Cum putem face puțină lumină asupra misterului căruia îi suntem prizonieri? Pe ce ne putem baza pentru a rezolva problemele pe care ni le pune? A se baza, probleme, rezolvare. Răspunsul se află chiar în întrebare: pe numere.
În această lume efemeră în care domnesc schimbarea și precaritatea, numerele par să aducă un fel de necesitate și aproape eternitate. Totul trece. Nimic nu durează. Dar, într-un triunghi, pătratul ipotenuzei este egal, a fost întotdeauna egal și va fi întotdeauna egal cu suma pătratelor celorlalte două laturi. Și cele trei unghiuri ale triunghiului sunt egale pentru totdeauna cu două unghiuri drepte. Drept urmare, marile minți au putut să susțină că numerele au fost anterioare gândirii omenești și chiar Creației: „Cum Deus calculat fit mundus.» (Când Dumnezeu calculează, se face lumea).
Cine poate crede, totuși, că există numere în afara spațiului și timpului? Înaintea exploziei primordiale din care s-a născut universul nostru, înaintea zidului Planck care îl ferește de curiozitatea noastră, ca în eternitatea în care fiecare dintre noi va fi cufundat după moartea sa, nu există nici forme, nici culori, nici mare, nici mic, nici lung, nici scurt, nici sus, nici jos. Nu există nimic. Sau cel puțin nimic din ceea ce putem ști. Nu există numere.
Numerele – ca orice altceva – capătă sens doar odată cu oamenii, pentru ei și grație lor. Pământul este minuscul, însă oamenii sunt puternici. Numerele le îngăduie să exploreze și să înțeleagă lumea. Nu există o formulă a Universului, dar dacă ar exista, ar fi una matematică.
Numerele nu folosesc doar la calculat. Întrucât exprimă cantități, ele ne îngăduie să distingem sau să punem laolaltă. Sunt soclul, cimentul și poate chiar sensul tuturor lucrurilor – și al întregului.
Înainte și după lumea noastră, nu este suficient să spunem că toate vacile sunt negre: nu există vaci deloc. Nu este nevoie să le numărăm. În nimic, totul este confuz. În lumea în care trăim, în schimb, nu există doar vaci, ci și obiecte, indivizi, idei, sentimente distincte unele de altele și pe care le separăm sau le aducem împreună datorită numerelor. Există un Soare, avem doi ochi, trifoiul are trei frunze la majoritatea acestor plante, anul are patru anotimpuri, avem cinci degete la fiecare mână. Lumea se formează doar din întâlniri și combinații.
Ieșind dintr-un nimic care nu se distingea deloc, acest tot al nostru, imens, dar limitat, durabil, dar trecător, ar fi putut căpăta cele mai diverse și mai neverosimile chipuri. La bunul plac al numerelor care domnesc asupra lui, este o colecție în spațiu și o succesiune în timp.
(Călăuza rătăciților, Numerele)
© CCC
Știința fără conștiință este ruina sufletului.
(Gargantua)
Știinţa nu constă numai în a afla ceea ce trebuie sau se poate face, ci şi în a afla ceea ce s-ar putea face şi care poate că nu trebuie făcut.
(Numele trandafirului)
Matematica, ştiinţa eternului şi imuabilului, reprezinta ştiinţa irealului.
Ştiinţa actualizează dezbaterile, le reîmprospătează. Nu le ucide. Fiecare îşi face propria alegere.
(Cea mai frumoasă poveste din lume)
© CCC
Puterea sufletului nu provine din nici o alta parte decat de la stiinta, decat de la studiul naturii.
Stiinta si puterea sunt unul si acelasi lucru.
Pe baza numerelor care constituie atât materialul investigațiilor sale, cât și instrumentul său de lucru, știința, sub diferite denumiri, descifrează universul în spațiu și timp. Ea se ridică foarte sus în infinitul mare și coboară foarte jos în infinitul mic. Între aceste două extreme, care corespund reciproc, ea explorează ceea ce numim lumea reală – adică a noastră. Aproape tot ce știm despre univers și despre noi înșine – aproape totul, dar nu totul – provine din numere și știință.
Datorită numerelor, știința contribuie la construirea unui viitor care încă nu există și se întoarce la un trecut dispărut pe care îl reconstituie până când îl recreează.
(Călăuza rătăciților, Știința)
© CCC
Stiinta? La urma urmei, ce este ea, daca nu o lunga si sistematica curiozitate?
(Tara Fagaduintei)
© CCC
Stiinta provine dintr-o metoda analogica ce consta in a transporta in natura relatiile care domina munca umana.
Singurul viitor al viitorului este acela de a deveni trecut. Când viitorul se aruncă asupra noastră, este atât de dornic să se schimbe în trecut, încât ia doar pentru o clipă, cât un suspin, cât un clipit, cât o fulgerare, forma fragilă a prezentului. Aproape că s-ar putea susține că timpul are o singură idee: să sară peste etapa prezentului.
(Într-o zi voi pleca fără să fi spus totul)
© CCC
Toate curentele sociale generoase pornesc de la stiinta, literatura, arta, invatatura.
Noţiunea de Număr care guvernează Universul, introdusă de Pythagoras, a fost reluată de Platon care a fost, aşa cum vom vedea în capitolul următor, împreună cu Archytas din Tarent, iniţiatorul lui, cel mai important dintre discipolii şi urmaşii Maestrului din Samos. Am văzut că la Numerele arhetipuri Platon a mai adăugat Ideile-Forme, numerele fiind, de altfel, reflectate în formele Geometriei. Numărul şi Frumuseţea erau arhetipurile stăpânitoare (Frumuseţea absolută din Banchetul), dar Frumuseţea însăşi şi Armonia Cosmosului erau supuse Numărului, care domina atât lumea anorganică, cât şi pe cea organică. Al treilea arhetip iubit de Platon, derivat el însuşi din Număr, era proporţia sau, în sensul cel mai general, Analogia; termenul grecesc pentru proporţie este, de astfel, avnalogia.
(Filosofia și mistica numărului)
Moartea este ținta și sfârșitul oricărei vieți și e imposibil să spunem ceva despre ea. Știm tot — sau aproape tot — despre viață, până la moarte. Putem vorbi despre acea parte a morții care ține de viață. Dar nu știm nimic despre moartea de după moarte. N-am știut niciodată nimic. Nu vom ști vreodată. Poate că nu e nimic de aflat. Cel mai straniu aspect al morții este bariera de netrecut care o separă de viață. S-ar zice că e dinadins așa. Demult în vechime, acum milioane și milioane de veacuri, a fost ridicat un zid pentru a ne împiedica să aflăm care ne este originea. În curând, peste câțiva ani sau luni, poate chiar mâine, un zid se va înălța în fața noastră, pentru ca, până la urmă, să nu ne cunoaștem destinul. Nu știm de unde venim, nu știm unde ne ducem. Suntem rătăciți.
(Călăuza rătăciților, Moartea)
Să te desparți de lucrurile reale, scrie Chateaubriand, nu înseamnă nimic. Dar să te desparți de amintiri! Inima se frânge atunci când te desparți de vise.
(Frumoasă a fost această viață)
© CCC
Sunt printre cei care cred că ştiinţa are o mare frumuseţe.
© CCC
Intre adevarata stiinta si intre viata practica nu poate fi niciodata antagonism, ci trebuie sa fie, din contra, o continua inlesnire reciproca.
Știința și religia nu guvernează același domeniu. Prima învață, a doua predică. Îndoiala este forța motrice a uneia, iar cealaltă are credința drept fundament.
(Cea mai frumoasă poveste din lume)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.