Citate de Cesare Beccaria

Numai dupa ce au trecut prin mii de greseli in lucrurile cele mai insemnate pentru viata si libertate, numai dupa ce s-au saturat de a mai indura suferintele, ajunse la culme, oamenii se hotarasc sa inlature relele care ii apasa si sa remarce cele mai vadite adevaruri.

Cine a gresit la nesfarsit sufera tot la nesfarsit. © CCC

Ignoranta si nesiguranta in privinta pedepselor sporesc elocventa pasiunilor.

Bucuria si tristetea ajunse la culme au efecte asemanatoare; si cand unul sau altul din aceste simtaminte ne surprinde pe neasteptate, ne cufunda intr-o groaznica tulburare, incat ne face, uneori sa ne pierdem pana si judecata.

Suferinta ne face simturile mai delicate, mai fine.

Ce rost are sa iesi in intampinarea suferintei? Vei simti-o destul de repede, cand va da peste tine. In vremea asta pune-ti inainte binele. Ce castigi cu asta? Timp.

Neistovita suferință se revarsă, inundând mediul, încât «jale duce Murășul și duc tustrele Crișuri», «fluturii sunt mai sfioși», «roua trandafirilor» se convertește în lacrimi. Miracol al artei, din propozițiile de o simplitate primară emană fluidul unei melancolii extraordinare. (Despre Octavian Goga)

Intotdeauna iubirea din noi este cea ranita, intotdeauna suferim din cauza iubirii chiar si atunci cand credem ca nu suferim de nimic. (Neasteptata) © CCC

Legile, desi sunt sau ar trebui sa fie conventii intre oameni liberi, nu au fost, cel mai adeseori, decat instrumentul pasiunilor catorva, ori s-au nascut dintr-o necesitate intamplatoare si trecatoare.

Ura este un sentiment cu atat mai durabil ca dragostea, cu cat primul se intareste prin necontenita repetare a manifestarilor, pe cand ultimul slabeste prin aceasta.

Sursa suferințelor noastre se află de obicei în greșelile noastre. (Predici) © CCC

Adevarul e ca toata lumea te va rani. Trebuie doar sa-i gasesti pe cei pentru care merita sa suferi. © CCC

O durere mare este intocmai ca o raza dumnezeiasca ce transfigureaza pe cel ce sufera.

Suferinta nu este poate decat o placere violenta.

Toate suferintele se amplifica in inchipuire.

Numarul motivelor care ii imping pe oameni sa treaca la sentimentul natural de mila este mult mai mic decat numarul motivelor care, datorita firestei dorinte de fericire, ii imping sa calce un drept pe care nu-l gasesc in inimile lor, ci in conventiile sociale.

Inchipuirea creste suferinta.

Oamenii, in adancul sufletului lor, - parte care pastreaza inca, mai mult decat oricare alta, chipul original al naturii stramosesti -, au socotit intotdeauna ca propria lor viata nu este in puterea nimanui in afara necesitatii care conduce universul cu sceptrul sau de fier.

Omul, cand sufera, e mai egoist si nu simte suferinta aproapelui.

Cu cat omul care sufera se vaita mai putin, cu atat ma misca mai mult.