Citate de Alexandre Dumas-tatal

Ura e oarba, mania scoate din minti, iar cel ce isi toarna razbunare risca sa bea o bautura amara.

E de temut cel care n-are nimic de pierdut.

Toată înţelepciunea omenească constă în două cuvinte: a aştepta şi a spera!

Ranile morale se deosebesc de celelalte prin aceea ca se acopera, dar nu se inchid; mereu dureroase, mereu gata sa sangereze cand le atingi, ele raman in inima vii si deschise.

Omul, in inima caruia s-a inradacinat atat de adanc dra­gostea pentru viata, face tot ce-i cu putinta ca sa-si pastreze viata, atat de grea uneori si atat de scumpa intot­deauna.

Disperarea este sinuciderea inimii. © CCC

Pentru orice rau exista doua leacuri: timpul si tacerea.

Oamenii cu adevarat viteji simt la apropierea primejdiei, pe care o ghicesc, o exaltare care le ascute in chip desavarsit simturile si mintea.

Viata nu mai are rost cand speranta sau increderea lipseste. Trebuie sa mergi inainte…, deoarece cand totul s-a prabusit si cand sufletul dobandeste certitudinea ca nimic nu mai foloseste la nimic, ca a ajuns la limita poate, iti spui: la ce bun ?

E trist ca femeile nu sunt ambasadori, caci putine secrete le-ar ramane ascunse.

Intr-o zi cand lumea noastra va mai fi trait o mie de ani, cand oamenii vor deveni stapani ai tuturor fortelor dis­tructive ale naturii ca sa le faca sa slujeasca bunului trai al omenirii, intr-o zi cand omul va cunoaste tainele mortii, moartea va deveni la fel de blanda, la fel de voluptoasa ca si somnul gustat in bratele iubitei.

In adancul patimilor, dincolo de placere, exista intotdeauna putina remuscare.

Trebuie sa gasim recompensa in faptele noastre insesi: o binefacere nu e un ban dat cu dobanda.

Niciodată nu trebuie să fii o excepţie. Dacă trăieşti printre nebuni, trebuie şi tu să înveţi să fii nebun.

In afaceri nu avem prieteni, ci doar parteneri.

Trecem, adeseori, pe langa fericire, fara s-o vedem, fara s-o privim sau daca am vazut-o si am privit-o, fara s-o recunoastem.

Cel care nu a sperat niciodata nu poate cunoaste disperarea.

Sufletul nu se lasa prada deznadejdii inainte de a fi epuizat toate iluziile. Sunt unele prabusiri launtrice. O convingere deznadajduita nu patrunde in inima omului fara a inlatura si sfarama unele temelii adanci, care sunt uneori omul insusi. Durerea, cand ajunge la culme, este o destramare a tuturor fortelor constiintei. Acestea sunt raspantii primejdioase. Putini dintre noi ies din ele asemenea lor insisi si neclintiti fata de datoria lor. Cand limita suferintei e depasita, virtutea cea mai statornica isi pierde cumpatul.

Nimeni nu dispera cat timp mai exista indoiala.

Nu exista nici fericire, nici nenorocire in lume; exista doar compararea unei stari cu cealalta, si atata tot. Doar cel care a simtit nefericirea cea mai cumplita e in stare sa simta cea mai mare fericire. Ca sa-ti dai seama cat de bine este sa traiesti, trebuie sa fi dorit sa mori.