Citate de Cesare Beccaria

Ferice de cel care nu nădăjduiește nimic, căci nu va fi niciodată dezamăgit. (Scrisoare către John Gay din 6 octombrie 1727) © CCC

Speranta este cel mai folositor sau cel mai primejdios dintre bunurile noastre.

Ignoranta si nesiguranta in privinta pedepselor sporesc elocventa pasiunilor.

Cand sperantele noastre de-abia inmugurite sunt nimicite de un vant hain, fara putinta de a invia, suntem parca mai porniti sa ne inchipuim cat de frumoase flori ar fi putut da ele daca ar fi fost lasate sa infloreasca.

Speranța este ca cerul nopții: nu există colț atât de întunecat în care ochiul încăpățânat să nu ajungă să descopere o stea. © CCC

Fericite sunt acele putine natiuni care n-au asteptat ca lenta miscare a intamplarilor si vicisitudinile umane sa faca in asa fel ca dupa culmea relelor sa vina o indrumare spre bine, ci au grabit prin legi bune trecerea de la o stare la alta.

Plouă cu soare, toate speranţele vor înmuguri…

Speranta este un imprumut acordat fericirii. © CCC  

Sensibilitatea noastra este mai usor si in mod mai durabil miscata de impresii minime, dar repetate, decat de o lovitura puternica, insa trecatoare. Puterea obisnuintei este universala, exercitandu-se asupra oricarei fiinte simtitoare…Sufletul nostru rezista mai degraba la violentele si la durerile cele mai mari, dar trecatoare, decat timpului si plictisului neincetat.

În viaţa fiecăruia se întâmplă ca, dintr-odată, poarta trântită în nas să se întredeschidă, zăbrelele să se dea la o parte, nu-ul definitiv să nu mai fie decât un poate, lumea să se transfigureze, un sânge nou să ne curgă prin vine. Aceasta-i speranţa. (Trestia revoltată)

Noi toţi trăim cu speranţa de a fi pe placul cuiva.

Dupa furtunile sufletului, ca si dupa ale naturii, invie flori ce le credeam uscate.

Este cu neputinta sa se preintampine toate faptele rele la care dau nastere fierberea universala a pasiunilor umane.

Dispretuiesc pe aceia care nu nadajduiesc si nu cred in nimic.

Nu exista situatie oricat de disperata din care sa nu se poata iesi, sa nu existe o cale de scapare, o speranta. Si atunci cand vrei si doresti aprig sa ajungi la telul pe care-l visezi, pana si cea mai slaba si desarta speranta iti apare demna de luat in seama.

Omul superior rămâne credincios speranței. A nu persevera este fapta unui laș. (Herakles, 421-416)

Toate fiintele omenesti traiesc cu idealuri si sperante — inalte sau mediocre —, care dau vietii lor un anumit sens.

Viata se cere prelungita cu inalte sperante.

Ura este un sentiment cu atat mai durabil ca dragostea, cu cat primul se intareste prin necontenita repetare a manifestarilor, pe cand ultimul slabeste prin aceasta.

Asupra oamenilor care se iau dupa obicei si sunt sclavii lui, ceea ce impresioneaza simturile are un efect mai puternic decat rationamentele.