Citate de Nicolas Boileau

Scriu în franceză pentru că mama mea, născută Mavrocordat, s-a căsătorit cu Lahovary, iar în urma pierderii unui copil și-a părăsit conacul din România, stabilindu-se la Paris, când aveam doar cinci ani. Așa se explică de ce limba în care îmi exprim gândurile este franceza. Sunt convinsă că asta nu poate aduce decât beneficii unui scriitor de origine română. Scriind într-o limbă universală, poți fi tradus și citit în întreaga lume, facilitând astfel cunoașterea spiritului autohton de către cei care nu îți cunosc limba. Și cred că toți aspirăm la universalitate...” („O oră cu Prințesa Martha Bibescu”, Ilustrațiunea română, 2 (An VIII): 15, 5 ianuarie 1936) © CCC

Ceea ce nu se poate spune, nu trebuie, mai presus de toate, să fie redus la tăcere, ci trebuie scris. © CCC

Trebuie să scrie numai acela căruia îi pasă de marile probleme ale umanității şi ale societății.

Ultimul lucru pe care-l afli scriind o carte este cu ce trebuie sa incepi.

Inainte de a tipa impotriva scriitorului cu scrisul obscur, vezi cata lumina ai tu in mintea ta.

Pot sa scriu pagini fantastice, dar nu stiu cum sa le traiesc.

Scriu pentru a depune mărturie despre viață. © CCC

Condeiul este limba sufletului; dupa cum au fost conceptele cu care a fost hranit, asa vor fi si scrierile.

Scrierea manuscrisă este un proiect spiritual, chiar dacă apare prin intermediul unui instrument material. © CCC

Fireşte, nu felul de a scrie, ci felul de a gândi decide valoarea unui scriitor.

Fii simplu, cu artă. (Arta poetică) © CCC

Scriu altfel decât vorbesc, vorbesc altfel decât gândesc, gândesc altfel decât ar trebui să gândesc și tot așa până în adâncurile beznei. © CCC

Fiecare are o poveste de spus. Tot ce trebuie să faci este să o scrii. Dar nu este atât de ușor. © CCC

Scrisul presupune o viata solitara.

N-ar trebui să scriem cărţi decât pentru a spune în ele lucruri pe care n-am îndrăznit să le mărturisim nimănui.

Când te simți incapabil să scrii, te simți autoexilat. © CCC

Romanul este ceea ce face fiecare autor din el. Trebuie doar sa existi – sa incerci sa existi in ceea ce scrii. (Convorbire cu Jean-Maurice de Montremy - Aprilie 1990) © CCC

Gloria sau meritul unor oameni li-l acorda faptul de a scrie bine; altora le-o da faptul de a nu scrie deloc.

Corneille ne subjugă caracterelor şi ideilor lui, iar Racine se conformează ideilor noastre; Corneille zugrăveşte oamenii care ar trebui să fie, iar Racine – aşa cum sunt. În Corneille găsim mai mult din ceea ce se cade chiar să luăm ca model, în Racine găsim mai mult din ceea ce recunoaştem în alţii sau din ce simţim noi înşine. Unul te înalţă, te uimeşte, te stăpîneşte, te învaţă; celălalt îţi place, te răscoleşte, te înduioşează, te pătrunde.

Scrisul, ca şi iubirea, nu are sens decât dacă eşti dispus să-ți pierzi echilibrul. Să părăseşti ţărmul. Să lași uscatul, să te scufunzi în apele râului, să te laşi purtat. Desigur, există un risc care merită asumat: în iubire, ca și în scris, îți poți pierde viața. (Scrisul și viața) © CCC