Înalte ranguri nu dorit-am niciodată
Și nu vedeam vreo fericire-adevarată
Ca față de popor să fiu grozav, să mă mândresc,
Nici pe la uși nu mă duceam să mă-njosesc.
Un singur rang m-a măgulit cu osebire,
Acel pe care-l am din fire moștenire,
Rangul de om. Pe-acesta, ca să-l pot avea,
Cred că-s dator și-i toată mulțumirea mea.
Cred că e gloria cea mai sfântă întru toate,
Să-l pot păstra așa, mereu, cu demnitate.
În lucruri ce de trebuință s-au vădit,
Ades, pieirea il pândește pe-orișicare,
Că-n loc să-nfrunte un pericol, strâns-unit,
Se ceartă fiecare
Pentru al său profit!
Neaducând nici un folos, voi, nicăirea
Nu veți găsi nici stima, nici iubirea.
(Albina și muștele)
Timpul confirmă prietenia.
© CCC
Cel mai inalt semn de prietenie este sa te socotesti egal cu cel inferior tie... numai coborandu-ne noi, ridicam pe altii.
Prietenia cu propriul sine este importantă, pentru că fără ea nu te poți împrieteni cu nimeni altcineva din lume.
Ține-ți prietenii aproape, iar dușmanii și mai aproape.
Cel care pentru țară se trudește
Ușor de ea nu se lipsește.
Dar cine-n stare nu-i, a-i fi folositor,
Aceluia-n străini plecarea-i o ispită:
Fiind străin, aici, nu-i luat peste picior
Și nefacând nimic, pe nimeni nu irită!
Mai bine să cânți bine ca un sticlete
Decât să imiți jalnic o privighetoare.
(Vrabia)
© CCC
Dacă ești demn de afecțiunea ei, o pisică va deveni prietena ta, dar niciodată sclava ta.
© CCC
Prietenia trainica e numai aceea care se intemeiaza pe faptul de a voi si a nu voi aceleasi lucruri.
E bine sa te induiosezi de nenorocirea prietenilor tai, dar e mai bine sa le vii in ajutor.
Iertam cu usurinta prietenilor nostri cusururile care nu ne privesc.
In prietenie, la fel ca in dragoste, adesea te fac mai fericit lucrurile stiute, decat cele pe care nu le cunosti.
Mai degrabă treci de la ură la prietenie decât de la antipatie la prietenie.
(Caracterele)
© CCC
Prietenia intre oamenii rai devine o comuniune in rele.
Pentru durerea ta, stai singur, la bucurie cheama si pe altii: numai asa vei avea tovarasi nefatarnici.
Cred in binefacerile prieteniei, cand ajunge pana la daruirea de sine.
Nu trebuie sa-ti bati joc de prieteni; e inca ceea ce ai mai bun.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.