Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate despre Viata

Nu-mi amintesc când am venit pe lume,

când voi pleca, n-am știre nici atât.

Să bem și să iubim uitând că-n viață

n-am ști nici când ce nici când n-am știut.

Atunci când există ceva mai presus de viață, viața devine frumoasă.

© CCC

Nu vreau să trăiesc. Vreau să iubesc mai întâi și să trăiesc la întâmplare.

© CCC

Trebuie să înțelegi întreaga viață, nu doar o parte a ei. De aceea trebuie să citești, de aceea trebuie să privești cerul, de aceea trebuie să cânți, să dansezi și să scrii poezii, să suferi și să înțelegi, pentru că toate acestea sunt viața.

(Gândește-te la aceste lucruri)

© CCC

Viața plăcută nu este dată de beții și ospețe continue, de desfătări, mese copioase… ci de un raționament sobru, care cercetează cauzele oricărei preferințe și repulsii și alungă opiniile care produc maximă tulburare în suflet.

Există o viaţă ce se vede şi o alta, necunoscută celorlalţi, ce ne aparţine întru totul. Asta nu înseamnă că una este morală şi cealaltă nu, sau că una este permisă şi cealaltă interzisă. Ci doar că fiecare om, din când în când, scapă oricărui control, trăieşte în deplină libertate şi în mister, singur sau cu altcineva, o oră pe zi, sau o seară pe săptămînă, sau o zi pe lună… Cine n-a uzat de acest drept, sau a fost lipsit de el din pricina împrejurărilor, va descoperi într-o bună zi, cu surprindere, că nu s-a întâlnit niciodată cu el însuşi.

(Trestia revoltată)

Ce viață minunată am avut! Mi-aș fi dorit doar să-mi fi dat seama mai devreme.

© CCC

Viaţa. A se agita bine înainte de utilizare.

© CCC

Viața… mai plină de mister – din acea zi în care a venit peste mine, ca un mare eliberator, gândul că viața poate fi un experiment al celui ce cunoaște.

(Știința voioasă, Cartea a patra, fragmentul 324, 1882)

Astfel descrie Nietzsche acea experiență definitorie pentru gândirea sa.

Vine un ceas al unei vieti cand iti ramane, printr-o singura fereastra, o singura priveliste, oricare ar fi ea. Citeste atunci cite ai vazut candva, sau macar aminteste-ti, si ai sa crezi ca vei fi fost candva o pasare sau insusi vantul.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.