Citate de Alexandre Dumas-tatal

Cand primejdia e mare, inimile devotate se cauta.

Bucuria e ciudata uneori: te inabusa, ca durerea.

Ura e oarba, mania scoate din minti, iar cel ce isi toarna razbunare risca sa bea o bautura amara.

Disperarea este sinuciderea inimii. © CCC

Exista doua feluri de a-ti dovedi dragostea pentru o femeie; casatorindu-te cu ea daca este libera si respectand-o daca nu este.

Ranile morale se deosebesc de celelalte prin aceea ca se acopera, dar nu se inchid; mereu dureroase, mereu gata sa sangereze cand le atingi, ele raman in inima vii si deschise.

Viata nu mai are rost cand speranta sau increderea lipseste. Trebuie sa mergi inainte…, deoarece cand totul s-a prabusit si cand sufletul dobandeste certitudinea ca nimic nu mai foloseste la nimic, ca a ajuns la limita poate, iti spui: la ce bun ?

Disperarea are în comun cu speranţa faptul că şi ea este tot o iluzie. © CCC

Toată înţelepciunea omenească constă în două cuvinte: a aştepta şi a spera!

Omul, in inima caruia s-a inradacinat atat de adanc dra­gostea pentru viata, face tot ce-i cu putinta ca sa-si pastreze viata, atat de grea uneori si atat de scumpa intot­deauna.

Cel care nu a sperat niciodata nu poate cunoaste disperarea.

Pentru orice rau exista doua leacuri: timpul si tacerea.

Fiecare ins, de la cea mai joasa si pana la cea mai inalta treapta sociala, are in jurul sau o mica lume de interese, cu vartejurile si atomii ei stramti.

Oamenii cu adevarat viteji simt la apropierea primejdiei, pe care o ghicesc, o exaltare care le ascute in chip desavarsit simturile si mintea.

Casele, ca şi oamenii, au sufletul lor şi chipul lor care reflectă esenţa interioară.

Devotamentul. Asa e numita in cuvinte omenesti ambitia care spera.

Nu exista situatie oricat de disperata din care sa nu se poata iesi, sa nu existe o cale de scapare, o speranta. Si atunci cand vrei si doresti aprig sa ajungi la telul pe care-l visezi, pana si cea mai slaba si desarta speranta iti apare demna de luat in seama.

Sufletul nu se lasa prada deznadejdii inainte de a fi epuizat toate iluziile. Sunt unele prabusiri launtrice. O convingere deznadajduita nu patrunde in inima omului fara a inlatura si sfarama unele temelii adanci, care sunt uneori omul insusi. Durerea, cand ajunge la culme, este o destramare a tuturor fortelor constiintei. Acestea sunt raspantii primejdioase. Putini dintre noi ies din ele asemenea lor insisi si neclintiti fata de datoria lor. Cand limita suferintei e depasita, virtutea cea mai statornica isi pierde cumpatul.

Trecem, adeseori, pe langa fericire, fara s-o vedem, fara s-o privim sau daca am vazut-o si am privit-o, fara s-o recunoastem.

Dragostea fără respect nu merge departe şi nu se înalţă sus: este ca un înger cu o singură aripă.