Citate de Jean d’Ormesson

Sunt aici. Exist. Sunteți aici. Existați. Suntem aici. Existăm. Ce mai încoace și-ncolo! E de mirare. E stupefiant. Dar așa stau lucrurile. Participăm cu toții, fără să fi solicitat, la o evidență fragilă, luminoasă și confuză, la care ținem mai mult decât la orice, deși deseori o vorbim de rău: viața. Din câte știm și cel puțin până astăzi, această viață, care este cel mai de preț bun al nostru, se desfășoară pe o planetă privilegiată și banală, o fracțiune minusculă, și sincer vorbind, rizibilă, din imensul univers. (Călăuza rătăciților, Uimirea) © CCC

Pe acest Pământ pe care trăim, totul se grăbește să dispară. Asta e regula. Nimeni nu poate face nimic. Timpul trece, anii trec, viața trece și noi trecem. Nimic nu durează. Totul trece. Fără cea mai mică excepție. Bucuriile noastre, durerile noastre, obiceiurile noastre, credințele noastre, limbile noastre, civilizațiile noastre. Pământul nostru va fi doar o mare ruină și toate acestea vor trece. La fel, Soarele și galaxia noastră. Și universul? Multă vreme, oamenii au crezut că universul este etern. Dar spre începutul secolului trecut, prin calcul și observație, mai aproape de Geneză decât majoritatea filozofilor, știința a descoperit că, asemenea vieții, și universul are o istorie. A avut un început și va avea un sfârșit. Va trece ca și oamenii. (Călăuza rătăciților, Dispariția) © CCC

Pe baza numerelor care constituie atât materialul investigațiilor sale, cât și instrumentul său de lucru, știința, sub diferite denumiri, descifrează universul în spațiu și timp. Ea se ridică foarte sus în infinitul mare și coboară foarte jos în infinitul mic. Între aceste două extreme, care corespund reciproc, ea explorează ceea ce numim lumea reală – adică a noastră. Aproape tot ce știm despre univers și despre noi înșine – aproape totul, dar nu totul – provine din numere și știință. Datorită numerelor, știința contribuie la construirea unui viitor care încă nu există și se întoarce la un trecut dispărut pe care îl reconstituie până când îl recreează. (Călăuza rătăciților, Știința) © CCC

Tradițiile - ca și femeile - sunt făcute pentru a fi atât respectate, cât și contestate. © CCC

Corpul este mormantul sufletului. (Cratylos) A filosofa inseamna a învăța sensibilul sa moara. (Phaidon) Platon Teoria reminiscentei afirma faptul că incarnandu-se în corp, sufletul uită cunoașterea ideilor dobândite într-o altă lume. Prin urmare, eliberandu-se de corp, sufletul poate regăsi cunoașterea deplină. Acest dispreț clasic fata de corp va fi interpretat de Nietzsche ca fiind o sfidare a vieții. Mai mult, filosofia reprezinta accederea catre inteligibil și, prin urmare, refuzul sensibilului.

***

Cratylos (sec. V î. e.n.): filosof grec, discipol al lui Heraclit. A absolutizat viziunea acestuia asupra curgerii universale, negand orice stabilitate și determinare a lucrurilor. Teoria reminiscentei a lui Platon: teorie platoniciană potrivit căreia omul recunoaşte ideile datorită faptului că sufletul său le-ar fi contemplat într-o existenţă anterioară; reamintirea ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat într-o existenţă anterioară.

In om moare doar ceea ce poate fi perceptibil celor cinci simturi, iar ceea ce se afla in afara acestor simturi, poate ceva imens, cu neputinta de inchipuit, ramane viu.

Nu voi muri pe de-a-ntregul; o buna parte din mine va infrange moartea.

Ne-nduplecata moarte, pe nimeni nu amana.

Onorurile, le disprețuiesc, dar nu detest neapărat ceea ce disprețuiesc. © CCC

Nu cred in viata de apoi, dar o sa-mi iau lenjerie de schimb cu mine.

Știința, morala, istoria se descurcă foarte bine fără Dumnezeu. Oamenii sunt cei care nu se pot descurca fără Dumnezeu. (Viața și opera lui Dumnezeu)

Toată literatura occidentală provine din Iliada și Odiseea în care sunt deja prezente temele războiului, călătoriilor, dragostei, prieteniei și pasiunilor. © CCC

Da, e rău să mori, căci, dacă nu ar fi fost o nenorocire, zeii ar fi murit şi ei. (Fragmente)

Ce dulce mor şi fără suferinţă zăpada, norii, zilele şi umbrele.

Crisalida se sfarama cand zboara fluturele. De ce te-ai plange, ca de la tine, nimicindu-te, a plecat libera in lume ideea pe care ai hranit-o din insasi fiinta ta.

Fiecare dintre noi va muri singur. (Cugetari) Blaise Pascal “Suntem nişte caraghioşi dacă ne bizuim pe tovărăşia semenilor noştri! La fel de nevolnici şi neputincioşi ca şi noi, ei nu ne vor ajuta; fiecare dintre noi va muri singur. Trebuie, aşadar, să ne purtăm ca şi cum am fi singuri.” Moartea este o experiență solitara ce nu poate fi împărtășită cu nimeni. Se poate afirma, de asemenea, ca ea ne caracterizează, pe fiecare in parte, prin felul in care are loc si prin modul in care este intampinata. Moartea este o experienta individuala, singulara, imposibil de împărtășit. © CCC

Moartea e buna cand nu intrerupe o viata frumoasa; cand a venit pentru cei care au chemat-o prea adesea.

Una dintre cheile evidente și secrete ale acestei lumi în care trăim este că își petrece timpul într-un prezent etern care dispare mereu. Între un viitor care încă nu există și un trecut care deja nu mai există se strecoară o abstracţiune pură, un fel de vis imposibil. Este această absență plină de suspans pe care o numim prezent. Nimeni nu a trăit vreodată altundeva decât pe această graniță oscilantă dintre trecut și viitor. (Într-o zi voi pleca fără să fi spus totul) © CCC

Moartea loveste nepartinitoare cu lovituri de picior in usa saracului ca si in portile imparatilor.

Singurul viitor al viitorului este acela de a deveni trecut. Când viitorul se aruncă asupra noastră, este atât de dornic să se schimbe în trecut, încât ia doar pentru o clipă, cât un suspin, cât un clipit, cât o fulgerare, forma fragilă a prezentului. Aproape că s-ar putea susține că timpul are o singură idee: să sară peste etapa prezentului. (Într-o zi voi pleca fără să fi spus totul) © CCC