Citate de Alexandre Dumas-tatal

Toată înţelepciunea omenească constă în două cuvinte: a aştepta şi a spera!

Dă-i unui om un peşte, şi va fi sătul o zi întreagă; învaţă-l să pescuiască, şi va fi sătul o viaţă întreagă.

Fiecare ins, de la cea mai joasa si pana la cea mai inalta treapta sociala, are in jurul sau o mica lume de interese, cu vartejurile si atomii ei stramti.

Sensibilitatea noastra este mai usor si in mod mai durabil miscata de impresii minime, dar repetate, decat de o lovitura puternica, insa trecatoare. Puterea obisnuintei este universala, exercitandu-se asupra oricarei fiinte simtitoare…Sufletul nostru rezista mai degraba la violentele si la durerile cele mai mari, dar trecatoare, decat timpului si plictisului neincetat.

Exista doua feluri de a-ti dovedi dragostea pentru o femeie; casatorindu-te cu ea daca este libera si respectand-o daca nu este.

Omul, in inima caruia s-a inradacinat atat de adanc dra­gostea pentru viata, face tot ce-i cu putinta ca sa-si pastreze viata, atat de grea uneori si atat de scumpa intot­deauna.

Inimile cele mai corupte nu pot crede în rău decât punându-l în legătură cu un interes oarecare; răul inutil şi fără cauză repugnă ca o anomalie.

In afaceri nu avem prieteni, ci doar parteneri.

Dumnezeu, marginind puterile omului, i-a dat in schimb dorinte nemarginite.

Virtutile exagerate devin aproape vicii. Sentimentele cele mai vrednice, daca le exagerezi, ajung sa fie blamate.

Devotamentul. Asa e numita in cuvinte omenesti ambitia care spera.

Culcatul si trezitul devreme il fac pe om sanatos, bogat si intelept.

Nu aflam nici un lucru care la prima infatisare sa nu ne apara ca maret si uimitor, pe care cu timpul sa nu-l privim fara prea multa mirare.

Trecem, adeseori, pe langa fericire, fara s-o vedem, fara s-o privim sau daca am vazut-o si am privit-o, fara s-o recunoastem.

Pentru orice rau exista doua leacuri: timpul si tacerea.

Uneori ai suferit destul de mult ca sa ai dreptul sa nu spui niciodata: sunt prea fericit.

Ceea ce gura se deprinde sa spuna, inima se obisnuieste sa creada.

Obiceiul este a doua natură, iar pentru majoritatea oamenilor e chiar unica lor natură.

Intr-o inima plina de cea mai adanca deznadejde nu mai incap alte emotii.

Bucuria e ciudata uneori: te inabusa, ca durerea.