Citate despre Cearta

Dac-ai veni-n grădină, ţi-aş arăta în zori, Albine cum se roagă smerite şi se-nchină Pe fiecare dintre sălbaticele flori, Ca-ntr-o bisericuţă de rouă şi lumină. (Grădina în zori)

Fiecare fir de iarbă, fiecare fir de grâu, fiecare fir de floarea-soarelui ori de porumb, noaptea, deschide ochii, privește slava... Deschide larg buzele, respiră văzduh... Deschide larg brațele, îmbrățișează răcoarea udă. Răcoarea e lacrima stelelor. (Desculț)

În lucruri ce de trebuință s-au vădit, Ades, pieirea il pândește pe-orișicare, Că-n loc să-nfrunte un pericol, strâns-unit, Se ceartă fiecare Pentru al său profit!

Să nu ne certăm cu nimeni, fiindcă nu se ştie când murim şi nu ne mai putem împăca!

Când nici luceferii nu sunt eterni, Ce rost are cuvântul "întotdeauna"? (Când nici luceferii)

Am uitat demult cum arăţi, Dar poate ochii îţi erau albăstrii, Părul aprins ca pădurile toamna, Mâinile mici şi viorii.   Am uitat demult cum vorbeşti, Dar parcă aveai glasul scăzut; Mai aud, ca prin vis, o vioară Îngânând în trecut.   Am uitat cu totul de tine, Doar un nume rotund mi-amintesc. Doar obrazul, prea tânăr, pufos Ca o piersică-n pârg mi-amintesc.   Nici nu-mi pasă de tine, nu-mi pasă Dac-ai murit, dacă trăieşti... Doar o ciudă smintită mă zbuciumă. Creşti din zăpezi şi mătasă. (Elegie)

Mi-eşti atât de aproape şi totuşi Atât de departe, atât de departe! Nu ne desparte Decât iazul cu lotuşi. Numai iazul cu lotuşi al cerului ne desparte. (Cântec II)

O, pleacă! Nu vreau ochii acum să ţi-i privesc. Mai depărtaţi ca norul ce, dulce,-n zări pluteşte; Nici chipu-n care raze de aur se topesc, Nici mâna ta, nici gura mea ce minte şi zâmbeşte.   O, pleacă-n seara asta! Nu mi te-apropia! Tot, tot, mă răvăşeşte, mă turbură, m-alintă; Dulci braţe-nşelătoare, de voi spre-a mă-apăra Mă-ndrept spre poeniţa cu tufele de mintă.   Uitând tot răul care mi-l faci, voi auzi Cu ochii-nchişi, cuminte, sub fagii ce-şi înşiră Acolo rămurişul cu umbrele-argintii, Frunzişul tot cum paşnic şi liniştit, respiră! (Ceartă)

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit, N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc. Când bate vântul peste deltă, trestiile Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foșnesc.   N-am să vă spun pe cine aștept, dar aștept. Inima n-are aripi, dar deseori zboară. Toate cântecele lumii, toate, s-o știti, Încap într-un flaut, într-o vioară.   Ce să fac, dudule? Încotro s-o apuc? Mă strigă din patru părți zările. Munții cu păduri cu tot mor sufocați Și-n curând o să moară sufocate și mările.   N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit, N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc, Crângurile sunt pline de flori și de iarbă Și de arbori plăpânzi care cresc. (N-am să vă spun)