Ce-ncet o fericire se-nfiripă!
Ce repede o fericire piere!
Din tinereţea-mi plină de durere,
Dacă-am trăit, n-a fost decît o clipă,
Şi-acel extaz un greu tribut îmi cere!
Speranţa-i dulce, chiar dacă-i deşartă:
Măcar ne-alină, viaţa de-i amară;
Dar mie-n vînt iluziile-mi zboară,
Şi-n al meu suflet azi speranţa-i moartă:
E-un suflet, vai! întruna ros de jale,
Un suflet istovit, sătul de toate,
Ce din trecut ar vrea să-i iasă-n cale
Fugarii zori ai fericirii sale
Şi-averile ce-acum îi sînt luate.
Prezentul însă, cu imagini clare,
Mă urmăreşte cînd un vis mă-mbată,
Iar adevărul crud, fără-ndurare,
Un sfat îmi dă: să nu mai plîng vreodată.
Pierdut-am tot: delir şi-nvolburare,
Plăceri cuminţi, avîntul, răzvrătirea,
Păcate dulci, nădejdi mîngîietoare;
Pierdut-am tot: mi-a mai rămas iubirea.
(Ce-ncet o fericire...)
(Traducere Teodor Boşca)
La douăzeci de ani era altfel. Îmi amintesc foarte bine: hotărâsem să fiu fericită.
(Vă place Brahms?)
Lucrez pentru a fi fericit: este cea mai frumoasă meserie.
(Jurnalul unui curios de la țară)
© CCC
A doua jumatate din viata omului se compune de obicei numai din deprinderile acumulate in prima jumatate.
Lumea aceasta, teatru de orgoliu si de ratacire, este plina de nefericiti care vorbesc despre fericire.
Nu ceea ce te face fericit este bine, ci numai ceea ce este bine te face fericit. Fara moralitate nu este posibila nici o fericire.
Nu există în lume nimic mai greu decât sinceritatea şi nimic nu este mai uşor decât linguşirea.
Fericirea suprema este de a fi iubiti pentru noi insine; sa spunem, mai bine, de a fi iubiti in pofida noastra.
Fericit cel ce poate dormi fără teamă și fără remușcări
În patul părintesc, masiv și venerabil,
Unde toți ai săi s-au născut și, deopotrivă, au murit.
(Trofeele)
© CCC
Cand omul e fericit devine foarte bun si ingaduitor.
Fericirea inseamna sa-ti poti realiza visele din copilarie la varsta maturitatii.
© CCC
Fericirea inseamna sa ai o sanatate buna si o memorie slaba.
© CCC
Cu o rândunică, nu se face primăvară nici măcar pentru o zi; și tot astfel, o zi, sau un scurt răgaz, nu face un om binecuvântat și fericit.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.