Nu vom privi judecatile oamenilor, unele ca fiind absolut bune, altele ca absolut rele, dar vom inclina, de preferinta, catre parerea mai usor de sustinut, ca nimeni nu are perfecta dreptate si ca nimeni nu greseste cu totul…in toate este ceva bun, mascat, mai mult sau mai putin, de parti rele.
Oamenii isi fac rau unii altora, fie din frica, fie din ura.
Inimile cele mai corupte nu pot crede în rău decât punându-l în legătură cu un interes oarecare; răul inutil şi fără cauză repugnă ca o anomalie.
Treptat mi s-a descoperit ca linia care desparte binele de rau nu trece printre state, nici printre clase sociale, nici printre partide politice, ci direct prin inima fiecarui om — si apoi prin toate inimile omenesti. Si chiar si inlauntrul inimilor coplesite de rau, se pastreaza un mic cap de pod al binelui. Si chiar si in cea mai buna dintre toate inimile, ramane nedezradacinat... un coltisor de rau.
Trebuie sa stim sa luam si binele si raul cu inima usoara.
Orgoliul inseamna a avea demnitatea ce rezulta din constiinta propriei valori, vanitatea este dorinta desarta dupa marire, dupa iesitul in fata, si asta mana in mana cu nevoia de linguseala. Orgoliul nu simte nevoia sa fie confirmat in constiinta pe care o are despre sine si, de aceea, intra in alerta la orice lauda pe care o suspecteaza a fi o simpla introducere la linguseala.
Nu exista om atat de rau incat sa nu-l poti face bun la ceva.
Intelepciunea ne invata sa punem raul inaintea binelui.
Este o mare deosebire intre cel ce nu vrea si cel ce nu stie sa faca rau.
Nu face rau si acesta va inceta sa existe.
Nu exista om care sa iubeasca raul pentru ca e rau, ci iubeste in el numai avantajele si placerile pe care i le promite.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.