Sînt mai bogat decît confraţii mei scriitori, care-s numai literaţi, – ceea ce e o bogăţie imensă – dar n-au, ca mine, acelaşi acces la grădinile paradiziace ale artei, acces care-ţi creşte fiinţa cu fiecare nouă experienţă artistică, cu fiecare nouă descoperire ce faci, în domeniul ştiinţei inefabile de a spune ceea ce nu se poate cuprinde în nicio formulă, ceea ce necesită, cu fiecare nou efort de a spune, crearea limbajului adecvat. Sînt un om sortit de destin să-mi aflu fericirea prin facultatea de a-mi revărsa în suflet toţi artiştii lumii. Şi tuturor artiştilor acestei ţări le pot mulţumi că sînt aşa cum sînt, dacă a fi aşa cum eşti te poate mulţumi!
(Interviu realizat de Mariana Filimon, în revista „Ateneu”, martie 1978).
Am luat de peste tot, din isihasm, din indianistică, din ortodoxie, din medicina tibetană, din meditaţie, tot felul de învăţături care să mă ajute să-mi păstrez echilibrul. Din ele extrag ceea ce voi aţi putea numi fericire. Însă eu nu-i spun aşa, prefer să-i spun muzică interioară. Mă duc acum acasă, de pildă. Ai mei ştiu că vin obosit de la clinică şi-mi dau ceva de mâncare. Dar asta nu e esenţial. Esenţial e că mă retrag la ale mele. Care sunt ele? Soluţia mea e eclectică, nu e o pilulă. E un mix în care intră rugăciunea, lectura, muzica...
Fericirea este o înaintare continuă a dorinței, de la un obiect la altul, obținerea primului fiind totuși doar calea care duce către al doilea.
Thomas Hobbes, Leviatanul (1651)
Fragmentul descrie viziunea lui Hobbes despre fericire/beatitudine (felicitas), pe care o definește nu ca pe o stare de satisfacție statică, ci ca pe un proces dinamic și continuu.
Respingerea scopului suprem: Hobbes se opune filosofilor antici (precum Aristotel) care credeau într-un Summum Bonum (cel mai mare bine) sau într-un punct final de liniște a minții.
Dorința ca motor al vieții: pentru Hobbes, a trăi înseamnă a dori. El afirmă că o persoană ale cărei dorințe s-au sfârșit nu mai poate trăi, la fel cum nu poate trăi cineva ale cărui simțuri s-au oprit.
Mecanismul succesului: fericirea constă în succesul constant în atingerea obiectivelor succesive. Obținerea primului obiect nu este scopul final, ci doar o etapă necesară („calea”) pentru a securiza și a atinge dorința următoare.
Puterea: această căutare neîncetată duce la ceea ce Hobbes numește o „înclinație generală a întregii omeniri”, o dorință perpetuă și neliniștită de putere după putere, care încetează doar la trecerea în neființă.
© CCC
Placerea este un sentiment de perfectiune…Fericirea este o placere durabila.
Daca s-ar cladi casa fericirii, cea mai mare incapere ar fi sala de asteptare.
Fericire…nazuinta fireasca, careia nimeni nu i se poate impotrivi.
Un sir de placeri marunte alcatuiesc fericirea.
Fericirea exista. Ea se afla in iubire, sanatate, pace, confort material, arte, natura si inca in mii de alte locuri.
© CCC
Fericit cel care îmbină sănătatea cu inteligența.
© CCC
Ferice de cine nu suspina dupa ce n-are si se veseleste cu ce are!
Asa cum cea mai perfecta dragoste, daca o descompunem in momentele ei componente, apare formata din nenumarate conflicte marunte, intotdeauna rezolvate prin incredere, tot astfel fericirea, daca este analizata pana in cele mai mici amanunte, se dovedeste a fi o suma de lupte si framantari, intotdeauna salvata de aparenta.
(traducere CCC - Copyright ©2012)
Zilele trec, saptamanile trec inainte,
Nici timpurile duse
Nu revin, nici iubirea fierbinte -
Pe sub podul Mirabeau curge Sena cuminte.
(Podul Mirabeau)
Dar cata nevoie aveam sa fiu fericita! De unde sa stiu ca fericirea nu e euforia, vartejul, betia, senzualitatea difuza, camuflata in atatea invelisuri poleite de o poezie falsa?!
Dacă fericirea ar consta în plăcerile trupești, am spune că boii sunt fericiți când găsesc de mâncat năut.
(Fragmente originale)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.