Am ales din tot doar ce îmi face bine. Fiecare vârstă vine cu frumuseţea şi bucuriile ei. Sunt o femeie practică, la mine lucrurile trebuie să aibă utilitate şi o folosinţă imediată. Se întâmplă să îmi cumpăr o pereche de pantofi pentru că sunt splendizi. Îi probez, îmi vin bine în magazin, vin cu ei acasă. Când vreau să îi încalţ, constat că nu mă mai simt bine în ei, aşa că îi dăruiesc, nu mă forţez să îi port.
Cel pe care l-ati lipsit de toate nu mai este in puterea voastra. El este, din nou, complet liber.
(Primul cerc)
Cea mai nobila intrebare in lume este aceasta: Ce bine pot face eu aici?
Binele e o visare, un proiect mereu amanat și urmarit cu un efort istovitor, o limita pe care n-o atingem niciodata, domnia lui e imposibila. Numai raul poate merge pana la marginile sale si domni absolut.
De bine, raul nu e despartit niciodata, ci sunt amestecate asa cum trebuie.
Treptat mi s-a descoperit ca linia care desparte binele de rau nu trece printre state, nici printre clase sociale, nici printre partide politice, ci direct prin inima fiecarui om — si apoi prin toate inimile omenesti. Si chiar si inlauntrul inimilor coplesite de rau, se pastreaza un mic cap de pod al binelui. Si chiar si in cea mai buna dintre toate inimile, ramane nedezradacinat... un coltisor de rau.
Faceti ca binele fiecaruia sa fie atat de strans legat de binele general incat nici un cetatean sa nu poata dauna societatii, fara sa-si dauneze lui insusi; asigurati rasplata pentru virtute dupa cum ati asigurat pedeapsa pentru ticalosie.
Cugetati in sufletele voastre: daca veti face cu osteneala o fapta buna, acea osteneala va trece repede, pe cand fapta buna nu va trece cat timp traiti; dar daca faceti ceva rau pentru placere, placerea va trece repede, iar fapta rea va ramane totdeauna asupra voastra.
Binele nu poate fi practicat decat cu conditia de a fi cunoscut, dorit, voit.
Răul e scris pe aramă, binele - pe nisip.
Cel care face un bine cuiva, il iubeste mai mult decat este iubit.
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau.
Intelegerea raului este o parte a indreptarii.
Oamenii sunt astfel incat ei se simt legati si obligati fata de ceilalti, atat prin binele pe care il fac, cat si prin acela pe care il primesc.
Binele, ca si raul, se afla permanent in noi. Sunt doua elemente care stau alaturi, se pandesc si se incaiera, fara ca vreunul sa vrea sa ramana invins. Cand unul ne indeamna spre dreapta, celalalt ne ademeneste spre stanga. Unul ne impinge inainte si altul ne smuceste inapoi…intre ele sta sufletul nostru, care nu prea stie de al cui indemn sa asculte.
Gulagul, care a cazut ca un trasnet peste soarta mea, mi-a zdruncinat din radacini perspectivele si credintele, iar reculul anilor petrecuti in lagar ma urmareste si astazi. Gulagul mi-a dat o perspectiva clara asupra a tot ceea ce insemna bolsevism, asupra a ceea ce era in realitate comunismul sovietic. Aceasta perspectiva mi-a permis, in cele din urma, sa deslusesc la un nivel foarte profund conditia umana.
Cei răi, un bine-a-l prețui nu știu decât când nu-l mai au.
Mi-a făcut prea mult bine ca să-l vorbesc de rău; mi-a făcut prea mult rău ca să-l vorbesc de bine.
(Théodore)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.