldată-n apus. Se piaptănă-n raza-aurie C-un piepten de aur, cântând. Vrăjită-i acea melodie, Descântecul ei de ne-nfrânt. Vâslașul ascultă din luntre Și-un dor îl încearcă nespus. Cum poate el stânca s-o-nfrunte Când ochii lui cată în sus? La urmă se pierde-n vâltoare, Furat de mirajul bălai, De vină a fost mi se pare, Cu cântecul ei, Lorelei. (Lorelei)

Fără de păcat e cel incapabil de păcat.

Neguri albe, strălucite Naşte luna argintie, Ea le scoate peste ape, Le întinde pe câmpie; S-adun flori în şezătoare De painjen tort să rumpă, Şi anină-n haina nopţii Boabe mari de piatră scumpă. Lângă lac, pe care norii Au urzit o umbră fină, Ruptă de mişcări de valuri Ca de bulgări de lumină. Dându-şi trestia-ntr-o parte, Stă copila lin plecată, Trandafiri aruncă roşii Peste unda fermecată. Ca să vad-un chip, se uită Cum aleargă apa-n cercuri, Căci vrăjit de mult e lacul De-un cuvânt al sfintei Miercuri; Ca să iasă chipu-n faţă, Trandafiri aruncă tineri, Căci vrăjiţi sunt trandafirii De-un cuvânt al sfintei Vineri. Ea se uită... Păru-i galben, Faţa ei lucesc în lună, Iar în ochii ei albaştri Toate basmele s-adună. (Crăiasa din poveşti, 1876)

Mândria de a şti că ţi se poate încredinţa orice secret este principalul motiv pentru divulgarea acestuia.

Cifrele rotunde mint întotdeauna.

Orice autocritică este o laudă ascunsă. Ne certăm pe noi înşine doar pentru a ne demonstra imparţialitatea.

Tot ce priveşti poate deveni o poveste şi poţi face o poveste din tot ce atingi. © CCC

Irlandezii sunt oameni cinstiţi; nu se vorbesc de bine unul pe altul.

Dintre toate tipurile de zgomote, muzica este cel mai puţin neplăcut.

Când începe secretomania sau misterul, nici viciul sau escrocheria nu sunt prea departe.

Eu nu ştiu ce poate să fie Că-mi sună mereu în urechi Cu veşnica-i melancolie Un basm din zilele vechi.   Se-ntunecă fără de veste, Lin apele Rinului curg, Şi cresc ale munţilor creste Măreţ strălucind în amurg.   Pe stâncă un chip de femeie S-arată din negură blând, Brăţara-i de aur scânteie, Ea-şi piaptănă părul cântând.   Ea-şi piaptănă părul şi cântă Un cântec de vrajă al ei; Te farmecă şi te-nspăimântă Cântarea frumoasei femei!   Pescarul, nebun, se repede Cu luntrea lui mică şi, dus, Nici valuri, nici stâncă nu vede, El caută numai în sus.   Vâltoarea-l izbeşte de coasta Stâncoasă, şi moare-necat: Loreley a făcut-o aceasta Cu viersul ei fermecat. (Lorelei) (Traducere de Șt. O. Iosif)

A pune întrebări este un obicei prost într-o discuţie dintre doi gentle­meni.

Nimeni nu a atins măreţia prin imitaţie.

Uneori îmi iau începutul unei povești dintr-o amintire, o anecdotă, dar asta se pierde și de obicei este de nerecunoscut în povestea finală. © CCC

Noi toţi trăim cu speranţa de a fi pe placul cuiva.

Cunoştinţele sunt de două feluri. Fie cunoaştem singuri subiectul, fie ştim unde putem găsi informaţii despre el.

Pentru spiritele mari şi nobile, curiozitatea este prima şi ultima pasiune.

Nu știi care va fi povestea lui înainte de a privi în urmă. (Noi am fost familia Mulvaney) © CCC