Citate de Cesare Beccaria

Ura este un sentiment cu atat mai durabil ca dragostea, cu cat primul se intareste prin necontenita repetare a manifestarilor, pe cand ultimul slabeste prin aceasta.

Este cu neputinta sa se preintampine toate faptele rele la care dau nastere fierberea universala a pasiunilor umane.

Ceea ce gura se deprinde sa spuna, inima se obisnuieste sa creada.

Obiceiul este a doua natură, iar pentru majoritatea oamenilor e chiar unica lor natură.

Obisnuinta aproape ca poate schimba caracterul intiparit de Natura.

Nu aflam nici un lucru care la prima infatisare sa nu ne apara ca maret si uimitor, pe care cu timpul sa nu-l privim fara prea multa mirare.

Obisnuinta face adeseori ca aceleasi lucruri sa ne placa ori sa nu ne placa, din care pricina se intampla uneori ca datinile, obiceiurile si moravurile care erau pretuite pe vremuri sa devina vrednice de dispret si, dimpotriva, cele dispretuite sa devina pretuite…; obisnuinta este in stare mai mult decat judecata sa statorniceasca lucrurile noi in mijlocul nostru si sa le alunge pe cele vechi, a caror perfectiune il amageste adeseori pe cel ce-o cauta in ele.

Numai dupa ce au trecut prin mii de greseli in lucrurile cele mai insemnate pentru viata si libertate, numai dupa ce s-au saturat de a mai indura suferintele, ajunse la culme, oamenii se hotarasc sa inlature relele care ii apasa si sa remarce cele mai vadite adevaruri.

Oamenii se conduc dupa actiunea repetata a suferintelor pe care le cunosc, nu dupa cele pe care le ignora.

Obiceiul ne ascunde fata adevarata a lucrurilor.

Obisnuinta de a pune pe hartie gandurile si observatiile, pentru a sti unde sa le gasesti, ca sa le impiedici sa dispara in tinutul intunecat al uitarii, a fost de un mare folos multor oameni intelepti si studiosi...E cu aceasta obisnuinta ca si cu inventarul marfurilor, fara de care n-ai sti niciodata ce ai, nici ce nu ai.

Cand te-ai deprins in viata cu un obicei... iti pare cu neputinta sa renunti la el, fara sa sfarami in acelasi timp toate celelalte resorturi ale vietii.

Legile, desi sunt sau ar trebui sa fie conventii intre oameni liberi, nu au fost, cel mai adeseori, decat instrumentul pasiunilor catorva, ori s-au nascut dintr-o necesitate intamplatoare si trecatoare.

Luăm uneori prostul obicei de a fi nefericiți. (Moara de pe Floss) © CCC

Istoria omenirii ne ofera ideea unui imens ocean de erori, in care inoata la suprafata, raspandite la mari intervale, adevaruri putine.

Oamenii, in adancul sufletului lor, - parte care pastreaza inca, mai mult decat oricare alta, chipul original al naturii stramosesti -, au socotit intotdeauna ca propria lor viata nu este in puterea nimanui in afara necesitatii care conduce universul cu sceptrul sau de fier.

Toate suferintele se amplifica in inchipuire.

In sufletul omenesc licareste de obicei speranta, care ne face sa credem ca intamplarile defavorabile sunt pentru altii, iar cele avantajoase sunt pentru noi.

Asupra oamenilor care se iau dupa obicei si sunt sclavii lui, ceea ce impresioneaza simturile are un efect mai puternic decat rationamentele.

Sensibilitatea noastra este mai usor si in mod mai durabil miscata de impresii minime, dar repetate, decat de o lovitura puternica, insa trecatoare. Puterea obisnuintei este universala, exercitandu-se asupra oricarei fiinte simtitoare…Sufletul nostru rezista mai degraba la violentele si la durerile cele mai mari, dar trecatoare, decat timpului si plictisului neincetat.