Absența face să crească ființa iubită, o împodobește cu calități pe care de multe ori nu le are și estompează defectele pe care le are.
© CCC
S-au împlinit opt zile că-n şesu-acesta, iată,
O datorie aspră înlănţuit mă ţine;
A mea durere crede-o, dar n-o trăi ca mine;
Urez să nu simţi chinul iubirii niciodată!
E-un loc frumos, şi-n juru-mi e numai sărbătoare.
Ai mei prieteni tineri, cu zarva lor voioasă,
Nu pot s-alunge însă tristeţea ce m-apasă,
Iar sufletu-mi la orice plăceri şi-a pus zăvoare.
Eu tînguiri amestec în cîntul lor şi ciudă,
Şi fac rugare nopţii, şi zilei fac rugare
Să-mi dea pe-aceea care nu poate să m-audă.
Cîndva, de stam departe, răbdam mai lesne dorul,
Mă mîngîia speranţa. Acum însă amorul
Absenţa cea mai scurtă s-o-ndure nu mai poate.
Tot ce-i străin de tine, mă umple de mînie.
Ah! desfătări şi rîset mi le-ai luat pe toate,
Şi nu mai am nici toane, să-mi dea vreo bucurie;
Doar tu-mi rămîi acuma, Eleonora mea!
Dar tu-mi ajungi: într-asta, mi-s zeii mărturie!
Şi n-am pierdut nimica, de te mai pot păstra.
(Absenţa)
(Traducere Teodor Boşca)
Spiritul omenesc suferă de o carenţă intelectuală fundamentală: ca să înţeleagă cineva valoarea unui lucru, trebuie să fie privat de el. Absenţa îi vorbeşte în limba maternă; prezenţa e chineză pentru el.
(Atentat)
I.
Toţi norii spoveditu-s-au pământului:
Locul lor un alean al meu l-a luat.
Iar când părul meu a-nceput să ducă dorul
Unei mâini fără păreri de rău,
M-am strâns într-un nod de durere.
II
Clipa e dusă pe gînduri înserând,
Fără amintiri,
Cu copacul ei mut
Către mare,
E dusă pe gânduri înserând,
Făr-o bătaie de aripi,
Cu chipul neclintit
Către mare,
Înserând,
Fără dragoste,
Cu gura neînduplecată
Către mare…
Iar eu, în liniştea ce-am prins-o în năvod.
III.
După amiaza
Si imperiala lui însingurare
Şi tandreţea vânturilor sale
Şi aura sa cutezătoare,
Nimic să nu vină, Nimic
Să nu plece,
Toate frunţile libere,
Iar ca sentiment, un cristal.
(Clima absenței)
(Traducere de Victor Ivanovici)
Absenta este pentru iubire ca vantul pentru foc: pe cel mic il stinge, pe cel mare il invapaiaza.
Cat trebuie sa-ti placa de cineva pentru a-l prefera absentei sale!
(Cugetarile unui biolog)
© CCC