Actuala lume occidentală rămâne sub imperiul raționalismului, pozitivismului și scientismului care au apărut în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea și, cu aroganță și infantilism, l-au negat pe Dumnezeu și viața de apoi. Sub pretextul de a face omul fericit, această ideologie limitată la preocupările materiale și pământești a vrut să stârpească orice sentiment religios, orice dorință de veșnicie, orice abordare spirituală; dar, în loc să elibereze individul și să emancipeze masele, le-a înrobit unor idoli precum progresul, banii, plăcerea, notorietatea și sinele atotputernic.
Negarea transcendenței divine și a unei lumi invizibile nu-i face pe oamenii moderni mai liberi sau mai fericiți, dar de ea beneficiază politicienii lacomi și șarlatanii care își vând sistemul sau rețetele lor de bunăstare, tuturor stăpânilor ca să nu gândească... Cetățeanul se găsește redus la starea pasivă de consumator și spectator, absoarbe tot timpul zgomote, imagini, sloganuri, fără spirit critic, îngrozitor de obedient. Lipsit de interioritate și de relații de viață cu ceilalți, este sortit virtualului, rețelelor de socializare, mirajului ecranelor.
Astfel, polemiști, pelerini ai Absolutului precum Bloy, Péguy, Bernanos, Berdiaev, Soljenițîn au denunțat acest lucru cu mult înaintea mea, dar vocile lor profetice rămân „neauzite”. Filosofii greci și romani și profeții biblici vorbesc și ei despre vremuri de fericire și mângâiere, dar acestea nu au nicio legătură cu rețetele de dezvoltare personală și cu nenumăratele terapii. Fericirea de aici de pe pământ nu este altceva decât a trăi conform Binelui, a dobândi înțelepciune, a-ți înălța sufletul și a contempla realitățile cerești și, de asemenea, a răspândi semințe de frumusețe și iubire în jurul tău.
© CCC
Singurătatea nu are nimic trist, dar are seriozitatea iubirii, a frumuseţii, a lucrurilor esenţiale. Ea ne îndeamnă să trăim cu curaj, luciditate şi atenţie. Să privim fiecare fiinţă ca pe o singularitate, ca pe o lume aparte, este cel mai mare respect pe care i-l putem acorda.
(Spiritul singurătății)
© CCC
Nevoia de recunoaștere pare să fie călcâiul lui Ahile al fiecărui individ. Ea explică faptul că, pentru a se simți înțeleși sau acceptați, majoritatea oamenilor preferă să renunțe la libertatea lor, la singularitatea lor.
(Spiritul singurătăţii)
© CCC
Căutarea înțelepciunii nu este o aventură colectivă, ci un proces singular și solitar. Mă feresc mereu de formulele atotcuprinzătoare care îneacă individualitățile și declară, ca în reclame, „tuturor ne place asta”, „toți facem asta”. Fiecare ființă este unică, aceasta este minunea, cel puțin dacă ești conștient de asta.
© CCC
Iubirea pe care o simt pentru o ființă nu pune capăt singurătății mele, ci o îmbogățește, o încântă și o face să strălucească. Alesul, persoana iubită ar fi, în mod paradoxal, cea cu care vreau sa fiu singur.
(Spiritul singurătății)
© CCC
Singurătatea este un cadou regal pe care îl respingem pentru că în această stare ne descoperim infinit de liberi, iar pentru libertate suntem mai puțin pregătiți.
(Spiritul singurătății)
© CCC
Singurătatea este o detașare care duce la o revărsare a preaplinului. Dacă nu dă roade, este doar izolare.
(Spiritul singurătății)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.