Citate despre Disperare

Istoria progresului omenirii, care a inaintat prin batalii si varsari de sange, este asemenea formarii carbunelui; o mare cantitate de lemn este necesara pentru realizarea unei mici cantitati de carbune.

Cel care nu a sperat niciodata nu poate cunoaste disperarea.

E de temut cel care n-are nimic de pierdut.

Toate fiintele omenesti traiesc cu idealuri si sperante — inalte sau mediocre —, care dau vietii lor un anumit sens.

Nu imposibilul provoacă cea mai mare disperare, ci posibilul de neatins. (Apostile sau utilul și inutilul) © CCC

Cu cât ești mai bogat, cu atât ești mai sărac; și cu cât ești mai sărac, cu atât devii mai bogat. (Orașul natal) © CCC

E greu sa judeci suferinta altora.

Cand vorbesti cu un invatat vestit, fa-te din cand in cand ca nu-l intelegi. Daca de la inceput pana la sfarsit esti greu de cap, o sa te dispretuiasca; daca esti insa prea destept, o sa te urasca. Asa ca cel mai cuminte lucru e ca din cand in cand sa te prefaci ca nu-l intelegi.

Disperarea are în comun cu speranţa faptul că şi ea este tot o iluzie. © CCC

Nu exista situatie oricat de disperata din care sa nu se poata iesi, sa nu existe o cale de scapare, o speranta. Si atunci cand vrei si doresti aprig sa ajungi la telul pe care-l visezi, pana si cea mai slaba si desarta speranta iti apare demna de luat in seama.

Disperarea este sinuciderea inimii. © CCC

Sufletul nu se lasa prada deznadejdii inainte de a fi epuizat toate iluziile. Sunt unele prabusiri launtrice. O convingere deznadajduita nu patrunde in inima omului fara a inlatura si sfarama unele temelii adanci, care sunt uneori omul insusi. Durerea, cand ajunge la culme, este o destramare a tuturor fortelor constiintei. Acestea sunt raspantii primejdioase. Putini dintre noi ies din ele asemenea lor insisi si neclintiti fata de datoria lor. Cand limita suferintei e depasita, virtutea cea mai statornica isi pierde cumpatul.

Nimeni nu dispera cat timp mai exista indoiala.

Viata nu mai are rost cand speranta sau increderea lipseste. Trebuie sa mergi inainte…, deoarece cand totul s-a prabusit si cand sufletul dobandeste certitudinea ca nimic nu mai foloseste la nimic, ca a ajuns la limita poate, iti spui: la ce bun ?

Nenorocirea osteneste: vanturile nu sufla mereu cu aceeasi turbare; norocul fericitior are un sfarsit. Totul trece, totul se schimba; omul cu sufletul intreg se increde pana la urma in speranta. Deznadejdea este lasitate.

Intr-o inima plina de cea mai adanca deznadejde nu mai incap alte emotii.

Cand nu mai am nimic, de cine m-as teme?

Natura, care a stabilit diferitele grade de putere si de slabiciune printre oameni, a egalat adesea slabiciunea cu forta, prin disperare.

Mintile luminate gandesc la fel.

Oamenii care au fost candva puternici doresc intoarcerea la trecut, cei care sunt azi la putere, vor sa ramana pe loc. Iar cei care niciodata n-au avut puterea, doresc reforme. Asta e regula generala.