Citate de Alaa al-Aswany

Cei mai buni scriitori nu folosesc şiretlicuri; în orice caz, şiretlicurile lor sunt bine ascunse. (1962)

Când aud vorbindu-se despre acești autori, care călătoresc pentru a-și scrie cărțile, mă simt aproape gelos. (O lumină în umbră) © CCC

Tot ce ți s-a întâmplat e o pagină care a fost întoarsă și s-a încheiat. (Blocul Yakubian) © CCC

Trebuie să te aștepți la lovituri când ai atins popularitatea ca scriitor. © CCC

Analfabetismul nu împiedică practica democraţiei, aşa cum este dovedit de succesul democraţiei în India în ciuda ratei ridicate a analfabetismului. Nu e nevoie de o diplomă universitară pentru a-ţi da seama că un conducător este opresiv şi corupt. Pe de altă parte, pentru a eradica analfabetismul, trebuie să alegem un regim politic corect şi eficient. © CCC

Gândurile zboară și cuvintele merg pe jos. Asta e toată drama scriitorului. (Jurnal) © CCC

Nu e de-ajuns să scrii un cap de operă, sau să fii om de geniu, ci mai e ceva. Acest ceva se numeşte norocul... Pentru mai toţi oamenii cari au lăsat urme prin faptele lor, numai norocul singur şi-a spus cuvântul hotărâtor.

Pe un scriitor nu-l apreciezi după legitimaţie, ci după scrierile lui! (Maestrul și Margareta)

Nu a existat niciodata o biografie buna a unui romancier bun. Nici nu s-ar putea. Daca e bun de ceva, atunci el este mai multe persoane intr-una singura.

Toti scriitorii care au vorbit despre inchisoare fara sa fi trecut prin ea s-au simtit obligati sa-si arate simpatia fata de detinuti si sa blesteme inchisoarea. Eu am stat acolo mult timp, acolo mi-am faurit sufletul si pot spune fara ocol: Binecuvantata fii, inchisoare..., binecuvantat fie rolul pe care l-ai jucat in existenta mea!

Cred că nu greşesc dacă spun că un scriitor, conştient de valoarea şi de rolul său în societate, nu are de ce să caute – în sensul că nu are de ce să prefere – anturajul unor scriitori mediocri. Iată de ce, în modestia mea destul de orgolioasă, eu mă vâr mereu între cei mai buni, pentru că numai vecinătatea lor mă stimulează. Când voi deprinde ce anume este invidia – lucru pe care nu-l văd posibil! – nu voi mai fi eu însumi. Pe mine, umbra pe care o aruncă asupra mea orice mare poet mă luminează.

Romantismului adesea tenebros al baladelor îi corespunde în idile un clasicism arcadic, învecinat cu barocul secolului al XVIII-lea, cu stilul comediilor lui Marivaux, cum a observat cu finețe George Călinescu. Talentul poetului stă desigur și în percepția sufletului pur, naiv, dar și în notația capriciilor, toanelor feminine sau a imputărilor provocate de micile răutăți ale îndrăgostiților însoțite pe loc de remușcări și regrete, prezentate de obicei în scurte scene dialogate, ca în Spinul. Capodopera acestor jocuri ale iubirii și întâmplări este poemul Dragoste învrăjbită. Lipsa oricărui convenționalism și simplitatea compoziției fac farmecul mai tuturor idilelor lui Coșbuc. (Despre Coșbuc)

Fericirea scriitorului constă în voluptatea actului creator, dar şi în suma acelor drame care îl ocolesc datorită stilului de viaţă contemplativ. A privi şi a scrie în loc de a mânui spada. (Voluptatea de a scrie)

Romanul este o viață pe hârtie care seamănă cu viața de zi cu zi, dar este mai semnificativă, mai profundă și mai frumoasă. © CCC

Un tinerel al literaturii și poeziei, pe nume La Fontaine, este încă un mare visător. Tatăl său, care este director peste apele și pădurile de la Château-Thierry din Champagne, fiind la Paris pentru un proces, i-a spus: „Uite, du-te repede și fă lucrul acesta, e urgent.” La Fontaine pleacă și de îndată ce iese din casă, uită ce i-a spus tatăl său. Se întâlnește cu câțiva dintre camarazii săi după care, după ce aceștia l-au întrebat dacă avea treabă, iar La Fontaine le-a spus „Nu”, s-au dus cu toții la un spectacol de comedie. (Povești) © CCC

Voioșia lui Coșbuc are însă și un revers trist, în viață fericirea alternând cu suferința. Pe nesimțite, idila se preface în trenos sau chiar bocet, într-o jelanie sfâșietoare, intonată ca o melodie litanică de înțeles misterior, obscur ca în Cântectul fusului, conținând o simbolistică stranie a crizei erotice juvenile. (Despre Coșbuc)

Nu există scriitor calificat după locul în care trăieşte. Scriitorul este unul care dă posibilitatea cititorului să intre într-o lume aparte, pe care n-o trăieşte în cotidian.

Egiptenii sunt precum cămilele: pot suporta bătăile, umilirea și foamea mult timp, dar când se răzvrătesc, o fac brusc și cu o forță imposibil de controlat. © CCC

Tocmai intenționam să nu mai dau interviuri. Ai văzut că sunt destul de multe. M-am lăsat descusut... și n-am spus nimic. Nu e bine să se știe chiar tot ce ai pe inimă; ca literatură – căci atunci nu mai prezinți în fața ta nici un mister. Începi să citești prin reviste cam cine ești și cu ce te ocupi. Asta e plictisitor: să afli mereu că ești scriitor, după cum însuți ai mărturisit-o nu știu cui.

Oamenii se aseamănă cu norii: apar și dispar fără să lase nicio urmă. Doar arareori, câte unul din ei, se preschimbă în ploaie, în ceva folositor. Scriitorul, din acest punct de vedere, e o ploaie benefică... Să planteze suflet acolo unde el nu există – iată adevărata menire a unui scriitor.