Obiceiul este a doua natură, iar pentru majoritatea oamenilor e chiar unica lor natură.
Obisnuinta de a pune pe hartie gandurile si observatiile, pentru a sti unde sa le gasesti, ca sa le impiedici sa dispara in tinutul intunecat al uitarii, a fost de un mare folos multor oameni intelepti si studiosi…E cu aceasta obisnuinta ca si cu inventarul marfurilor, fara de care n-ai sti niciodata ce ai, nici ce nu ai.
Nu aflam nici un lucru care la prima infatisare sa nu ne apara ca maret si uimitor, pe care cu timpul sa nu-l privim fara prea multa mirare.
Obisnuinta face adeseori ca aceleasi lucruri sa ne placa ori sa nu ne placa, din care pricina se intampla uneori ca datinile, obiceiurile si moravurile care erau pretuite pe vremuri sa devina vrednice de dispret si, dimpotriva, cele dispretuite sa devina pretuite…; obisnuinta este in stare mai mult decat judecata sa statorniceasca lucrurile noi in mijlocul nostru si sa le alunge pe cele vechi, a caror perfectiune il amageste adeseori pe cel ce-o cauta in ele.
Asupra oamenilor care se iau dupa obicei si sunt sclavii lui, ceea ce impresioneaza simturile are un efect mai puternic decat rationamentele.
Sensibilitatea noastra este mai usor si in mod mai durabil miscata de impresii minime, dar repetate, decat de o lovitura puternica, insa trecatoare. Puterea obisnuintei este universala, exercitandu-se asupra oricarei fiinte simtitoare…Sufletul nostru rezista mai degraba la violentele si la durerile cele mai mari, dar trecatoare, decat timpului si plictisului neincetat.