Altă dată…
Altă dată, [Malherbe] i-a spus: „Te pricepi bine să faci pe galantul; mai deschizi o carte să citești?” Era felul lui de a vorbi pentru a-i spune că e mereu gata să slujească doamnele. Domnul de Bellegarde i-a spus că da. „Pe legea mea”, i-a răspuns el, „te invidiez mai mult decât pentru ducatul tău”.
(Povești, vol. 1, Memorii pentru a servi istoriei secolului al XVII-lea)
***
François de Malherbe (1555 – 1628), poet și critic literar francez. Protejat al regelui Henric al IV-lea, poet oficial al curții regale din 1609 și adversar al școlii poetice „La Pléiade”. A exercitat o puternică influență în cercul literar de la Hotel de Rambouillet.
Roger de Bellegarde (Roger II de Saint-Lary), 1562-1646, primul duce de Bellegarde (1619-1646). A fost favoritul regilor Henric al III-lea și Henric al IV-lea. A fost unul dintre catolicii care l-au urmat pe Henric al IV-lea la moartea lui Henric al III-lea, l-a sprijinit cu vitejie în timpul războiului civil și a fost recompensat cu favoruri fiind numit guvernator de Bourgogne în 1602 și Mare Scutier al Franței în 1605. În 1619/1620, Ludovic al XIII-lea l-a numit Duce de Bellegarde și Pair al Franței.
© CCC
Citate asemanatoare
-
Muritorul care se bucură de o sănătate înfloritoare, la care se adaugă bogăţia şi faima nu este îndreptăţit să invidieze soarta zeilor. (Olimpicele)Gelozia este, intr-un anumit fel, dreapta si rezonabila, din moment ce ea nu tinde decat sa pastreze un bun care ne apartine sau care credem noi ca ne apartine, in timp ce invidia nu poate suferi bunul altuia... Suntem deseori mandri de patimile noastre, chiar si de cele mai vinovate; invidia insa e o patima rusinoasa pe care nimeni nu indrazneste sa o marturiseasca... invidia noastra dureaza mai mult decat fericirea acelora pe care ii invidiem... gelozia se hraneste cu indoieli si moare, sau se schimba in furie, cand indoiala devine certitudine.Lipsa de invidie e cel mai bun semn al unor inalte virtuti.E greu de indurat sa fii mereu al doilea... e, intr-adevar, mare lucru sa nu stii ce-i invidia.Altă dată, [Malherbe] i-a spus: „Te pricepi bine să faci pe galantul; mai deschizi o carte să citești?” Era felul lui de a vorbi pentru a-i spune că e mereu gata să slujească doamnele. Domnul de Bellegarde i-a spus că da. „Pe legea mea”, i-a răspuns el, „te invidiez mai mult decât pentru ducatul tău”. (Povești, vol. 1, Memorii pentru a servi istoriei secolului al XVII-lea)
***
François de Malherbe (1555 – 1628), poet și critic literar francez. Protejat al regelui Henric al IV-lea, poet oficial al curții regale din 1609 și adversar al școlii poetice „La Pléiade”. A exercitat o puternică influență în cercul literar de la Hotel de Rambouillet. Roger de Bellegarde (Roger II de Saint-Lary), 1562-1646, primul duce de Bellegarde (1619-1646). A fost favoritul regilor Henric al III-lea și Henric al IV-lea. A fost unul dintre catolicii care l-au urmat pe Henric al IV-lea la moartea lui Henric al III-lea, l-a sprijinit cu vitejie în timpul războiului civil și a fost recompensat cu favoruri fiind numit guvernator de Bourgogne în 1602 și Mare Scutier al Franței în 1605. În 1619/1620, Ludovic al XIII-lea l-a numit Duce de Bellegarde și Pair al Franței. © CCCÎntr-o zi [domnul de Créquy] a căzut din vârful unei scări, fără să pățească vreun rău. "Oh! Domnule, i s-a spus, aveți motive să-i mulțumiți lui Dumnezeu! - O să am grijă de asta, spuse el, nu m-a scutit de nici o treaptă.” (Povești, vol. 1, Memorii pentru a servi istoriei secolului al XVII-lea)***
François de Créquy (François de Blanchefort de Créquy de Bonne), 1625 - 1687, marchiz de Marines, cunoscut sub numele de „Maréchal de Créquy”, mareșal al Franței, proprietar al Château de Marines, luptător în războaiele care au avut loc în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea. S-a remarcat în numeroasele campanii militare care marchează secolul al XVII-lea, începând cu Războiul de Treizeci de Ani. © CCCInvidia e tovarasul gloriei.A invidia înseamnă a te recunoaște inferior.Invidia poate fi indurata cand izvoraste din admiratia trezita de talent…dar exista oare nenorocire mai mare decat aceea de a trai acolo unde superioritatea starneste invidie si entuziasm?Cel mai urat dintre sentimentele omenesti este invidia.Lingusirea e o moneda falsa careia vanitateia noastra ii acorda valoarea de schimb.După prietenii buni, cărțile bune mă încântă. Întotdeauna și oricând, țin în mâini Faimoasele cărți ale grecilor și romanilor. O, mare dar de la Dumnezeu este să iubești lectura! (Povești, Epistola către părintele Rapin) © CCCInvidia…umbra credincioasa a admiratiei.Favoarea da nastere la invidie si invidia la barfa.Invidia nu poate sa se ascunda. Invinovateste si judeca fara dovezi, cusururile le face mai mari, cele mai mici greseli le socoteste enorme; graiul sau e plin de fiere, de exagerare si de ocara. Se incapataneaza cu indaratnicie si furie impotriva meritului evident. E oarba, infuriata, nesocotita si brutala.Henric al IV-lea era un mare iubitor de vorbe de duh. Într-o zi, trecând printr-un sat, unde a fost nevoit să rămână la cină, a poruncit să-i fie adus cineva despre care se spune că este cel mai isteț, pentru a se întreține cu el în timpul mesei. Sătenii i-au spus că este un bărbat pe nume Gaillard. "Prea bine! spuse el, hai să mergem să-l luăm". Acest țăran venind, regele i-a poruncit să se așeze vizavi de el, de partea cealaltă a mesei unde mânca. „Cum te cheamă?”, l-a întrebat regele. „Sire, răspunse țăranul, mă cheamă Gaillard". - Ia să-mi spui, care este diferența dintre un ștrengar (un gaillard) și un crai (un paillard)? - Sire, răspunse țăranul, nu e decât masa între cei doi. – Ei, drăcie! M-am prins, spuse regele râzând. Nu mă așteptam să găsesc o minte atât de ageră într-un sat atât de mic. © CCCInvidia…Sentiment pe care nici prietenia nu-l stinge intotdeauna. Nimic nu-i mai greu de iertat decat meritele altuia.Invidia dezleaga limbile, dupa cum admiratia le amuteste.Sa fii invidios pe soarta altuia - ce prostie! Parca n-am avea de suferit toti, deopotriva, soarta omeneasca si parca n-ar fi o eroare si o amagire sa invidiezi destinul altuia. Invidia e un sentiment penibil si pacatos. Trebuie sa fim faurarii constienti ai propriului nostru destin si sa nu ne secatuim uitandu-ne chioras la ce fac altii.E cu putinta unei fapturi in vesnica lupta cu sine insasi, sau certata cu viata, sa lase pe altii in pace si sa nu le invidieze fericirea?Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.