Citate de Françoise Hardy

Întotdeauna cer scenariul mai întâi. Am nevoie de el pentru a asimila povestea. De acolo încep să mă gândesc. © CCC

Muzica are nevoie de spațiu pentru a respira. © CCC

Moare câte puțin cine nu călătorește;

cine nu citește;

cine nu ascultă muzică;

cine nu caută harul din el însuși.

(Cine moare?)

Eu nu îl concep pe Mozart, îl cânt numai așa cum este scris în partitură!

Nu poate exista nicio justificare pentru muzică, în cele din urmă, dacă nu transmite elocvent și elegant pasiunile inimii omenești. © CCC

Lipatti a fost pianistul cel mai pur dintre cei cu care am lucrat. Nu cred că a existat sau că va mai exista vreodată un pianist ca el. Nu poți spera să-l înțelegi decât de la înălțimea calităților sale de om și de muzician. Lipatti era un om bun în cel mai înalt sens al cuvântului. O natură deosebită, sensibilă, de o mare delicatețe sufletească și cu un spirit aristocrat.

Nu trăia pentru prezent. Explora veşnicia armoniei. Ca să lege în acest cult al frumosului ţara lui întreagă, a cutreierat-o în lung şi-n lat, a cântat în toate orăşelele, unde nu răsunase vreodată muzica clasică. Aceeaşi osteneală îşi dădea la Mizil, ca şi la Paris sau Londra. (Dintr-un secol de viaţă, Despre George Enescu)

La Bach, Beethoven și Wagner admirăm în special profunzimea și energia minții omenești; la Mozart, instinctul divin. © CCC

În primul rând, nu voiam să merg în Statele Unite. Am cerut să mi se arate filmul în Franța, nici măcar la Paris, ci pe Coasta de Azur, pentru că era perioada mea de concediu și voiam să-l petrec cu copiii mei... Probabil că și-au spus: “tipul ăsta este complet nebun!” © CCC

Trebuie sa exprim tot ce am in suflet; acesta este motivul pentru care compun.

Despre Miaskovski, profesorul său Miaskovski nu și-a reprimat niciodată studenții prin voința sa creatoare. I-a tratat ca pe niște egali și a fost extrem de politicos și atent. Nu și-a permis nici o familiaritate și a fost întotdeauna în termeni formali cu toți studenții... De câteva ori am fost la cursuri fără să-mi fi făcut temele. În cele din urmă, Miaskovski m-a întrebat ce era în neregulă cu mine. Am spus că am probleme și griji. Compozitorul a zâmbit: – Deci, profită de acest lucru. Scrie muzică. Nu fi doar tăcut. Este cel mai rău lucru dintre toate. Ar trebui să te gândești mereu și oriunde la muzică… Mai târziu, după moartea lui Miaskovski, am citit în însemnările sale că numai cei care creează neobosit pot fi considerați adevărați artiști – „altfel, creierul ruginește”. © CCC

Îmi place să zâmbesc atunci când aud că oamenii mă apreciază. E şi zâmbetul un fel de muzică.

În fiecare zi învăț să sper. (Cel pe care îl dorești) © CCC

Când nu compun, mă gândesc la acest lucru... © CCC

…Muzica este poate ultimul cuvant al artei, dupa cum moartea este ultimul cuvant al vietii.

Treci, cateodata, printr-o strada linistita, doborata de zaduful verii, ti-e gandul uscat ca pamantul pe care calci si, deodata, auzi de undeva un acord. Se canta intr-o casa. Te opresti si asculti. Sufletul ti se deschide larg, zambind fara sa vrea si primeste racoreala intamplatoare. Mergi inainte, de-acum poate sa fie cald, sa te latre cainii, sa arda pavajul, din unduioasa apa a muzicii a ramas o spuma subtire, fragila, o danteluta care-ti infasoara sufletul in parfumuri, ceva care aduce cu aerul sarat al marii, cu aerul dulce al gradinilor si cu cel iute al muntelui, cu mirosul tuturor florilor pomilor, cu mirosul primaverii. In viata, lunga sau scurta cum o fi ea, ai simtit pe rand toate acestea, fara sa stii ca le pastrezi in tine. (Însemnările mele)

Toată viaţa lui Enescu este ţesută în Muzică, neîntreruptă, slujită cu evlavie. A fost neîntrecut în toate. La vioară, ca dirijor de orchestră. George Enescu a fost o capodoperă a Naturii.

Lucrul cel mai necesar si cel mai dificil in muzica este tempo-ul.

La început, nu am vrut să fac muzica pentru filmul 'Love Story'! Și aveam cerințe complet absurde... © CCC

Mă întâlnesc cu Casals, cântă mai bine ca niciodată, ieri o serată muzicală intimă s-a terminat la 3 dimineața. (Clara Haskil, 1949) [Pablo Casals, 29 dec. 1876 - 22 oct. 1973, renumit violoncelist și dirijor spaniol de etnie catalană. A făcut numeroase înregistrări ca solist și dirijor, fiind memorabile între altele cele din 1936-1939 ale suitelor pentru violoncel de Johann Sebastian Bach.]