Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cânta dintr-un fluier de os şi zicea:
- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...
- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...
Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.
Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...
- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.
Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...
- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.
Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...
- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.
Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.
- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...
- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.
Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinți după creștete luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.
Toti oamenii traiesc - constient sau inconstient - in virtutea unui principiu, in virtutea unui ideal, adica in virtutea a ceea ce ei considera adevar, frumusete, bine.
As vrea sa fiu omul unui singur vis.
Am fost destul de norocosi pentru a putea simti acea plenitudine a vietii pe care ti-o da incercarea de a-ti pune idealurile de acord cu actiunea.
Fara existenta actiunii eficiente, idealul nu se poate realiza.
Viata omului numai atunci e pretioasa cand urmareste un ideal.
Omul intreg isi calauzeste viata prin reprezentari anticipate, prin ceea ce numim “cauze finale” sau, mai comun, idealuri.
Un om poate sa moara pentru opera vietii altuia; dar daca traieste, trebuie sa traiasca pentru propria lui opera.
Idealul nu e decat adevarul la distanta.
Orice viata sanatoasa trebuie sa aiba un continut si un tel.
Idealurile umanitatii s-au impus intotdeauna cu mijloace inumane.
O societate nu evolueaza si nu se afirma decat daca i se propun ori i se impun idealuri cu mult peste puterile ei de a le realiza.
Noaptea, e frumos sa crezi in lumina.
Ceea ce cerem noi este ca lumea sa devina pura si sa se poata trai in mijlocul ei.
Idealul nu este altceva decat punctul culminant al logicii, asa cum frumosul nu este altceva decat culmea adevarului. A iubi frumosul inseamna a dori lumina.
Sa ne alegem un om virtuos si sa-l avem mereu in fata ochilor, ca sa ne purtam ca si cum ne-ar vedea.
Nu exista inaltimi de neatins, ci numai aripi prea scurte.
Paradisul lui Dante, aceasta sublima expresie a idealului, acest albastru vesnic nu se gaseste decat in suflet.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.