Citate de Alexandre Dumas-tatal

Pentru orice rau exista doua leacuri: timpul si tacerea.

Nu trebuie niciodata sa ti se para ceva cu neputinta.

Sufletul nu se lasa prada deznadejdii inainte de a fi epuizat toate iluziile. Sunt unele prabusiri launtrice. O convingere deznadajduita nu patrunde in inima omului fara a inlatura si sfarama unele temelii adanci, care sunt uneori omul insusi. Durerea, cand ajunge la culme, este o destramare a tuturor fortelor constiintei. Acestea sunt raspantii primejdioase. Putini dintre noi ies din ele asemenea lor insisi si neclintiti fata de datoria lor. Cand limita suferintei e depasita, virtutea cea mai statornica isi pierde cumpatul.

Inimile cele mai corupte nu pot crede în rău decât punându-l în legătură cu un interes oarecare; răul inutil şi fără cauză repugnă ca o anomalie.

Cel care nu a sperat niciodata nu poate cunoaste disperarea.

E de temut cel care n-are nimic de pierdut.

Oamenii cu adevarat generosi sunt intotdeauna gata sa devina compatimitori, atunci cand nenorocirea dusmanului depaseste limitele urii lor.

Nenorocirea osteneste: vanturile nu sufla mereu cu aceeasi turbare; norocul fericitior are un sfarsit. Totul trece, totul se schimba; omul cu sufletul intreg se increde pana la urma in speranta. Deznadejdea este lasitate.

Disperarea este sinuciderea inimii. © CCC

Viata nu mai are rost cand speranta sau increderea lipseste. Trebuie sa mergi inainte…, deoarece cand totul s-a prabusit si cand sufletul dobandeste certitudinea ca nimic nu mai foloseste la nimic, ca a ajuns la limita poate, iti spui: la ce bun ?

Niciodată nu trebuie să fii o excepţie. Dacă trăieşti printre nebuni, trebuie şi tu să înveţi să fii nebun.

Trebuie sa gasim recompensa in faptele noastre insesi: o binefacere nu e un ban dat cu dobanda.

Nu exista situatie oricat de disperata din care sa nu se poata iesi, sa nu existe o cale de scapare, o speranta. Si atunci cand vrei si doresti aprig sa ajungi la telul pe care-l visezi, pana si cea mai slaba si desarta speranta iti apare demna de luat in seama.

Devotamentul. Asa e numita in cuvinte omenesti ambitia care spera.

Bucuria e ciudata uneori: te inabusa, ca durerea.

Cand te-ai deprins in viata cu un obicei... iti pare cu neputinta sa renunti la el, fara sa sfarami in acelasi timp toate celelalte resorturi ale vietii.

Ranile morale se deosebesc de celelalte prin aceea ca se acopera, dar nu se inchid; mereu dureroase, mereu gata sa sangereze cand le atingi, ele raman in inima vii si deschise.

In adancul patimilor, dincolo de placere, exista intotdeauna putina remuscare.

Nu exista nici fericire, nici nenorocire in lume; exista doar compararea unei stari cu cealalta, si atata tot. Doar cel care a simtit nefericirea cea mai cumplita e in stare sa simta cea mai mare fericire. Ca sa-ti dai seama cat de bine este sa traiesti, trebuie sa fi dorit sa mori.

In afaceri nu avem prieteni, ci doar parteneri.