Ce-ncet o fericire se-nfiripă!
Ce repede o fericire piere!
Din tinereţea-mi plină de durere,
Dacă-am trăit, n-a fost decît o clipă,
Şi-acel extaz un greu tribut îmi cere!
Speranţa-i dulce, chiar dacă-i deşartă:
Măcar ne-alină, viaţa de-i amară;
Dar mie-n vînt iluziile-mi zboară,
Şi-n al meu suflet azi speranţa-i moartă:
E-un suflet, vai! întruna ros de jale,
Un suflet istovit, sătul de toate,
Ce din trecut ar vrea să-i iasă-n cale
Fugarii zori ai fericirii sale
Şi-averile ce-acum îi sînt luate.
Prezentul însă, cu imagini clare,
Mă urmăreşte cînd un vis mă-mbată,
Iar adevărul crud, fără-ndurare,
Un sfat îmi dă: să nu mai plîng vreodată.
Pierdut-am tot: delir şi-nvolburare,
Plăceri cuminţi, avîntul, răzvrătirea,
Păcate dulci, nădejdi mîngîietoare;
Pierdut-am tot: mi-a mai rămas iubirea.
(Ce-ncet o fericire...)
(Traducere Teodor Boşca)
Fericirea e să ştii să îţi doreşti ceea ce ai deja.
Unde sunt toate ființele fericite, strălucitoare, inocente de pe lume? Unde-i fericirea? Doar citim despre ea în cărți.
Ce sinucidere poate fi fericirea!
Uneori ai suferit destul de mult ca sa ai dreptul sa nu spui niciodata: sunt prea fericit.
Fericirea e ca un ecou; iti raspunde, dar nu vine.
(Cugetarile unei regine)
Fericirea este aceeași, fie la cei bogaţi, fie la cei săraci.
(Ion, 418)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.