Citate despre Personalitate

Oamenii mari au fost fericire pentru omenire, dar au fost, de fapt, cei mai mari nefericiti.

În fiecare dintre noi locuiesc două persoane, una dintre ele certând-o pe cealaltă pentru cele săvârşite.

Daca incerci intotdeauna sa fii un om obisnuit, nu vei sti niciodata cat de uimitor poti fi. © CCC

Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumuseţe în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în altă dimensiune. Poezia ţine, după părerea mea, de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a fiinţei noastre. Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumuseţe. În rugăciune intri pentru a te integra absolutului.

Oamenii sunt in asa fel facuti, incat nu numai ca prezinta la fiecare pas diversitati ireductibile, dar si instinctele lor cele mai adanci ii imping, in mod irezistibil, sa-si traiasca viata in chip diferit, adica fiecare in felul sau.

Eu sunt cate putin din tot ce-am intalnit.

Pentru mine Vrancea este o „vatră, o „țară , una din acele fericite enclave care-şi păstrează peste secole şi chiar, poate, peste milenii înfățişarea neschimbată. Străjuite de cele mai multe ori de munți, ele stau neclintite în fața furtunilor şi a invaziilor de tot felul. De aceea Vrancea, ca şi Maramureşul de pildă, respiră o putere încă neirosită în înnoiri pripite, în supunere la presiuni exterioare menite să le schimbe rânduielile străvechi. Parcă şi peisajul are o frumusețe şi o demnitate aparte. La Soveja, odată, fermecată de înălțimea şi parfumul brazilor, am simțit nevoia să mă întind în iarbă ca să le văd vârfurile profilate pe cer. Mi-am înfipt mâinile în iarba parfumată de cimbrişor şi am privit cerul. Mă simțeam ca într-o altă lume, un om vechi într-o altă lume, mai aproape de natura nepoluată. Suiau în mine energii necunoscute, ca într-un Anteu Modern, revenit la sânul mamei Gea! Mă aflam în Vrancea bunicului meu, pe care am simțit-o întotdeauna a mea „cu neascunsă mândrie". Împlântată într-o istorie veche, după cum o arată cultura populară bogată şi originală, cu poeziile, legendele, obiceiurile, jocurile cu măşti, vatra aceasta care cântă încă pe strămoaşa Tudora Vrâncioaia şi pe „moșu Ştefan (Ştefan cel Mare), vatra aceasta a fost mândră şi harnică, cu oameni liberi, răzeşi mândri şi stăpâni pe bunurile lor. Vorbind despre viața sa, Simion Mehedinți, savantul geograf, scria despre sine „țăran pe care soarta l-a depărtat de viața sănătoasă a satului unde se născuse” (adică Soveja).

Fiecare trebuie sa mearga pe propriul sau drum, potrivit cu temperamentul si cu talentele sale.

Orice influenta e imorala…Fiindca a influenta pe cineva inseamna a-i darui propriul tau suflet. Cel influentat nu mai gandeste in felul lui firesc si nu mai e consumat de pasiuni firesti. Virtutile lui inceteaza de a mai fi propriile lui virtuti... Un asemenea om ajunge sa fie ecoul muzicii altuia, interpret al unui rol care nu a fost scris pentru el. Scopul vietii este autodezvoltarea. Deplina inflorire a personalitatii — iata sensul existentei sub soare a fiecaruia dintre noi.

Astăzi, am ajuns să nu mai fie aproapele nostru. Este departele nostru. Mă tem că, dacă nu vom gândi pozitiv legătura noastră cu aproapele, o să ajungem acolo unde a zis Nietzsche. Suntem în pericol să ne izolăm. Alienarea aceea, despre care s-a vorbit atâta vreme de la jumătatea secolului trecut, ne ameninţă pe toţi. Singura ieşire din asta este îndreptarea către aproapele nostru. În felul acesta îndeplineşti şi o poruncă Dumnezeiască şi realizezi şi o comuniune socială, fără de care lumea nu mai poate exista. “Să iertam tuturor”, cum zice Mântuitorul. E adevărat că e groaznic de greu, dar măcar nu-i face rău, bucură-te de bucuria lui sau îndurerează-te de durerea lui. Aşa se spune, că de durerea lui mai degrabă te îndurerezi, decât să te bucuri de bucuria lui.

Dacă Orientul Apropiat infuzase, în Evul Mediu, o doză considerabilă de fabulos culturii europene, contactul oricât de superficial la început cu Persia, India, China etc. avea să deschidă un făgaş spre acele filoane ale spiritualităţii nici până astăzi epuizate.

Denumim spiritul unui om modul lui obisnuit de a gandi. Exista in fiecare din noi o anumita deprindere care-l stapaneste, il sileste sa priveasca mai intai aici, apoi acolo, sa priveasca vreme indelungata sau putina vreme, repede sau incet, ii sugereaza imaginile, filozofia sau zeflemeaua, pentru ca necesitatea a devenit pentru ei caracter, vointa, gust.

…pot spune că m-am simțit o privilegiată. Am avut norocul (darul Proniei) să întâlnesc, în toate etapele vieții mele, oameni deosebiți, personalități, modele umane adevărate, demne de urmat.

In viata, nu trebuie sa te gasesti pe tine insuti, in viata, trebuie sa te creezi pe tine insuti.

Ceea ce facem, depinde de ceea ce suntem; dar trebuie adaugat ca suntem intr-o oarecare masura, ceea ce facem.

Se intampla foarte rar ca niste cuvinte afirmative si pre­cise, rostite de o persoana cu autoritate, sa nu influenteze intr-un fel oarecare mintea celui ce le asculta.

Exista oare o stiinta a personalitatii? Se poate oare patrunde in profunzimile unei personalitati? A intelege o personalitate inseamna a vedea ce a vazut, a gandi ce a gandit, a trai ce a trait.

Soarele nu-si ascunde petele cu minciuni, ci cu un prisos de lumina.

Era un om atat de mare, incat am uitat defectele lui.

Un om care este atat de drept si de generos, incat recunoaste valoarea altuia, chiar in detrimentul sau, vadeste atata demnitate, incat se poate socoti superior oricui.