Citate de Alexandre Dumas-tatal

In adancul patimilor, dincolo de placere, exista intotdeauna putina remuscare.

Este de datoria fiecărui om sa redea lumii cel puţin atat cat a primit de la aceasta. © CCC

Intre trecutul în care se află amintirile noastre şi viitorul în care se afla speranţele noastre, există prezentul în care se află îndatoririle noastre. © CCC

Suntem datori sa contribuim cat mai mult la fericirea semenilor nostri.

Care este prima datorie a omului? Raspunsul e simplu: sa fie el insusi!

Prima dintre datorii este aceea de a fi drept.

E trist ca femeile nu sunt ambasadori, caci putine secrete le-ar ramane ascunse.

Dragostea fără respect nu merge departe şi nu se înalţă sus: este ca un înger cu o singură aripă.

Nu exista nici fericire, nici nenorocire in lume; exista doar compararea unei stari cu cealalta, si atata tot. Doar cel care a simtit nefericirea cea mai cumplita e in stare sa simta cea mai mare fericire. Ca sa-ti dai seama cat de bine este sa traiesti, trebuie sa fi dorit sa mori.

Nu trebuie niciodata sa ti se para ceva cu neputinta.

Oamenii cu adevarat generosi sunt intotdeauna gata sa devina compatimitori, atunci cand nenorocirea dusmanului depaseste limitele urii lor.

Omul, in inima caruia s-a inradacinat atat de adanc dra­gostea pentru viata, face tot ce-i cu putinta ca sa-si pastreze viata, atat de grea uneori si atat de scumpa intot­deauna.

Sa sadim in inimile tinerimii sentimentul datoriei catre tara si mai intai de toate iubirea de patrie.

Devotamentul. Asa e numita in cuvinte omenesti ambitia care spera.

Cand primejdia e mare, inimile devotate se cauta.

Implinirea datoriei atarna de libertate. Oamenii trebuie sa fie liberi, liberi de idei potrivnice, liberi de prejudecati. Numai astfel ei pot sa-si implineasca datoriile sociale si sa-si cultive caracterul propriu.

Suntem datori doar copilului care am fost. (Micul sălbatic) © CCC

In afaceri nu avem prieteni, ci doar parteneri.

Uneori ai suferit destul de mult ca sa ai dreptul sa nu spui niciodata: sunt prea fericit.

Datoria: să-ți placă ce-ți impui ție însuți. (Cugetări în proză, 1870)