Citate de Lucian Blaga

Cel dintai capitol din credo-ul meu este ca savarsesti o crima impotriva culturii, daca te impodobesti cu ea din lux si nu o asimilezi din necesitate organica.

In general, femeile manifesta o intoleranta fizica fata de secrete. Pentru constiinta celor mai multe femei, taina este un corp strain. Da in grija unei femei un secret. Daca femeia va izbuti sa-l pastreze, e sigur ca ea se va imbolnavi, facand cel putin o urticarie.

Paradoxul - strigatul imposibil pe care il scoate inefabilul cand il impingi pana la paroxism.

A vorbi pe ocolite si a micsora calitatile pe care le ai mi se pare ca e o forma a vanitatii ascunsa sub o modestie aparenta, o indemanare menita sa faca sa se creada mai mult bine decat spunem noi.

Viori sunt femeile, tremur în palme răsfrânt. Le slăvesc şi le cânt pentru sfârşitul de drum ce-l au pe pământ. Lemn moale, lemn sfânt! Viori sunt femeile, vibraţie fără cuvânt, viori aprinse subt arc în flăcări şi fum. (Viori aprinse, femeile)

Deseori tinem la o credinta nu fiindca ni s-a dovedit, ci fiindca nu ni s-a dovedit contrariul ei. . .

Cu siguranta ca a te crede in stare de o mare afectiune este o dovada de mare orgoliu.

Picurul de roua improspateaza agreabil o floare, dar nu o fecundeaza.

Dupa ce descoperim ca viata n-are nici un inteles, nu ne ramane altceva de facut decat...  sa-i dam un inteles.

Omul crede cu o uimitoare usurinta tot ce-i maguleste amorul propriu.

In istorie puterile irezistibile lucreaza in ascuns, ca vulcanii de pe fundul marii...

Ranile omului zvacnesc ca inima. Sa fie oare si inima o rana?

Un mare defect sa te inchipui mai mult decat esti si sa te pretuiesti mai putin decat valorezi.

Frumoasa nu e in primul rand frumusetea, ci frumusetea usor atinsa de nefrumusete.

Decat sa-ti faci o fala din merite straine, cu bruma ta de bunuri te-ai multumi mai bine.

Ar fi nespus de regretabil daca adevarul ar fi intotdeauna “la mijloc”. Aceasta l-ar preface in apanaj al mediocritatii.

Eu nu mă căiesc, c-am adunat în suflet şi noroi - dar mă gândesc la tine. Cu gheare de lumină o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul, că sufletul mi-aşa curat, cum gândul tău il vrea, cum inima iubirii tale-l crede. Vei plânge mult atunci ori vei ierta? Vei plânge mult ori vei zâmbi de razele acelei dimineţi, în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă: "Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi? (Vei plânge mult ori vei zâmbi?)

Ii iertam adesea pe cei care ne plictisesc, dar nu-i iertam niciodata pe cei plictisiti de noi.

Excesele introspectiei: in oglinda in care te privesti nu incerca sa-ti vezi si respiratia. Altfel, ii tulburi luciul. Si atunci, nu te mai vezi deloc.

Lumea din preajma, lumea in totalitatea ei, e ca o veste cu totul improbabila, care totusi se confirma.