Citate despre Disperare

Disperarea are în comun cu speranţa faptul că şi ea este tot o iluzie.

© CCC

Nu imposibilul provoacă cea mai mare disperare, ci posibilul de neatins.

(Apostile sau utilul și inutilul)

© CCC

Cel care nu a sperat niciodata nu poate cunoaste disperarea.

Viata nu mai are rost cand speranta sau increderea lipseste. Trebuie sa mergi inainte…, deoarece cand totul s-a prabusit si cand sufletul dobandeste certitudinea ca nimic nu mai foloseste la nimic, ca a ajuns la limita poate, iti spui: la ce bun ?

Natura, care a stabilit diferitele grade de putere si de slabiciune printre oameni, a egalat adesea slabiciunea cu forta, prin disperare.

Nu exista situatie oricat de disperata din care sa nu se poata iesi, sa nu existe o cale de scapare, o speranta. Si atunci cand vrei si doresti aprig sa ajungi la telul pe care-l visezi, pana si cea mai slaba si desarta speranta iti apare demna de luat in seama.

Nimeni nu dispera cat timp mai exista indoiala.

Sufletul nu se lasa prada deznadejdii inainte de a fi epuizat toate iluziile. Sunt unele prabusiri launtrice. O convingere deznadajduita nu patrunde in inima omului fara a inlatura si sfarama unele temelii adanci, care sunt uneori omul insusi. Durerea, cand ajunge la culme, este o destramare a tuturor fortelor constiintei. Acestea sunt raspantii primejdioase. Putini dintre noi ies din ele asemenea lor insisi si neclintiti fata de datoria lor. Cand limita suferintei e depasita, virtutea cea mai statornica isi pierde cumpatul.

E de temut cel care n-are nimic de pierdut.

Nenorocirea osteneste: vanturile nu sufla mereu cu aceeasi turbare; norocul fericitior are un sfarsit. Totul trece, totul se schimba; omul cu sufletul intreg se increde pana la urma in speranta. Deznadejdea este lasitate.