Citate despre Cunoastere de sine

Nici o forta din lume nu poate impiedica o idee justa sa fie justa.

De indata ce un lucru s-a intamplat, nici nu ne mai gandim ca s-ar fi putut sa nu se intample… sau ca ar fi putut fi cu totul altfel.

Nu trebuie sa-ti iei dorintele drept realitati.

Cunoaște-te pe tine însuți. (Gnothi seauton, gr.; Nosce te ipsum, lat.) Socrate (470-399 î.e.n.) Căutătorul sincer a început în mod înţelept să caute răspunsuri în interior, să se cunoască pe sine. Ca o dovadă în acest sens, pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi, o veche maximă spune: „Homo nosce te ipsum" - în greacă, Gnothi Seauton, atribuită mai întâi primului filosof grec Thales din Milet (635 - 543 î.e.n.) -  şi înseamnă „Omule, cunoaşte-te pe tine Insuţi", continuarea fiind „şi vei cunoaşte universul şi zeii". Se remarcă aici cuvântul cunoaştere. Este vorba însă despre o cunoaştere superioară, transcendentală, o cunoaştere a ceea ce este cu adevărat Divin. De fapt, la origine, pierdută în negura vremurilor, îndemnul nu este, așa cum se crede adesea, o invitație la introspecție. Această formulă imperativă, înscrisă pe friza de sub frontonul templului lui Apollo din Delphi, invita oamenii să se recunoască slabi în fața zeilor. Templul din Delphi era închinat zeului Apollo și găzduia celebrul Oracol care, prin intermediul preotesei Pythia, în cadrul unui ceremonial mistic, oferea răspunsul zeului la întrebările pelerinilor.

Ruinele templului lui Apollo din Delphi, unde se spune că ar fi fost gravat dictonul "Gnothi seauton"

Socrate i-a schimbat sensul. “Cunoaște-te pe tine însuți” însemna pentru el: să știi că ești doar un om care are opinii, dorințe și prejudecăți. Socrate ne invită să cunoaștem ceea ce suntem cu adevărat noi înșine, adica nu corpurile noastre, ci sufletele noastre, și nu tot sufletul nostru, ci partea sa rațională. Filosofia socratică este într-adevăr o antropologie, având în centrul său cunoașterea omului. (A se vedea  comentariul din dialogul lui Platon, Alcibiade I - sau Despre natura omului) Astfel, a se cunoaște pe sine însuși apare drept obiectivul către care oamenii trebuie să tindă. Mai mult, este chiar cunoașterea esențiala ce condiționează orice altă formă de cunoaștere. De exemplu, în sfera gândirii, omul de știință nu trebuie să se piardă în raționamentele sale și să acționeze în afara conștiinței; în sfera sentimentelor, oamenii nu trebuie să se lase conduși orbește de dorințe, de resentimente sau de ură;  în sfera acțiunii, oamenii trebuie să fie capabili de autocontrol și să nu se lase conduși de împrejurări. A ști să fii înțelept determină în primul rând raportul individului cu sine. A te cunoaște permite o mai bună interogare despre: "Ce este frumusețea?", "Ce este dreptatea?", "Ce este binele?". Ne-am fi dorit ca Socrate să le fi găsit răspunsuri definitive și, adesea, suntem dezamăgiți. Dar esențialul nu constă în acumularea de cunoștințe, în a putea formula răspunsuri de-a gata, reconfortante, ci în a reflecta tu însuți, ca om, servindu-te de propria-ți rațiune. Nu mai sunt zeii sau tradițiile care ne vor ierarhiza valorile, ci cercetarea rațională. Socrate nu a scris un rând! Dacă știm atât de multe lucruri despre el, aceasta este grație dialogurilor lui Platon care nu a încetat să-l puna în valoare.

***

Antropologie (gr. ántropos, om): stiință care se ocupă cu studiul originii, evoluției și varietății biologice a omului. © CCC

Daca iei un rol peste puterile tale, ai sa-l joci rau; iar cel pe care l-ai fi putut juca bine, nejucat ramane.

Este periculos a-i arata prea mult omului cat este de asemanator animalelor, fara a-i arata maretia lui; si este periculos a-i arata maretia lui, fara a-i arata josnicia. Este si mai periculos de a nu-l lasa sa cunoasca nici pe una, nici pe alta. Dar este foarte util de a-i arata si una si alta.

Nu izbuteste nimeni lucruri mai mari decat puterea lui: iti spune dreapta judecata, ce-i cu putinta si ce nu-i. Asa-s poruncile naturii, asa e legea omeneasca; sa nu incerce nestiinta ce nu-i e dat sa-ndeplineasca.

Mult face pentru linistea noastra sufleteasca si obiceiul de a te cerceta pe tine insuti si toate ale tale.

Istoria sufletului omenesc e poate mai interesanta si mai folositoare decat toata istoria unui popor intreg, mai ales cand e rezultatul observatiilor facute de inteligenta unui om matur asupra propriei sale persoane. Si cand este scrisa fara dorinta vanitoasa de a trezi compatimire sau mirare.

Morala. Viata morala. Fiecare sa-si descopere datoria, sa-i prescrie caracterul, limitele. Sa-si aleaga atitudinea, dupa cum judeca el in cursul unei experiente niciodata intrerupte a unei vesnice cautari. Disciplina, rabdare. Sa navighezi intre relativ si absolut, intre posibil si dorit, fara a pierde din vedere realul, ascultand glasul adancii intelepciuni ce salasuieste in noi. Sa-ti ocrotesti fiinta. Sa nu te temi ca te inseli. Sa nu te temi sa te renegi mereu. Sa-ti vezi greselile, pentru a merge tot mai adanc in lamurirea propriei tale fiinte si in descoperirea propriilor tale indatoriri.

Legea morala nu e decat un intreg de conveniente sociale si, prin natura sa, acest intreg e provizoriu, deoarece trebuie sa evolueze odata cu societatea, daca vrea sa-si pastreze valoarea practica.

Dificil nu este sa fi fost cineva, ci sa ramai astfel.

Mai inainte de orice, vreau sa fiu adevarat.

Ceea ce cerem noi este ca lumea sa devina pura si sa se poata trai in mijlocul ei.

Te apuca groaza cand cantaresti la rece tot ceea ce sta in calea pacificarii oamenilor. Cate veacuri vor mai trebui sa treaca pana cand evolutia morala va eradica din omenire intoleranta instinctiva, respectul innascut pentru forta brutala, placerea asta fanatica a animalului de a triumfa prin violenta, de a-si impune prin violenta felul lui de a simti, de a trai, celor mai slabi, care nu simt, care nu traiesc ca el?

Ne temem sa cercetam propria noastra fiinta launtrica, pentru ca o asemenea cercetare ne-ar putea arata ca suntem altfel decat ne place sa ne credem, sau sa fim crezuti… De cele mai multe ori ne inselam pe noi insine, asa cum ii inselam si pe ceilalti.

Fiecare cunoscandu-si cusururile, se va putea feri de ele.

Trebuie sa-ti cladesti viata pe ceea ce este sanatos in tine.

Adevarata fire nu se dezvaluie in purtarea obisnuita a oamenilor, ei au actele acelea neprevazute, in aparenta greu de explicat, uneori scandaloase, care le scapa si prin care se tradeaza autenticul.

Omul nu aduce la nastere nici bunatate, nici rautate, el aduce cu sine facultatea de a-si cunoaste nevoile, pe care este capabil sa le satisfaca el insusi, pasiunile mai mult sau mai putin vii, dupa organismul si temperamentul pe care natura i le-a daruit.